Publicat: 15 Mai, 2016 - 13:38

'Sierranevada', noul film al regizorului român Cristi Puiu, și 'Bacalaureat', noul film al lui Cristian Mungiu, au fost selecționate în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes.

De asemenea, filmul regizorului român Bogdan Mirică, 'Câini', este selectat în secțiunea Un Certain Regard. Tot la Cannes merg și două scurtmetraje românești: '4:15 p.m. sfârșitul lumii', în regia lui Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga, a fost selectat în competiția de scurtmetraje, iar 'Toate fluviile curg în mare', în regia lui Alexandru Badea, va concura în secțiunea Cinefondation. Producătorul Anamaria Antoci va participa la atelierul Cannes Producers On The Move.

Anul acesta, douăzeci de filme au fost selecționate pentru a intra în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes.

Cel mai recent film regizat de Cristian Mungiu, 'Bacalaureat', va avea premiera românească simultan cu cea mondială din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, pe 19 mai, de la ora 19.00, la Sala Palatului din București.

Tot pe 19 mai, 'Bacalaureat' va putea fi văzut în avanpremieră și la Cluj, Ploiești, Arad, Târgu Mureș, Brăila, Timișoara, Bacău, Pitești, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Suceava, Constanța Maritimo, precum și în București la Afi Palace Cotroceni, Mega Mall și Sun Plaza.

Cristian Mungiu este la a treia participare în competiția oficială de la Cannes. La precedentele două, filmele sale au fost recompensate cu trofeul Palme d'Or, în 2007, pentru '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile', și cu premiile pentru scenariu și interpretare feminină, în 2012, pentru 'După dealuri'.

Participanți cu sprijinul ICR: Lia Bugnar (actriță), Mălina Manovici (actriță), Rareș Andrici (actor), Simona Pădurețu (scenografie și decoruri), Constantin Fleancu (înregistrare și postprocesare sunet), Tudor Vladimir Panduru (directorul de imagine).

Sierranevada, cel mai nou film de lungmetraj regizat de Cristi Puiu, este realizat de casa de producție Mandragora, împreună cu co-producatorii Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică și al Ministerului Culturii, Croatian Audiovisual Center (HR), Sister and Brother Mitevski (MK), Spiritus Movens (HR), Alcatraz Films (FR), Arte France Cinema (FR).

Participanți cu sprijinul ICR: Simona Ghiță (actriță), Cătălina Moga (actriță), Barbu Balasoiu (director de imagine), Ana Ciontea (actriță), Ilona Brezoianu (actriță), Marin Grigore, (actor), Iulian Puiu (actor), Raluca Paduraru (coordonator principal de producție), Iuliana Simandan (financial controller), Bogdan Geambasu (coordonator producție), Bogdan Zarnoianu (montaj generic și traduceri)

Pelicula Câini, selectată la secțiunea Un Certain Regard din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică. Filmul, cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu în distribuție, se petrece în România rurală, în apropierea graniței cu Ucraina.

Filmul 4:15 PM Sfârșitul lumii, în regia lui Cătălin Rotaru, este primul scurtmetraj românesc independent selectat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

Scurtmetrajul marchează trei premiere pentru România: este un film de debut atât pentru regizori cât și pentru producători, este un film independent în cursa pentru Palme d'Or și o altă performanță remarcabilă o constituie faptul că directorul de imagine al filmului, Tudor Platon, student în ultimul an la Master la UNATC, participă la Cannes, tot în acest an, cu încă un film, în secțiunea competițională destinată studenților (Cinefondation).

Participanți cu sprijinul ICR: Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru, Stefan Azaharioaie

Filmul Toate fluviile curg în mare, selectat la secțiunea Cinéfondation din cadrul Festivalului International de Film de la Cannes, este regizat de Alexandru Badea.

Selecția Cinefondation include 15 filme de scurt și mediumetraj produse în cadrul școlilor de film din lumea întreagă. Trei dintre filmele din secțiunea Cinefondation vor fi premiate la sfârșitul festivalului.

Participanți cu sprijinul ICR: Alexandru Badea, Daniel Popă, Tudor Platon, Delia Oniga și Andrei Boanta.

Producătorul Anamaria Antoci va participa la atelierul Cannes Producers On The Move, în perioada 13-18 mai 2016.

Programul, care se află la cea de-a 17-a ediție, este organizat anual de European Film Promotion în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

Programul Producers On The Move constitue o platformă propice pentru Anamaria Antoci de a-și prezenta pe piața internațională atât proiectele pe care le dezvoltă în prezent, 'Firesc' de Hadrian Marcu (lungmetraj ficțiune debut) și 'Planeta Petrila' de Andrei Dăscălescu (lungmetraj documentar), cât și cele finalizate de curând 'Ilegitim' și 'Fixeur' de Adrian Sitaru.