Publicat: 3 Decembrie, 2017 - 13:43

 Ceremonia organizată la Palatul Cotroceni de Ziua Națională a fost un bun prilej pentru a înțelege caracterul și gândirea dlui Iohannis. După ce a rostit un discurs care dă întreaga măsură a lipsei sale de cultură politică, președintele a dat o strălucită probă și a lipsei sale de educație: la 2-3 minute după ce și-a încheiat zicerea, amfitrionul a șters-o șmecherește de la recepție, lăsându-și invitații cu gura căscată și îmbucătura neînghițită. Probabil treburi mai importante ale nației și-o ciorbă caldă de perișoare îl așteptau la Sibiu.

Sunt de admirat, însă, discreția cu care înalta gazdă a tulit-o pe ușa din spate,  tăria sa de caracter de a nu-i păsa de cei 600 invitați, ca și eleganța de a nu-i deranja cumva cu vreo strângere de mână  în timp ce respectivii erau cu chifteaua  într-una și paharul în alta.

            Ne mai amintim și de alte gesturi similare ale președintelui nostru iubit, cum a fost atunci când a trântit cu pardesiul de capota mașinii pentru că ordonanța de la SPP  nu s-a grăbit să i-l preia de pe umerii augustei sale persoane. Sau la deschiderea de la Constanța a actualului an universitar, unde a interzis prezența tradiționalului sobor de preoți – fapt care reprezintă încă o premieră națională datorată domniei sale. E o mare onoare pentru nația română să aibă un astfel de președinte – se vede, domle, cu  sasul în frunte e altceva!

Dar poporul are de învățat de la căpetenia statului nu numai din ceea ce face, ci și din ce zice. Entschuldigung, domnia sa nu „zice”, ci rostește!

În discursul rostit de dl. Iohannis la ceremonia de la Cotroceni consacrată Zilei Naționale se află o admirabilă demonstrație despre ce înseamnă o gândire paralelă cu ceea ce ignoranții de noi credeam că sunt normalitatea, civilizația, bunul simț și democrația în viața unei nații.

Noi credeam că voința poporului o reprezintă votul și Parlamentul; Iohannis spune că strada și protestul.

Noi credeam că, în democrație,  conducerea societății aparține clasei politice; Iohannis spune că mișcărilor civice.

Noi credeam că ocuparea piețelor fără autorizare și încălcarea legii și ordinii publice înseamnă anarhie; Iohannis spune că „mobilizarea civică este dovada maturității depline la care a ajuns societatea românească”.

Pentru dl. Iohannis, câmpul tactic recunoscut de gl. Dumbravă, disprețul Laurei Kovesi față de Constituție și de Parlament, menținerea în sistem a unui personaj sinistru precum procurorul Portocală, implicarea ofițerilor noii securități în cercetările penale, sufrageria lui Oprea, sufrageria mai largă, cât o colonie, a  lui Klemm, demonstrațiile neautorizate și ocuparea ilegală a Pieței Victoriei în Capitală, prezentarea sa, când s-a dus la Washington, mai întâi la raport, la ghișeul CIA, arestările abuzive, ziua în amiaza mare, în plină stradă, cum a  fost cazul Alinei Bica, condamnările CEDO pentru decese survenite în pușcăriile noilor torționari, împânzirea presei și partidelor politice cu agenți acoperiți, transformarea DNA, după niște investiții în tehnică uluitoare, în cel mai puternic serviciu secret și simultan de cercetare penală, de inspirație gestapovistă, pe care l-a avut vreodată România, de zeci de ori mai puternic decât Direcția a VI-a a fostei securități, dar cu obiective identice cu ale acesteia, angajarea țării într-o uluitoare cursă de înarmare și pregătire de război, prin cele mai mari alocații bugetare militare din istorie, lansarea ideii paranoice și fascistoide de „siguranță națională extinsă”, care a permis transformarea tuturor instituțiilor, autorităților publice, universităților, judecătoriilor, partidelor, instituțiilor de presă, sindicatelor ș.a., într-un imens câmp tactic prin care tropăie rinocerii noii securități, împrăștiind ură, frică și suspiciune între chiar vecinii de birou, ridicarea de altare pentru noua divinitate Big Brother,  înțesarea cu  aparatură de ascultare și de filmare a caselor și băilor oamenilor,  transformarea delațiunii în politică de stat  –  deci pentru dl Iohannis toate acestea sunt ficțiuni. Noi, cei care trăim în țara paralelă cu aceea în care domnește dumnealui, credeam că sunt realități, nu ficțiuni.

Dl. Iohannis ne-a repetat și în discursul de acum ce a avut grijă să ne spună încă de anul trecut – și anume că „o țară stabilă înseamnă justiție independentă, economie funcțională și luptă anticorupție”. Atât. Pentru domnia nu există Constituție, nu există Parlament ca singura putere reprezentativă a poporului, nu există libertăți cetățenești și drepturi ale omului. Asemenea cuvinte n-au fost auzite niciodată din gura președintelui de țară paralelă. Sau președinte paralel cu țara?

Nu există un singur discurs în care acest președinte că ceară  respectarea drepturilor omului, chiar și ale celor condamnați la moarte; să afirme supremația Constituției pentru toți, fie ei procurori sau securiști; să îndemne la respectarea autorității Parlamentului, ca expresie a voinței suverane a poporului; să ceară imperativ, când e vorba de proteste, respectarea ordinii publice și a drepturilor celorlalți cetățeni ai orașelor, care nu gândesc la fel cu protestatarii. În loc de asta, domnia sa coboară în piață din Mercedesul blindat și cu vestă antiglonț  pe sub o geacă roșie, le aruncă protestatarilor trei fraze de cauționare și-o roiește, lăsând în urmă ideea că e liber la anarhie…Ceea ce se și întâmplă.

Pentru domnia sa, partidele politice – ele însele rezultat al dreptului la asociere, formate din cetățeni în carne și oase ai acestei țări, nu din ficțiuni și nici doar din lideri  – nici nu există. În țara paralelă în care domnește dl.Iohannis, democrația nu se face prin partide, ci prin pancarde. Contează strada, nu politica. În acea țară, politicienii trebuie să existe doar pentru a fi huliți. În acea țară, legile nu se citesc, ci doar se contestă. 

În țara paralelă a dlui. Iohannis, anul care se încheie nu este primul din noua legislatură a Parlamentului rezultat după alegerile populare din 2016, în care poporul a decis cine să administreze țara – și de aceea nici nu se simte obligat să facă vreo trimitere de bilanț, cu bune și rele. Nu, în țara paralelă a dlui. Iohannis, „marele câștig al anului care stă să se încheie este existența unei societăți active, capabilă să sancționeze erorile și derapajele politicienilor”, așa cum ne spune la aniversarea Marii Uniri.

Multă vreme am pus acest hal de gândire a președintelui pe seama crasei inculturi politice a domniei sale, a lipsei de pregătire și a incapacității sale de a înțelege mecanisme elementare ale democrației. Apoi, am mai pus multe dintre textele halucinante pe care le citește pe seama consilierilor neisprăviți care i le scriu, niște pițifelnici parașutați în Dealul Cotrocenilor de pe aripile luminoase ale licuricilor.

Îmi dau seama că am greșit. Dl.Iohannis are perfectă dreptate în tot ce spune pentru că dumnealui este președinte într-o țară paralelă. Are perfectă dreptate și atunci când pleacă pe șistache de la recepția Zilei Naționale, pentru că această zi națională este a Țării Noastre, nu a țării paralele pe care domnia sa își imaginează că o conduce.

Topic: 

Format: