Panorama editorialelor (22 Februarie)

 Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: Prostănacul de la Economie (Amos News)
"Nu ştiu de prin ce buzunare l-au scos Boc&Comp pe individul numit Bode, dar este limpede deja că i-au pus pe cap o pălărie mult prea mare pentru a-i permite să vadă limpede ce e în jurul său.  Prima chestie cu care s-a făcut de baftă noul ministru a fost aceea a contractelor „băieţilor deştepţi” din energie. Ce şi-a zis Bode? Videanu si chiar Ariton au fost nişte fraieri! Când se vor afla în faţa mea băieţii ăştia vor începe să tremure şi vor modifica urgent clauzele contractuale. Concluzia: unii nici nu l-au băgat în seamă, iar alţii l-au lăsat să facă ce crede pentru că ei nu schimbă nimic. Cu coada între picioare, lui Bode nu i-a mai rămas decât să trimită contractele la Ministerul Justiţiei, sperând să găsească acolo pe cineva mai deştept decât cei care au redactat contractele astea încă de pe vremea lui DIP. Nu cred că-şi mai face cineva iluzia că ele nu vor merge până în 2018 – termenul de graţie acordat de Videanu la prelungire – dacă nu vor fi reziliate din ambiţie, dar cu costuri incomparabil mai mari."

OCTAVIAN ŞTIREANU: Amintiri despre voinţa populară (Azi)
"Băsescu vorbeşte despre revizuirea Constituţiei încercând o dublă diversiune. Pe de o parte, sugerează că o Constituţie modificată ar fi un panaceu pentru sărăcie şi subdezvoltare, ceea ce e o mare minciună. Pe de altă parte, îi pisează pe politicieni, că nu respectă „voinţa poporului“, spre a-i discredita şi mai mult în ochii electoratului. „Eu nu aş crede pe nici unul din ei, atâta timp cât nu respectă acum un vot dat de români“, este mesajul aruncat de Băsescu, prin televiziune. Pentru că PDL vrea prezenţă mică la vot. Referindu-se obsesiv la votul de la acel referendum şi invocând cu gura plină voinţa populară, Băsescu îşi întinde singur o capcană. El acuză toate partidele întrucât „se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului“. Dar cel care nu a respectat votul dat de români a fost mai întâi el, Traian Băsescu. În 2004, făcându-se că uită votul dat de români, a recurs la soluţia imorală şi a impus un guvern din partide care pierduseră alegerile. În 2009, făcându-se că uită votul dat de români, a refuzat să desemneze ca premier pe cel propus de o largă coaliţie parlamenatră. Tot atunci, făcându-se că uită votul popular, a adus la putere un partid care participă la guvernare fără să fi participat la alegeri. Apoi, în totalul dispreţ al voinţei populare, a desemnat ca prim-ministru exact pe acelaşi care fusese demis de parlament! Voinţa populară este una dintre marile demagogii ale lui Traian Băsescu."

ION IONIŢĂ: Adio, miliarde de euro! (Adevărul)
"În timp ce România pierde miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană, faptul că am reuşit să împrumutăm 1,5 miliarde de dolari de pe piaţa americană cu o dobândă de aproape 7% a fost prezentat ca un mare succes. Într-adevăr, este un mare succes, dar nu pentru noi, ci pentru băncile creditoare, ţinând seama că o asemenea dobândă la dolar nu poate să nu atragă finanţatorii ca albinele la miere. Pe lângă dreptul la liberă circulaţie şi la muncă în UE, fondurile europene sunt marea binefacere a aderării. Fiecare european plăteşte din impozitele sale o parte pentru ca zonele rămase în urmă ale Uniunii să poată recupera din decalaje. Pentru România a fost şansa noastră istorică. Câteva zeci de miliarde de euro direcţionate către autostrăzi, căi ferate, drumuri, agricultură, sănătate, cercetare, educaţie ar fi schimbat faţa ţării pentru decenii de aici înainte. Efectele s-ar fi tradus în locuri de muncă, dezvoltare economică şi sporirea competitivităţii României pe pieţele globale."

NICOLETA SAVIN: De la Putin la Ungureanu, via "cârligul" Reuters (Evenimentul Zilei)
"Corespondentul prestigioasei agenţii Reuters la Bucureşti, Radu Marinaş, ia ca punct de plecare în analiza numirii lui Ungureanu momentul de acum mai bine de un deceniu, când Boris Elţin îl desemna ca succesor şi-l promova în marea politică a Rusiei pe Vladimir Putin. "Preşedintele unei foste ţări comuniste care se confruntă cu probleme economice numeşte un şef de serviciu secret drept succesor al său. Sună cunoscut?", se întreabă Marinaş. Şi da şi nu, îşi răspunde tot el, recunoscând că posibila apro­piere între cele două momente se opreşte aici, la nivelul enunţului general "ambii provin din spionaj". Corespondentul Reuters punctează limitele comparaţiei, trecând în revistă ce-i deosebeşte pe Ungureanu şi Putin: stagiul de ofiţer KGB în cazul lui Putin şi neapartenenţa la vreo structură a Securităţii în cazul lui Ungureanu, numit în 2007 la cârma unui serviciu de spionaj într-o ţară membră NATO şi UE, vârsta, nivelul de educaţie, ataşamentul lui Ungureanu la valorile Occidentului, colaborarea sa cu organismele euro-atlantice."

ANDREI  LUCA POPESCU: Urangutanul Giovanni Becali (Gândul)
"Un singur om a reuşit până acum să-l pună cu botul pe labe pe acest parvenit din lumea bişniţarilor de pe vremea comunismului. Giovanni Becali a urlat minute în şir la o judecătoare, la Tribunal, apropiindu-se agresiv de ea. Cinci jandarmi au stat cu mâinile în sân, privind istericalele violente. Asta nu mai e demult o ştire, a devenit banal în România. La noi ştirile sunt despre anormalitatea faptului că ninge. În alte state, Giovanni şi-ar fi petrecut probabil noaptea în arest şi ar fi plătit o amendă consistentă pentru sfidarea instanţei. Boala "urangutanului" îmbogăţit rapid prin trafic, găinării sau afaceri frauduloase cu statul, de a se da în spectacol în văzul cât mai multor oameni are explicaţiile ei psihologice care nu ţin doar de teritoriul României. "Urangutanii" cu bani populează metropole mult mai respectabile decât Bucureştiul, singura diferenţă fiind dimensiunea criminală a activităţii din care au făcut banii. Plăcerea "urangutanului" român este însă mai ales aceea de a călca omul pe cap, ştiind că nu poate fi atins de vreo consecinţă: juridică, poliţienească sau chiar fizică, "urangutanul" fiind de obicei păzit de gorile mai dezvoltate fizic decât el. Totul derivă din ideea, verificată empiric de multe ori, că pot cumpăra totul cu bani."

DAN CONSTANTIN: Guvernul şi PDL, agende diferite (Jurnalul Naţional)
"Întrebarea are rost atât timp cât Coaliţia politică se întruneşte conform calendarului şi stabileşte planuri pentru gestionarea României. În echipa MRU, miniştrii propuşi de PDL sunt figuri destul de şterse în partid, fără funcţii şi acţiuni anterioare, care să-i recomande că ar avea ascuns vreun baston de mareşal în raniţă. „Greii” PDL au rămas în Modrogan să pregătească alegerile. Dar „bucătăria” campaniei, desigur importantă, nu aduce expunere mediatică, nu oferă prea multe pârghii pentru creşterea de credibilitate. Or, PDL şi şeful Băsescu suferă cea mai gravă criză tocmai la capitolul credibilitate. Retragerea miniştrilor „emblemă” ai PDL a semănat mai degrabă cu o sancţiune publică, un vot de blam care nu se ridică aşa de repede în timp. Calendarul politic al anului şi nemulţumirea populaţiei faţă de prestaţia PDL nu pot aştepta lingerea rănilor vedetelor care erau până ieri portavoce principalului partid de guvernământ. Aşadar, PDL a renunţat deli­berat să-şi facă vizibile mesajele prin intermediul Guvernului? Cum influenţează Coaliţia deciziile Guvernului şi ce folos ar putea „extrage” PDL dintr-un posibil succes al noului premier?"

