Publicat: 26 Ianuarie, 2018 - 09:55

Admiratia manifestatà in timpurile moderne pentru civilizatia greacà a generat si idea falsà dupà care in timpul pregàtirii si desfàsuràrii  jocurilor, ce se tineau cu regularitate (primele mentiuni documentare sunt din 776 i.e.n.) la Olimpia, in Peloponezul nord-occidental, sub protectia locuitorilor din Elis, ar fi existat o intelegere tacità intre certàretele cetàti grecesti pentru incetarea conflictelor armate. In realitate in preziua intrecerilor de la Olimpia, ca si in preziua celorlalte Jocuri Panelenice (Jocurile Pythice – precursoare Jocurilor Olimpice , Jocurile Nemeene- - dedicate lui Hercule in amintirea ispràvii invingerii leului din Nemea si Jocurile Istmice – puse sub egida lui Poseidon si desfàsurate langà sanctuarul zeului de pe istmul  corintic) exista tendinta incetàrii stàrii de conflictualitate pentru a permite sosirea la destinatie a concurentilor si pelegrinilor si desfàsurarea jocurilor ca atare. 

In esentà era vorba de un fel de armistitiu (termenul grec este “ekecheiria” , adicà “mainile la locul lor” – n.n.) menit sa faciliteze incetarea animozitàtile publice si intre indivizi, astfel incat atletii si spectatorii sa poatà trece prin teritoriile cetàtilor  dusmane pentru a ajunge la Olimpia, unde la securitatea si buna desfàsurare a jocurilor vegheau locuitorii micului oras Elis, acum un sat cu in jur de 150 de locuitori, la o distantà de 14 chilometri de Marea Ionicà. De numele orasului Elis este legat numele miticului rege Augias, proprietarul grajdurilor in care isi adàpostea cei 3000 de cai, grajduri pe care conform traditiei mitologice le-a curàtat  Hercule ducand la bun sfarsit “a cincea muncà” ce consta in inlàturarea mizeriei acumulate timp de treizeci de ani.  Jocurile de la Olimpia au fost interzise prin decret de  Teodosiu cel Mare (379-395) in 393 e.n.  Cresterea interesului pentru Jocurile Olimpice, stimulatà de sàpàturile arheologice efectuate la Olimpia la mijlocul secolului al XIX-lea, l-a inspirat pe baronul Pierre de Cubertin in càutarea unei formule de educare in spiritul sportivitàtii si intelegerii pacifice a tinerelor generatii. Franta iesise cu oasele rupte din ràzboiul cu Prusia din 1870-1871 si era necesarà o regandire a modului de reapropiere a tinerelor generatii ale natiunilor europene mentinand confruntarea dintre ele intre hotarele regulilor si intr-un spirit pasnic, stimulator. Acest rationament a dus la renasterea Jocurilor Olimpice, reluate in era modernà cu Olimpiada de la Atena din 1996.  Ca si istoria olimpiadelor moderene, istoria olimpiadelor antice nu este poleità doar cu amintiri luminoase. In 364 i.e.n. o gravà violare a armistitiului olimpic a avut loc prin inlàturarea de càtre arcadieni a prerogativelor de organizatori ai jocurilor exercitate de locuitorii cetàtii Elis: a fost reconstituità autoritatea exercitatà asupra acestora in cateva ocazii de statul-oras (Pisa) al Pisatizilor, deja demolat in sec. VI i.e.n. si oricum nereconstruit de arcadieni. In anul urmàtor Arcadienii, sub presiunea Aheilor aliati cu Elei  s-au impàcat cu acestia din urmà si au renuntat la autoritatea asupra sanctuarului (cf. H. Swoboda, in Pauly-Wissowa, Real Encycl., V, col. 2380 si urm. + Arnaldo Momigliano, in Enciclopedia italiana, Treccani, 1935).  

