Parazăpezile de altă dată!

Drumul Naţional “X” a fost închis traficului rutier şi, asemeni acestuia, încă “n” artere majore au fost supuse aceluiaşi regim. Astfel de anunţuri care au ajuns să înnebunească pur şi simplu zeci de mii de posesori de maşini au ajuns la modă. Deseori, astfel de măsuri sunt necesare, alte ori apar, cel puţin, ca fiind curioase.

Când vezi că din sesnsul opus, direcţie spre care, acum, tu ai interdicţie de deplasare, vin, curg literalmente şuvoaie de vehicule, cum să nu simţi că ţi se urcă nebunia la cap? Ai nevasta bolnavă, operată, a născut, copilul a fost la medic pentru o anume intervenţie şi ţi se spune că nu mai poţi reveni acasă !? Ce simţi în atare împrejurare? Oamenii în uniformă sunt constrânşi de ordinul primit. Mulţi dintre ei, dovedind că au facultatea raţiunii cu mult peste cea a celor care au hotărât din birou aplicarea restricţiei, au permis reluarea deplasărilor. Nu s-a întâmplat nimic, oamenii au ajuns cu bine la locul dorit şi mulţi s-au rugat pentru sănătatea acelor poliţişti de la circulaţie.

Toată lumea este supărată pe toată lumea, toată lumea are capsa pusă şi abia aşteaptă o scânteie de iniţiere şi gata, explozia se produce. Îmi amintesc că odată cu toamna, una dintre problemele la care fostul meu şef de Direcţie, col. Victor Beda ţinea în mod deosebit a fi avută în vedere şi rezolvată, se referea la acele garduri care se întindeau pe sute de kilometri pe lateralele reţelei de drumuri naţionale, banalele şi aproape insignifiantele parazăpezi.

Se urmărea verificarea existenţei fizice a acestora, depozitarea în anume locuri spre a putea fi apoi amplasate cât mai urgent posibil, înainte atenţie de a se porni  primele ninsori. În mare parte această măsură era panaceu sigur împotriva troienirii unor segmente de drum. Nu în totalitate, este adevărat. Dar în cea mai mare parte, da!

Apoi, după  ’89, parazăpezile au început să-şi piardă din utilitate şi, de la an la an, numărul acestor mijloace atât de eficace împotriva zăpezilor mutate anarhic de vânt şi transformate în suluri sau mormane de nea pe şosele a început a se reduce. Apoi, au dispărut cu totul! Bunul obicei al furtului pe faţă, nestingherit, ca dovadă irefutabilă a luptei hotărâte împotriva “realizărilor comuniste” s-a dezlănţuit, cu prioritate, împotriva sistemului de irigaţii. Aveam puse sub aspersor cca. şase milioane de hectare.

Acum mai sunt ceva mai puţin de o jumătate de milion! S-au furat: tubulatură, aspersoare, noduri hidro, motoare electrice, amenajări ferme metalice etc. prin demontare sau pur şi simplu prin smulgere, rupere, tăiere. Era o bucurie naţională, o horă demenţială a distrugerii. Acum, dacă vrei să ai apă la rădăcina plantei plăteşti de-ţi ies ochii din cap! Cu timpul furtul, ca ocupaţie a unui segment social reprezentativ, cel al ţărănimii hrăpăreţe, lacome şi fără Dumnezeu, s-a redus de la zona rurală la hoarda ţigănească care fură tot ce-i cade sub mână. Se fură şi se demolează în disperare. Se fură şine de cale ferată, se fură elemente din componenţa sistemului de siguranţă a drumului de fier,se fură şuruburi de fixare a şinelor de cale ferată, eclise şi alte elemente şi, mai apoi, orice mirare este secvenţă de teatru ieftin mimat de responsabilii acestui sector.

Vă amintiţi de tânăra de 19 ani care se afla într-un compartiment de tren şi, brusc, podeaua acestuia a fost perforată de un cap de şină care a zdrobit şi corpul nefericitei? A fost identificat autorul acestui gest criminal? Abia acum sentiment de teamă ori jenă, niciunul din aceste sentimente se aduc în discuţie subiectul parazăpezi! Întrebarea capitală este: unde sunt parazăpezile? Cine a dat dizpoziţie să fie abandonate, retrase, distruse, vândute, aruncate, dezmembrate? Şi se mai pune o întrebare, am zice, cheie: cine a avut interes să distrugă sistemul parazăpezilor?

Într-o bună zi în capul unui funcţionar public sau al unui întreprinzător strategic a dat în clocot o idee, o idee de afacere. “Uite domnule, eu îţi asigur front de lucru pentru deszăpezirea tuturor celor peste 35.000 de kilometri de Drumuri Nationale dacă, la fiece kilometru, din ceea ce primeşti, am şi eu... un ce profit?” Miniştrii din Transporturi au pus ori nu botul la această afacere de milioane de dolari la început şi de euro, mai apoi. Că mor dobitocii îngheţaţi în maşini, că mor oameni în Salvări blocate în nămeţi, asta-i mizilic pe lângă afacerea noastră! Unde-s parazăpezile stimaţi domni? Când şi cine a dispus să nu mai fie amplasate de-alungul drumurilor? Cine a semnat contractele de deszăpezire cu  firmele care au primit acest ciolan suculent? Există cumva clauze.... confidenţiale la aceste contracte!