ANDI TOPALĂ: Evaluările lui Berca, în aşteptare (Puterea)
"Gabriel Berca este singurul ministru de interne pe care nu l-am auzit spunând cu patos „voi evalua activitatea structurilor...” sau „va urma o evaluare la sânge a inspectoratelor din teritoriu”. Pentru asta, are o mare bilă albă. Din partea mea, fireşte. Ba mai mult, mi-au spus nişte oameni cu grade şi funcţii mari din structurile MAI, nici nu a venit cu gândul să schimbe şefi, însă cred că ar cam trebui. Sunt unele zone de activitate în care managementul este mai mult decât defectuos. Nu dau nume, nu dau funcţii, dar ziarul nostru îi oferă un exemplu în pagina a doua de astăzi. Şi nu prezentăm o ştire în premieră, pentru că subiectul a fost amplu dezbătut atât de presa locală, cât şi de presa centrală. Şi nu doar de presă, ci chiar de inspectorii trimişi de la IGP în teritoriu, însă aceştia s-au întors la Bucureşti aşa cum au plecat. Aştept acum rezultate de la Corpul de control al lui Gabriel Berca, plecat acolo într-o verificare, pentru că de programul de evaluare managerială al lui Traian Igaş m-am convins."

CRISTIAN CÂMPEANU:  Domnul Ponta merge la Washington (România Liberă)
"Spre deosebire de personajul filmului clasic („Mr. Smith goes to Washington") al lui Frank Capra, domnul Ponta nu este însă deloc naiv. Şi, cu siguranţă, nu este onest. Ponta este şmecheraşul de provincie care s-a dus în Statele Unite ca să facă frumos şi să-i ducă de nas pe „credulii" de la Washington, aşa cum a învăţat el de la mentorul său, Adrian Năstase, că sunt americanii. Ponta ar fi surprins să afle cum sunt, de fapt, americanii. Să admitem că vizita lui Victor Ponta în SUA a fost una fructuoasă. Că  programul întocmit împreună cu Ambasada SUA a fost unul util şi că întâlnirile pe care le-a avut la Departamentul de Stat şi cu membri ai Congresului au fost relevante. Că domnul Ponta a convins. Cu ce misiune s-ar fi putut duce el însă în America? Simplu spus, s-a dus să le spună americanilor ce doreau să audă. Mare greşeală! Victor Ponta a plecat în SUA cu un mare handicap de credibilitate. Astă-vară, în discursul de 4 iulie, ambasadorul Mark Gitenstein afirma că „America nu are un prieten mai bun în România decât Mircea Geoană". În nici două minute, Victor Ponta, care se afla în audienţă, s-a făcut nevăzut. De aici a pornit vizita sa în America, din poziţia de lider lipsit de credibilitate care o şterge englezeşte atunci când rivalul său de moarte primeşte toate aprecierile, iar el este neglijat complet."

ADRIAN VASILESCU: Unde s-a rupt echilibrul (Ziarul Financiar)
"După criză va veni o nouă tranziţie. Un timp de trecere de la un ciclu economic la altul. Ar putea fi 2012 baza de plecare către un nou ciclu? Nu cred. Probabil că, mai degrabă, va fi 2013. Criza nu va fi însă stăvilită fără o reacţie în lanţ: înviorarea economiei; mai puţină inflaţie; mai multă productivitate; salarii legate de rezultatele muncii; stoparea pierderilor în companiile de stat. Iată mizele. După ce, înainte de criză, timp de mulţi ani, am epuizat o bună parte din resurse într-o încercare disperată de a trăi mai presus de puterile noastre, ne-am trezit în 2009 că preţul consumului fără reforme devenise extrem de greu de plătit. Trăseserăm cât am putut de mult de contul extern. Deficitele extrem de mari, între 11 şi 13 la sută din anii 2007 şi 2008, deşi un nivel cât de cât acceptabil nu poate să depăşească 6 la sută, au făcut ca sporul consumului să devanseze oferta internă de bunuri şi de servicii. De aici, cu deosebire, a venit cerinţa austerităţii. Începutul l-a făcut ajustarea drastică a contului extern."