Nici in timpurile moderne desfàsuràrile jocurilor olimpice nu au fost insotite de dezamorsarea – fie si temporarà – tensiunilor si rivalitàtilor intre state. Olimpiada din 1916 a fost anulatà din cauza izbucnirii Primului Ràzboi Mondial. Olimpiadele din 1940 si 1944 au fost si ele anulate pentru un motiv similar, ca si Jocurile Olimpice de iarnà (instituite in 1924) din aceiasi ani. Unele Jocuri Olimpice au fost instrumentalizate politic, in scopuri propagandistice, de càtre organizatori: cel mai eclatant caz este cel al Olimpiadei de varà de la Berlin din 1936. Altele au fost boicotate de diferite tàri, din blocuri identificabile din punct de vedere politic si al optiunilor geostrategice.  Seria, discontinua, de boicotàri a inceput la Melbourne in 1956 cand Olanda, Spania si Elvetia au protestat prin absentà impotriva interventiei trupelor sovietice in Ungaria si reprimàrii populatiei ce aderase la ràscoalà. Simultan Egiptul, Irakul, Libanul si Cambodgia au boicotat aceasi Olimpiadà din cauza agresiunii Marii Britanii, Frantei si Israelului impotriva Egiptului,  motivatà de nationalizarea Canalului de Suez si de respingerea  ofertei americano-britanice de construire a barajului de la Assuan, adjudecat de URSS. In 1972 si 1976 numeroase tàri africane au boicotat Jocurile protestand impotriva participàrii Africii de Sud, Rhodesiei si Noii Zeelande, considerate tàri rasiste. In 1976 un numàr de 21 de tàri africane si Guyana au boicotat Olimpiada de la Monreal deoarece CIO permisese participarea Noii Zeelande. In 1980 Statele Unite, urmate de un detasament de 64 de state din orbita sa, au boicotat Jocurile Olimpice de la Moscova, protestand astfel impotriva invadàrii Afganistanului. Un boicot ce a redus substantial (la 80) numàrul statelor participante. De notat cà in timpul ràzboiului din Vietnam cele douà mari puteri reprezentand blocuri ideologice si militare contrapuse nu au promovat actiuni de boicotare a Olimpiadelor. In 1984 insà a venit randul a 16 state ale “socialismului real”  (cu exceptia Romaniei) sà boicoteze Jocurile Olimpice de la Los Angeles. In timpul unora din Jocurile Olimpice exasperarea conflictualitàtilor ideologice sau politice din lume au dus la acte de o violentà extremà. In 1972 la Olimpiada de la Munchen 10 atleti israeliani au fost sechestrati si ucisi de teroristi palestinezi din organizatia “Septembrie negru”. In 1996 la Atlanta a avut loc un atac terorist cu bombà la Centennial Olympic Park: au murit 2 persoane si 111 au fost rànite. Idea greacà de “armistitiu olimpic”  (“ekecheiria”) s-a aràtat a avea, peste secole si dupà aproape trei milenii de la configurare  mai dificultàti in a-si infige ràdàcinile in solul vremurilor modernismului industrial si al bombelor atomice.                          

Cu toate acestea participarea unei tàri la  Olimpiadà are incà valoarea simbolicà a unui gest de incurajare a competitiei loiale, fàrà secunde scopuri, in contextul fraternizàrii atletilor din “Oikumene”, diferiti prin culorile pieilor, prin provenienta culturalà si aparteneta religioasà sau ideologicà. Vizibilitatea sportului si campionilor sportivi in randul maselor a fàcut ca deseori acestora din urmà sa li se incredinteze misiunea exploràrii  simbolice a posibilitàtii unei cài de intelegere intre persoane, state si politici pe care politica si violenta unor mai vechi confruntàri le indepàrtaserà  unele de altele. Relatiile intre Statele Unite si China au intrat intr-o nouà erà dupà intalnirea intamplàtoare in 1971, la Nagoya, in timpul celui de al 31-lea Campionat Mondial de Ping-pong (28 martie-7 aprilie) s-a stabilit o prietenie bazatà pe stimà reciprocà intre doi mari jucàtori de ping-pong, Zhuang Zedong (decedat in 10 martie 2013) si americanul Glenn Cowan (1952-2004). Trecuserà aproape douà decenii de la inceputul Ràzboiului Coreii si relatiile intre Republica Popularà Chinezà si Statele Unite erau la punctul zero.  