11 Ian 2018 - 10:26

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi... 

Octavian Andronic: Trabantul de Formula 1 (Amos News)
"Episodul polițistului pedofil a generat un veritabil cutremur la Interne. Și o vânătoare de vrăjitoare, în paralel. Pentru Carmen Dan se dovedește un minunat prilej de a se răfui cu unii dintre cei care nu-i acordau onorurile cuvenite ca fiind mai mare peste toți polițiștii STOP Doar pe unul a putut să-l dea afară, acela fiind prea mic în grad, dar pentru alți doi este la mâna premierului STOP Tudose, nefiind nici el un fan al favoritei lui Dragnea, vrea mai întîi să discute personal cu „victimele” - un secretar de stat și șeful compartimentului „Omoruri” - exact cel care l-a găsit cu operativitate pe pedofil STOP Acesta însă a fluierat în biserică opunându-se public modificării codului penal care elimina probele obținute prin înregistrări - exact acelea care au permis identificarea lui Stan STOP Toată tevatura are mai puțină legătură cu viciile de fond din sistemul păstorit de doamna Dan (ea fiind cea care în mod normal ar fi trebuit să demisioneze din cauza prelungitei sale inadaptări) cît cu divergențele tot mai acute dintre președintele Dragnea și premierul Tudose STOP Acesta din urmă este frustrat că i se cere să concureze în Formula 1 (așa vede el, cu modestia care îl caracterizează, guvernarea) la volanul unui Trabant - adică al echipei încropite de Dragnea atunci când a avut de statisfăcut cererile și pretențiile echipei de campanie STOP Pentru că aceasta este problema de fond a guvernului: este aglomerat și lăbărțat ca să încapă în ele toată clientela politică. Din care a făcut parte, evident, și Tudose... STOP Orice reformă are adversari îndîrjiți în chiar beneficiarii establishmentului, care nu doresc să dea vrăbiile privilegiilor din mînă pe ciorile de pe gardul unei prezumtive eficiențe și funcționalități. (Punctul pe Y)"

Cristian Preda: Ce făceau ceilalţi europeni când la noi se zvonea că vom avea un nou guvern (Adevărul)
"Negociatorul-şef pentru Brexit din partea UE, Michel Barnier, se întâlnea cu Nigel Farage, fostul lider al UKIP, aflat la originea desprinderii Marii Britanii de blocul comunitar. Un tribunal georgian îl condamna pe fostul preşedinte Saakaşvili pentru abuz de putere, întrucât ar fi încercat să ascundă informaţii despre asasinarea unui bancher în 2006 OIM anunţa la Geneva că, în cursul anului 2017, au ajuns în Europa, traversând Marea Mediterană, 171.635 de persoane, dintre care 119.310 au ajuns în Ita Trei deputaţi danezi din Parlamentul European cereau interzicerea construcţiei de noi moschei şi interzicerea deplasărilor pe timp de noapte pentru tinerii sub 18 ani. Preşedintele Bulgariei respingea o lege anti-corupţie, votată de parlamentarii de la Sofia, explicând că mecanismele prevăzute nu sunt adaptate scopului urmărit. Mai multe conturi de Facebook şi Twitter ale unor actori şi politicieni germani erau blocate, după ce o lege împotriva discursurilor intolerante a intrat în vigoare la 1 ianuarie."

Ilie Serbanescu: Productivitatea pe salariat – marea diversiune colonialistă (Cotidianul)
"Dacă angajații sau eventual sindicatele din care fac parte cer salarii mai mari, invariabil angajatorul răspunde fie că productivitatea nu permite, fie că mărirea este condiționată de măsura în care productivitatea permite. Dacă întrebi de ce în Germania, de pildă, salariile sunt de 7-8 ori mai mari decât în România, invariabil răspunsul, cu statisticile pe masă, este că din cauza productivității pe salariat mult superioare acolo față de aici. Dacă soliciți o explicație pentru faptul că, în cadrul aceleiași companii, să zicem tot germane, salariul pe o funcție strict similară și pentru o aceeași muncă este de vreo 3-4 ori mai mare în subsidiara companiei din Germania decât în subsidiara aceleiași companii din România, invariabil ți se va spune că totul provine din diferența de productivitate. Te pot lua vertijurile! Cum dracu’, la aceeași muncă și la absolut aceleași condiții tehnologice și de organizare, poate fi  mai mare productivitatea unui salariat într-un loc decât în altul, de exemplu în Germania, decât în România?!"

