Pacientul ars în deflagrația de la Sighetu Marmaţiei este în stare gravă

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Capitală a declarat că pacientul sosit de la Târgu Mureş, cu acelaşi avion cu care au fost aduse tinerele din Sighetu Marmaţiei, este în stare critică, având arsuri pe toată suprafaţa corpului. Cele şase fete care au suferit arsuri sunt în afara oricărui pericol.

Cinci dintre fete sunt în stare mai grava, una este mai ușor rănită. "Toate au nevoie de terapie intensivă, vor avea operaţii, grefe, cele mai grave sunt arsurile pe mâini (...) Într-o săptămână va începe transplantul de grefare", a mai spus doctorul. Fetele ar fi fost rănite pe scenă în timp ce dansau. Victimele au între 16 şi 23 de ani și ar putrea rămâne cu semne pe față.

"Pregătim următoarea misiune cu SMURD Bucureşti şi cu Forţele Aeriene (...) Un număr de cel puţin 3-4 victime, rănite în cea de-a doua explozie, sunt în stare foarte gravă. Avionul militar va pleca înapoi cu o nouă echipă de la SMURD Bucureşti, între timp a plecat elicopterul SMURD de la Târgu Mureş. (...) O să plec cu ei, cu alţi trei medici şi asistenţi. Nu au fost probleme pe perioada transportului celor şapte victime, 1 oră şi 5 minute este drumul", a declarat pentru România TV , Raed Arafat.

16 oameni au fost răniți în urma a două explozii care au survenit într-o discotecă din Sighetu Marmaţiei. Şapte persoane au fost rănite în urma unei explozii produse în jurul orei 01.00. O a doua explozie a produs rănirea altor nouă persoane.

În cea de-a doua deflagrație au fost surprinși  trei poliţişti, doi pompieri şi patru persoane civile, între care şi un notar. Aceștia făceau parte din echipa de cercetare a primei deflagrații.
Incidentul s-a produs într-un imobil în care funcţiona un club de noapte.
 
Primele șapte victime au fost transportate la București, la spitalul de arși. Este vorba despre un bărbat şi şase femei care au fost victime ale primei deflagrații.
 
Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a aprobat duminică efectuarea unui transport umanitar cu un avion militar de la Târgu Mureş şi Baia Mare la Bucureşti. Cei şapte pacienţi au fost asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD. Cel care a solicitat avionaul pentru a transporta pacienții a fost doctorul Raed Arafat.
 
Explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze de la un etaj superior al imobilului la parterul căruia se afla discoteca. Explozia a avut loc în momentul în care tinerele și-au aprins țigările.