Henry Kissinger – informat de pasiunea lui Mao Zedong pentru ping-pong - a intuit potentialul simbolic al contactelor sportive. O echipà de tenis americanà a fost prima delegatie oficialà care a pus piciorul in China dupà 1949. A urmat  primirea  lui Kissinger de càtre  Mao Zedong (iulie 1971 si octombrie 1971). La 25 octombrie 1971 Adunarea Generalà ONU a aprobat Rezolutia 2758 care retràgea recunoasterea guvernului Taiwanului ca reprezentant al Chinei si atribuia legitimitate unicà de reprezentare guvernului Republicii Populare Chineze. La acea datà Statele Unite nu putea sa asigure o contracarare adecvatà in Adunarea Generalà propunerii de rezolutie fàcutà deja cu un an inainte de Albania si ca atare s-au abtinut de acord. Ulterior diplomatia lui Kissinger a urmat cursul pragmatic vizand dezamorsarea conflictului din Vietnam si limitarea expansiunii influentei sovietice in Asia.   Acest curs a fost determinant pentru reluarea raporturilor americane cu Republica Popularà Chinezà, materializate dupà vizita lui Nixon la Pechin, Hangzhou e Shanghai (februarie 1972). Intalnirile cu Mao si Ciu Enlai  au avut drept rezultat renuntarea definitivà de càtre guvernul SUA la punerea in practicà a teoriei politice a  “celor douà Chine”. In comunicatul comun publicat in 28 februarie 1972 la Shanghai partea americanà recunostea indivizibilitatea Chinei, afirmand in acelasi timp interesul pentru solutionarea chiar de càtre chinezi a problemei Taiwanului si luand in considerare ca obiectiv retragerea din Taiwan a tuturor fortelor si instalatiilor militare americane. In document pàrtile au afirmat vointa comunà de a se opune “oricàrei tentative a unei terte puteri de a-si afirma suprematia” (in aria pacificului de Vest - n.n.). Evident, prin “tertà putere” se subantelegea URSS, in subsidiar dandu-se drept scontatà nerevenirea Japoniei la statutul de mare putere militar-politicà. Scaunul din Consiliul de Securitate, cu relativul drept de veto, ocupat dupà 1949 de (protectoratul USA) Taiwan, a fost re-ocupat ca atare de Republica Popularà Chinezà. In Consiliul de Securitate Republica Popularà a fost, de atunci si panà azi, destul de moderatà si de regulà s-a abtinut de la votul contrar initiativelor Statelor Unite. Numai cà in decursul timpului situatia politicà a evoluat.  Dupà moartea lui Mao (1976) si lichidarea in rapidà succesiune atat a efectelor postume ale “revolutiei culturale” cat si a grupului de putere post-maoist, noua conducere a Chinei a ales o cale pragmaticà in politica internà si internationalà.  Ea a fost deschisà de  Deng Xiaoping in 1978, efectele ei extinzandu-se panà in zilele noastre. In Asia de nord-est redeschiderea raporturilor intre China Popularà si SUA a avut, in plin Ràzboi rece, semnificatia sfarsitului bipolarismului si demararea unei noi dinamici politice, cu reflexele ei in plan militar si in determinarea zonelor de influentà.  Dupà incheierea ràzboiului in Vietnam si semnarea in 1978 a Tratatului intre Vietnam si URSS (China ràmanand in acest caz punctul de sprijin principal al Cambodgiei)  contradictiile noului raport triunghiular in  Asia de nord-est, schitat in timpul presedintiei Nixon, au apàrut evidente.  Ele au pus in dificultate politica de destindere incercatà “in bilateral” de SUA si URSS prin stipularea acordurilor din “pachetul” SALT 1.                                                                    