Dan Constantin: Înzestrarea Armatei, garantată „Tender” (Jurnalul Naţional)
"Urcarea cheltuielilor pentru apărare la 2 la sută din PIB, punctul de contact al prieteniei dintre Executiv și Iohannis, ascunde o bătălie dură pentru câștigarea contractelor de înzestrare. Mișcările din conducerea Ministerul Apărării pot fi asociate cu presiunile pe care diferite grupuri de interese le exercită prin săgețile lor promovate în punctele de decizie unde se împart „tainurile” din bugetele Armatei. Numirile unor persoane care nu au nicio pregătire specifică la conducerea Departamentului pentru Armamente nu țin doar de oferirea de posturi pe criteriile politice. Leș a fost „descoperit” de Victor Ponta la o obscură primărie din Maramureș. Ciudat, Leș a fost bun în post și pentru gruparea tehnocratului Cioloș. Sub semnăturile lui s-a încurcat achiziția fregatelor. Fostul premier Grindeanu descoperă și el „o stea” menită să dea lumină achizițiilor de armamente. Florin Lazăr Vlădică a fost adus din Africa pentru a fi instalat în martie 2017 la Conducerea Departamentului." 

Marian Garleanu: Președintele Iohannis s-a tăiat în Baltag! (Romania Libera)
"Președintele tuturor românilor, sau cel puțin așa scrie la Constituție, Klaus Werner Iohannis a purces din înal­tul său jilț la muritorii de la CSM în recenta ședință de alegere a noii condu­ceri, despre care deja au curs râuri de cerneală și tomuri înălțate pe Internet. Acolo, în fieful Justiției, Domnia Sa a crezut de cuviință că diriguitorii acestei bresle știu că dânsul e deja o zeitate și, ca atare, n-or să mai aibă impertinența de a ieși din cuvântul său, adus tocmai din sublimele cancelarii occidentale. Și a trecut „pas cu pas“ la atacuri la baionetă împotriva adversarilor politici. Astfel, „penalii din fruntea statului“, Dragnea și Tări­ceanu, au fost declarați pe loc „dușmani ai poporului“ în buna tradiție a luptei de clasă. Mai mult, prezidentul de Sibiu a spus răspicat că ar trebui modificată și Constituția pentru a elimina neaoșii penali care sug sângele poporului! Dacă în urmă cu un an unul dintre „penalii din fruntea statului“ ar fi trecut de partea poporului, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, altfel s-ar fi numit dânsul acum! (Este vorba de episodul când Conu’ Werner i-a cerut șefului Senatului să alieze ALDE unei noi coaliții cu USR, PNL, UDMR.) În nici un caz nu ar mai fi fost acum penal, ci, eventual, „un spri­jinitor fidel al eforturilor de relansare și integrare euroatlantică a României alături de partenerii noștri strategici!“ Sublima limbă de lemn bruxelleză! Numai că, în culmea exercitării funcției de boss suprem al României, preșe­dintele Iohannis s-a izbit cu logica de tip #Rezist și discursul de lemn de bunul simț și observația tăioasă a unui judecător de mare prestigiu: Gabriela Baltag!"
 
Cristian Hostiuc: România anului 2018: Din generaţiile viitoare 40% sunt analfabeţi funcţional şi social din cauza lipsei de educaţie primară, ceea ce va însemna o catastrofă pentru piaţa muncii, pentru business şi economie în viitor. Vom ajunge o ţară în care vom importa tot, plătit pe datorie. În schimb, ne înarmăm ca pentru război (Ziarul Financiar)
"Ce poate fi mai plictisitor în primele zile din anul 2018 decât să discuţi despre educaţie şi impactul asupra pieţei  muncii, businessului şi economiei României nu acum, ci peste 10-20-30 de ani. Atunci cei mai mulţi dintre noi şi cei aflaţi la putere acum, care au decizia pe mână şi pot influenţa lucrurile, vom fi deja la pensie aşteptând banii sau în azile, cu Alzeiheimerul pe cap, când nu mai realizăm ce se întâmplă în jurul nostru, deci nu ne mai interesează. Companiile din România, indiferent dacă sunt româneşti sau străine, nu vor putea derula operaţiuni mai complexe la o scară mai mare, cu o valoare adăugată mai mare şi, în consecinţă, nu vor putea plăti salarii mai mari, ceea ce în final va însemna o reducere a potenţialului de creştere economică şi apropierea de ţările Europei de Vest."

Format: 

Topic: