Publicat: 24 Decembrie, 2014 - 10:19

Papa Francisc a prezentat, în fața membrilor Curiei, o listă a păcatelor care amenință administrația de la Vatican. Printre acestea se numără ”Alzheimerul spiritual", relatează IBTimes. În discursul de Crăciun susținut, luni, în fața reprezentanților Bisericii Catolice, Papa Francisc a enumerat 15 ”boli” ce amenință Curia. Fără a numi pe cineva în mod special, el a condamnat mondenitatea, hiperactivitatea, manipularea angajaţilor, corupţia şi decadenţa moravurilor, rivalităţile, calomnia şi dezbinarea.

Totodată, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe membrii clerului la "un examen real al conştiinţei". El a atras atenţia că "Alzeheimer-ul spiritual", "fosilizarea mentală şi spirituală", "inima de piatră", "terorismul vorbăriei", "schizofrenia existenţială", "exhibiţionismul monden" îi ameninţă pe cardinali. "Vindecarea este rezultatul conştientizării bolii", a pledat Papa Francisc, care i-a îndemnat pe cardinali să lase "Spiritul Sfânt" să le inspire acţiunile, fără să se bazeze doar pe calităţile lor intelectuale sau organizaţionale. 
 

În același timp, Papa i-a îndemnat pe membrii Curiei să nu cadă în diferitele capcane întinse de puterea clericală. "Preoţii sunt asemenea avioanelor. Se află pe prima pagină atunci când cad, deşi sunt atât de mulţi care zboară", a subliniat Papa Francisc, care a încercat să destindă atmosfera la finalul discursului.