Publicat: 24 Decembrie, 2012 - 10:54

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
 
OCTAVIAN ANDRONIC: Procentul lui Isărescu (Amos NEWS)
"După primul episod, de acum câteva săptămâni, evaluat doar la vreo 8 milioane de euro, a apărut altul, de zece ori mai mare. La prima strigare. Pentru că n-am nici o îndoială ca pe măsură ce cercetările vor avansa, paguba va creşte. În România băncile nu sunt jefuite cu pistolul, la ghişeu. Deşi tentaţia, în rândul celor disperaţi, e tot mai mare, iar aroganţa şi abuzurile băncilor tot mai evidente.  Nu. Fraudele bancare au debutat cu etapa romantică în care investitorii făceau bănci private ca să-şi dea credite preferenţiale. A urmat faza creditelor exorbitante cu garanţii fictive (CAP-uri, grajduri, hale uzinale) care s-au acumulat până când Bancorexul a făcut explozie şi APAPS-ul a preluat în administrare schijele. Următoarea fază a fost înghiţirea băncilor româneşti de către marile reţele bancare internaţionale – piaţa românească fiind arondată austriecilor şi grecilor – ultima bancă românească (CEC) fiind salvată doar de un moment de nehotărâre al lui Tăriceanu."
 
ANDREI PLEŞU: De cine n-avem nevoie (Adevărul)
"În acest caz, trebuie să admintem că în topul certitudinilor se află puşcăriaşii: ştiu cu exactitate cînd se vor culca şi cînd se vor scula, cînd se va stinge lumina, cînd se vor spăla, cînd vor fi scoşi la muncă, cînd vor primi cele trei mese ale zilei, în ce condiţii vor primi pachete şi scrisori etc. Dl. Iliescu ar fi trebuit, poate, să se refere şi la „certitudini” ceva mai diafane, dar esenţiale. De pildă certitudinea – cîştigată după decembrie 1989 - că, dacă nu sunt mulţumit cu cei care conduc ţara, nu voi fi obligat să spun ca sunt mulţumit şi nici nu voi fi în pericol de arestare. Nu e chiar de ici de acolo. Ca să nu mai spun că există certitudini insuficiente existenţial, după cum există incertitudini fertile, stimulatoare. Dar să nu umblăm la subtilităţi. Fapt e că patru milioane şi jumătate de români (adică mai mult de o cincime din electorat) au dovedit, la ultimile alegeri, că, cel puţin în materie de guvernare, au certitudini: ştiu, pertinamente, că USL e mult mai bun decît toate celelalte formaţiuni şi alianţe politice. În schimb, cei aleşi, nu par să ştie la fel de bine de cine au nevoie pentru a guverna cumsecade, pentru a satisface, mă-nţelegi, aşteptările electoratului. Dacă te iei după portretele unora dintre miniştri şi ale unora dintre parlamentarii cîştigători, rişti, vorba lui nenea Iancu, să-ţi pierzi uzul raţiunii. Mai ales dacă-i compari cu cei excluşi."
 
HORIA TABACU: Ultima lovitură "Ion Cristoiu", sau viaţa de pe alt tărâm (Evenimentul Zilei)
"În ultimele decenii, Ion Cristoiu a făcut multe surprize plăcute cititorilor săi. Eu le cunosc doar pe cele din ultimii 30 de ani. Atunci, la începutul anilor ’80, el a iniţiat şi realizat un Supliment literar- artistic al ziarului „Scânteia tineretului”. SLAST-ul, cum se numea în epocă, a fost o apariţie neobişnuită pentru că a devenit o tribună de exprimare pentru oamenii de cultură din România, o pondere având-o, desigur, tinerii. Când cineva va face istoria SLAST-ului o să aflăm că Ion Cristoiu prin ceea ce el însuşi scria, dar şi prin ideile pe care le promova, a creat o oază de liberă exprimare şi de cultură într-o perioadă în care dictatura începuse în forţă. La un moment dat, acest supliment a mai „născut” un supliment, care se numea „Secvenţa” şi apărea vara, la Costineşti. Acolo, tot sub patronajul lui Ion Cristoiu, se întâlneau cele mai bune condeie ale epocii, indiferent de coloratura lor politică. „Secvenţa” se vindea în număr mare. Ion Cristoiu mi-a povestit că şi-a văzut dosarul de urmărire și a constatat că avea trei turnători în redacţie, pe care încă nu i-a aflat. Unul dintre ei îl acuza că vizează foarte mult succesul la public, în dauna rolului educativ al unei publicaţii. Înainte de 1989 asemenea ziare nu au mai fost. Succesul a avut efect. Tovarăşa Elena Ceauşescu, „Cabinetul 2” cum era supranumită, l-a sancţionat şi l-a transferat la secţia agrară a ziarului „Scânteia tineretului”. "
 
LELIA MUNTEANU: Sfârşiturile lumii se amână (2) (Gândul)
"2. Cum să vinzi peştelui Luna. De câte ori îl văd, îmi vine să râd. Pe toţi îi trec fiori reci,  mie îmi vine să râd. Împopoţonat în veşmintele lui scumpe, ţesute la Brusa cu fir de mătase şi aur, înzorzonat şi solemn ca o pupăză, îmi aminteşte de “Divanul” al lui Fariduddin Attar, de zburătoarea care avea scris pe plisc numele lui Allah. Însă, fireşte, asta e doar aparenţă, fiindcă Effendi Bey, Sfetnicul de Taină, Al-Khalil - Confidentul, e mai degrabă ca un şoim cu capişon pe pumnul înmănuşat al lui Abdulhamid Întâiul, Sultan us-Selatin, Sultanul Sultanilor, Alam Panah, Refugiu al Lumii. Ştiam că Sfetnicului de Taină nu-i place să i se amintească originea sa persană, voia să dea impresia unui osmanlâu pur sânge, şi tocmai de aceea am început prin a-l ispiti: Menora de Hanuka ţi-a luminat drumul până la noi. Un proverb din patria ta spune că cine vorbeşte seamănă, iar cine ascultă culege. Citesc în ochii tăi că astăzi culeg eu."
 
DAN CONSTANTIN: Cum s-a născut ziarul Libertatea (Jurnalul Naţional)
"În fiecare sfârşit de decembrie din ultimii 22 de ani îmi aduc aminte de orele de mare tensiune ale zilei de 22 decembrie 1989. Fuga lui Ceauşescu din sediul Comitetului Central – “extras” cu elicopterul din marea de oameni care înconjuraseră clădirea – a fost momentul în care în redacţia Informaţia Bucureştiului a fost luată rapid decizia de a scoate un nou ziar. O primă hotărâre deschisese drumul: ediţia din acea zi, pregătită pentru tipar, nu a mai fost expediată spre rotativă. L-am convins pe redactorul-şef, Dumitru Târcob, să privească lucid situaţia din acele ore ale dimineţii care se schimba rapid. Pe la ora 10 i-am spus că aparatul Comitetului Municipal de Partid nu mai funcţiona – sediul era gol, la telefoanele şefilor care conduceau Capitala nu mai răspundea nimeni. “Nu mai avem editor – Informaţia era “organul” Comitetului Municipal Bucureşti al PCR. Au fost câteva momente de cumpănă până când Târcob, nea Mitică, pentru prieteni, a acceptat să nu tipărim Informaţia cu data de 22 decembrie. În biroul lui de la etajul 2 – redacţia funcţiona în Palatul Brezoianu – au venit câţiva redactori care “dublau” conducerea oficială – din care mai făcea parte şi Florin Rădulescu Botică – secretar general de redacţie şi al Comitetului de Partid, pe lângă Târcob şi subsemnatul, pe atunci redactor-şef adjunct."
 
MIHAI PÂLŞU: Dacă nu vrem să ratăm şi 2013, trebuie să ne întoarcem cu faţa la om (Puterea)
"Mai grav, uităm foarte repede că milioanele respective sunt oameni cu probleme de viaţă, de sănătate, cu probleme financiare. În gura şi peniţa noastră ei sunt doar “părţi” sau „procente”care i-au votat pe Ponta şi Antonescu. Uităm că sunt lăcătuşi, profesori, sondori, medici, ţărani, ingineri, şoferi sau mecanici. Pe scurt, oameni - nu cifre şi numere, nu „băsişti” şi pro-Băsescu. Suntem, cu siguranţă, un popor bolnav. O fetiţă din Craiova este sfâşiată de câini. În loc să dezbatem nefericitul incident şi să arătăm incompetenţa edilului Olguţa Vasilescu, se găsesc televiziuni care să o invite pe neisprăvita primăriţă să comenteze din studio, cu un zâmbet cât ecranul, facerea Guvernului Ponta II. Incapabilă să protejeze oamenii de câinii vagabonzi, aşa cum s-a lăudat în campania pentru şefia Craiovei, Olguţa Vasilescu pare expertă în a-i analiza pe membrii viitorului Executiv. Nimic mai grotesc. Vasilescu este exemplul perfect de impostor ajuns într-o funcţie foarte înaltă, pentru că o majoritate a votat după ureche ce i-a băgat sub nas un partid buldozer. Cu siguranţă, suntem un popor bolnav."
 
CRISTIAN CÂMPEANU: Ce înseamnă Pactul de neagresiune Băsescu-Ponta (România Liberă)
"Documentul semnat de preşedintele Băsescu şi de prim-ministrul Ponta a declanşat valuri de furie anti-Ponta şi antieuropeană din partea adversarilor lui Băsescu şi dezamăgire şi consternare din partea unor partizani ai preşedintelui, care i-au reproşat acestuia că a produs un şoricel irelevant pentru că nu are suficient spaţiu de manevră, deşi nu e clar cum ar mai fi putut să şi-l creeze în condiţiile majorităţii obţinute de USL. Cu toate stângăciile sale de formulare, "Acordul de Colaborare Instituţională" este un document remarcabil care îl obligă pe preşedinte să-şi ţină gura, iar pe premier să menţină direcţia "Vest" şi să respecte statul de drept. Una peste alta, deloc o afacere proastă pentru Băsescu ori pentru Ponta, în condiţiile în care cel mai mare adversar al acestui document s-a dovedit Crin Antonescu.  Fiind ultimul editorial dinainte de Crăciun, ne-ar fi plăcut să continuăm o tradiţie pe care am încercat să o respectăm în ultimii ani, de a consacra măcar două articole pe an - de Crăciun şi de Paşti -, Creştinismului şi creştinilor, fie că e vorba despre suferinţele la care sunt supuşi creştinii în ale părţi ale lumii, fie că e vorba despre mult-discutatul "consumerism" pe care tot mai mulţi îl condamnă cu mânie fără să ştie de fapt ce greşeală fac, un păcat despre care stim însă ca va fi iertat. Pe de altă parte, sfârşitul lumii după mayaşi, care ar trebui să aibă loc chiar acum, sub ochii noştri, ar fi meritat un text, dacă nu din convingere, măcar din obligaţie profesională."
 
SORIN PÂSLARU: Cum se va mişca un guvern cu ministere cu "maţele pe afară"? (Ziarul Financiar)
"Sa spargi ministere - si nu oricare, ci Internele, Finantele, Economia si Transporturile - si sa inventezi institutii in 5 pagini de Monitor Oficial cu usurinta cu care un consiliu local schimba numele unor strazi intr-un cartier nu inseamna un start pentru o administratie solida, ci incropeala. Apoi, sa dovedesti ca prima ta grija sunt locuintele de serviciu care trebuie impartite si sefilor de autoritati publice, nu numai ministrilor sau secretarilor de stat, nu inseamna decat sa certifici, la numai o zi de la votul de investitura, ca foamea dupa locuintele de sute de mii de euro ale RAAPPS-ului era atat de mare ca trebuia rapid astamparata. Pe vremea premierului Emil Boc, se ridica deseori intrebarea cum de nu putea legal sa anuleze tot felul de sporuri obtinute anterior de bugetari si era dat tot timpul in judecata de functionari (si de cele mai multe ori guvernul a pierdut, nici acum nefiind terminate de achitat restantele salariale). Simplu : pentru ca dadea astfel de ordonante de urgenta incropite, care erau ulterior atacate in justitie."