Publicat: 11 Mai, 2018 - 18:19

Papa Francisc va veni în România la începutul lui 2019, a declarat vineri premierul Viorica Dăncilă într-un interviu acordat presei, de la Vatican.

 Dăncilă s-a întâlnit vineri cu Suveranul Pontif la Vatican.

„Mi-a pus întrebări dacă în România oamenii au credință, dacă există înțelegere între ordocși și catolici și i-am spus că da. M-a întrebat dacă am puterea să duc la sfârșit acest mandat. Am spus că da. Mi-a spus că la începutul anului viitor va veni în România (…) Am discutat despre faptul că sunt prima femeie prim-ministru în România, l-a bucurat acest lucru. M-a întrebat cum văd provocările din România”, a relatat primul-ministru.

Dăncilă a mai precizat că discuțiile cu Papa Francisc au durat 45 de minute.

„Un mesaj de suflet, care îndeamnă la pace, la liniște, la unitate. Am avut emoții foarte mari. Nu este un lucru obișnuit să te întâlnești cu Papa și să simți acel fior de emoție prin mesajele date. (…) I-am zis că România trebuie să se axeze pe mesaje pozitive, să-și găsească consensul. Mi-ar place să nu mai văd dezbinare între generații, categorii socio-profesionale și toți să meargă pe același drum. Papa a fost foarte încântat de mesajul meu”, a afirmat premierul.

Premierul se află într-o vizită de trei zile la Vatican şi va avea întrevederi și cu secretarul de stat al Vaticanului şi cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta

Update."Vizita Papei în România. Nunţiul Apostolic în România, E.S. Miguel Maury Buendía, m-a rugat să fac o precizare pentru presă: Când se va stabili vizita Papei Francisc în ţara noastră, anunţul acesteia va fi făcut simultan de cele două părţi: Statul Vatican (Sf. Scaun) şi Preşedinţia României. Comunicatul de azi al Sf. Scaun nu face vreo referire la viitoarea vizită", a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.