De altfel Statele Unite nu merseserà in viteza a 4-a cu procesul de recunoastere internationalà a Chinei. Este probabil, dupà cum apreciazà unii sinologi americani, càdeteriorarea relatiilor chino-sovietice l-a determinat pe presedintele Carter sà complecteze procesul de normalizare a raporturilor cu China si sà ducà la bun sfarsit procedura recunoasterii oficiale a Republicii Populare (vezi Richard Crockatt, The Fifty Years' War: The United States and the Soviet Union in World Politics 1941-1991, Routledge, 1995 ). Reluarea raporturilor diplomatice a devenit efectivà abia la1 ianuarie 1979, dupà “exploraràrile” efectuate de secretarul de stat Brzezinski. La scurtà vreme dupà reluarea raporturilor directe Vice-premierul Deng Xiaoping (1904-1997) a intreprins o vizità oficalà in SUA la invitatia Presedintelui Carter (29.01-04.02.1979). Aceasta a fost  crucialà pentru cursul ulterior al relatiilor internationale. De atunci a curs multà apà pe Huang Ho (Fluviul Galben). China de acum seamànà foarte putin cu cea din  1979. Economia SUA, care detine primatul economic mondial din 1872, cand ponderea economiei sale a depàsit-o pe cea a marii Britanii, va trebui sa cedeze in curand sceptrul dominatiei economice a lumii. O analizà a The Economist – bazat pe date privind evolutii viitoare ce pàreau credibile in functie de realitàtile momentului, prevedea cà acest lucru se va intampla in 2018.  De atunci a avut loc o incetinire a trendului extrem de accelerat al cresterii economice a Chinei. Dupà o recentà analizà fàcutà de Center for Economics and Business Research din Londra, China, care este deja a doua economie a lumii, va depàsi Statele Unite in 2032. Economia Indiei va depàsi economiile britanice si franceze deja in 2019, afirmandu-se astfel precum a cincea economie a lumii. Continuandu-si cursa  economia Indiei va depàsi  in 2027 si economia Germaniei, clasandu-se astfel in a treia pozitie mondialà. In 2032 Corea del Sud si Indonezia vor intra, se pare, si ele in “top ten”, inlocuind Italia si Canada. In baza proiectiilor citate (acum depàsite de realitàti)  fàcute de The Economist ar fi trebuit ca in 2021 China sà consume mai mult petrol decat SUA. Aceleasi proiectii ale The Economist puneau in evidentà faptul cà in 2025 bugetul pentru apàrare al Chinei il va depàsi pe cel al SUA.  Aceasta ar fi o perspectivà ingrijoràtoare pentru SUA. “Performata” va fi probabil realizatà de chinezi insà mai tarziu, poate in jur de 2032, dat fiind corectiile intervenite intre timp in previziunile ulterioare privind trendul general, ceva mai relaxat, al cresterii economice din acesti ani. In mod sigur Statele Unite nu au niciun interes ca sà se ajungà  in situatia de a-si vedea forta militarà pusà in inferioritat de capacitatàtile superioare de investitii in noi tehnologii de “apàrare” (a se citi “distrugere”) ale unei alte tàri. Lozinca lui Donald Trump - “America First!” – este o sinteticà si brutalà formulare a necesitàtii mentinerii pozitiei dominante a Statelor Unite. Forta militarà a fost intotdeauna, in istorie, una din principalele chei ale succesului economic si geopolitic.  Eu nu cred cà are dreptate dna Michelle Goldberg (n. 1975), recent “achizitionatà” (in 2017) ca editorialistà de “New York Times” cand afirmà cà “A te aștepta ca Trump să acționeze în interesul Statelor Unite este ca și cum ai cere pisicii tale să spele vasele". Recentele màsuri de limitare ale “liberului schimb” si de introducere in SUA a taxelor vamale pentru produse  industriale provenind din China si Corea de Sud au avut marti 23 si miercuri 24 ianuarie au avut un ecou negativ  in luàrile de cuvant ale unor importanti sefilor de guverne ce au intervenit la Forumul Economic de la Davos (premierul canadian Trudeau, primul ministru indian Modi, cancelara Merkel).  Trump a fost “marele absent” la interventiile care, fàrà ssà i se citeze numele, ii blamau initiativele protectioniste, considerate a fi dàunàtoare pentru  evolutia economiei mondiale. Interventia la Davos a premierului indian Modi a semànat in multe privinte cu interventia de anul trecut a presedintelui Chinei Xi Jingpin. “Impactul negativ al acestui tip de mentalitate – a spus Modi, referindu-se la màsurile luate de Trump – nu poate fi considerat mai putin periculos decat schimbarea climaticà si terorismul”. Nu se poate spune  insà cà acest gen de màsuri nu pot fi benefice pentru economia SUA; pentru decenii ea a absorbit ca un burete produse cu costuri tot mai competitive, provenite in mare màsurà din tàri din “lumea a doua” si “lumea a treia”, devenite, prin “globalizare”, teritoriul delocalizàrilor sàlbatice ale multinationalelor suportate de marele capital.  Nimeni nu poate nega cà globalizarea a oferit multor tàri - de pildà, Indiei, Chinei, Coreii de Sud etc - capitaluri, know how si piete pentru desfacerea màrfurilor. Cum nu se poate nega de altfel cà la el acasà primul ministru al Indiei practicà un protectionism dur si cà, in plus, nu este chiar un adept al “societàtii aperte” a lui Karl Popper. Dimpotrivà, nationalismul sàu hinduist apare ca o formulà religioasà simetricà fundamentalismului islamic.  La Davos, Modi a pàrut a fi, in ce priveste problemele raporturilor economice la scarà mondialà, pe aceeasi lungime de undà cu Xi Jinping, liderul principalei tàri adversare Indiei in Asia. Nici Xi Jinping – care dupà cuvantarea de anul trecut de la Davos este considerat de o parte a opiniei publice internationale, nu prea bine informatà, un nou profet al globalizàrii - nu este chiar un liberal in materie de liberà circulatie a bunurilor materiale. In China s-au aplicat  produselor occidentale tarife protectioniste mult mai ridicate decat cele aplicate de Trump acum produselor provenind din China.  In China societàtile stràine sunt constranse sà investeascà o parte din plusvaloare in teritoriu si sà accepte asociati locali, cu consecintele ce se pot imagina.  China are in prezent o dezvoltare solidà; economia sa, in expansiune de decenii, a ajuns in unele sectoare la nivelul tehnologic al Japoniei. Raporturile SUA cu China, si nu doar cu China, sustine Trump, ar trebui revàzute. Formulàrile lui Trump in ce priveste raporturile economice internationale contin – dincolo de aspectul lor brutal - si adevàruri incomode.   Sistemul economic mondial trebuie reechilibrat, dar cu màsurà, tinand cont cà pràpastia intre cei avuti si cei sàraci se adanceste. Pe de altà parte a scurtcircuita in doi timpi si trei miscàri un ciclu consolidat in componentele sale (planificare-investitie-productie-desfacere-consum) fàrà a tampona efectele devastatoare pentru economiile productive din tàrile prietene (precum economiile tàrilor din U.E. si din tàrile NATO) sau emergente (cazul tuturor tàrilor din BRIC si a multor altele), inseamnà a-ti “pune in cap” peste trei sferturi din planetà.  Nici màcar o tarà care are cea mai puternicà economie din lume si un aparat militar dominator – dar care dupà cel del Al doilea Ràzboi Mondial nu a invins pe campul de luptà niciun conflict regional major (Cietnam, Afganistan, Irak, Siria)– nu-si poate permite un asemenea lux. Care este solutia? In mod sigur ea nu constà in amenintarea permanentà a celor a càror simplà prezentà pe planetà iti poate stanjeni grandioasele planuri de màrire, sintetizate de sloganul “America First !” (subinteles: “in casa proprie si in afara ei”).  Noua “strategie economicà” elaboratà la Casà Albà a fost de gandità in termeni militari: ea a fost incorporatà in documentul “Noua strategie pentru securitatea nationalà” la elaborarea càruia au lucrat in consilierul prezidential pentru securitate, generalul Herbert Raymond McMaster si Roberet Lighthizer, Reprezentant al SUA pentru comert, fost vice-ministru in timpul presedintiei Reagan.  Textul a fost prezentat de Presedintele Trump in ziua de 18 decembrie. In el China era “cap de listà” in randul adversarilor economic. La 17 ianuarie, intr-un interviu acordat Agentiei Reuters acelasi Trump anunta cà in curand vor fi luate  si alte màsuri pentru a contrasta “incorectitudinile chineze”. Primul bloc de màsuri  luate inainte de intalnirea de la Davos a vizat in principal raporturile cu China si Corea de Sud, unde de la inceputul lui ianuarie se duc tratative stranse la Panjumon pentru definirea modului de participare a delegatiei Coreii de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnà de la Pyeongchang.  Nu ni se pare o intamplare cà in “primul pachet” de màsuri economice conectate la noua strategie de securitate nationalà se vorbeste despre Corea de Sud. Presedintele ei, Moon Jaen-in (expresie a Partidului Democratic)  si-a permis sà incerce, folosind ocazia oferità de Jocurile Olimpice de Iarnà, o detensionare a incordàrii intre cele douà state coreene.  Panà acum si Kim Jong-un, presedintele comisiei Militare si prim secretar al Partidului celor ce Muncesc din Corea de Nord,  pare a merge in aceeasi directie. Nu este clar dacà o face din dorinta sincerà a duce inainte un proces de repacificare, de altfel impotmolit – din motive cunoscute - constant in bloc-starturi inainte de orice demarare,  sau din dorintà propagandisticà, sau pur si simplu pentru a castiga timp in scopul prepararàrii unei noi expuneri in stratosfera de deasupra Pacificului a muschilor atomici ai tàrii  de el condusà cu manà de fier. Partidul “vulturilor de la Washington nu l-a làsat de altfel sà doarmà mai linistit in zilele in care la orizont se prefigura un “armistitiu olimpic”, care pentru el putea pàrea a fi o victorie impotriva capitalismului “muribund si in putrefactie”.   In 8 ianuarie in prestigioasa revistà “Foreign Policy” apàrea un articol intitulat “It’s Time to Bomb North Korea. Destroying Pyongyang’s nuclear arsenal is still in America’s national interest” semnat de Edward Luttwak, politolog super-activ si intens cultivat de televiziunile europene, consilier in multiple randuri al Pentagonului si Casei Albe, persoanà cu o biografie intelectualà si operativà mai mult decat interesantà. Se enumerau in articol toate motivele de naturà strategicà in màsurà sa incurajeze o decizie de distrugere chirurgicalà a fortelor nucleare ale Coreii de Nord “panà nu va fi prea tarziu”. Luttwak, cinic pragmatic, nàscut in Romania (la Arad, in 1942), cu studii in Marea Britanie, ulterior intrat in mediul academic din SUA (filiera John Hopkins Univ.), interpret contestat al strategiilor militare imperiale (a scris càrti controversate despre strategiile militare ale Imperiului Roman si Imperiului Bizantin, frecventator asiduu al Italiei, crede cà ràul trebuie tàiat de la ràdàcinà si neintarziat, fàrà prea multe consultàri. Nu este singurul dintre analistii strategici care are o astfel de pàrere. Este printre putiniiinsà care isi face cunoscutà pàrerea prin afirmatii foarte limpezi: pentru el puterea militarà determinà ponderea politicà si economicà a SUA, motiv pentru care trebuie folosità in cazul in care este contestatà… La distantà de 10 zile de la aparitia articolului lui Luttwak,  intr-o interventie la John Hopkins University, laborator de bazà al diplomatiei americane, generalul ® Jim Mattis, seful Pentagonului declara: “Tàrilor care pretind sà contrasteze influenta USA pe scena internationalà, valorile noastre si bogàtia noatrà trebuie sa le ràspundem: suntei pe cale sa sa intrati in ziua cea mai lungà si dureroasà din viata voastrà” Nu s-a referit concret la nimeni, dar mesajul era explicit. Este limpede cà Statele Unite se pregàtesc pentru orice eventualitate. Planul de cheltuieli al Pentagonului - care este “traducerea” in limba dolarilor a “ noii strategii pentru securitatea nationalà” – a fost trimis   la Casa Albà si este ancorat intr-o sumà ce depàseste 1200 miliarde de dolari, dublà fatà de valoarea bugetul apàràrii din ultimul an.

Oricum, primele màsuri privind raporturile comerciale luate de Trump lovesc in exporturile a douà uriase entitàti industriale din Corea de Sud, Grupul Samsung si Grupul Lg Electronics. Motivatia este cà “sunt in joc interesele industriilor si muncitorilor americani”.   Pentru noi este clar cà lui Moon Jaen-in si membrilor guvernului sud-corean le-a fost “aràtatà pisica” si li   s-a sugerat explicit  sà nu se intindà  “mai mult decat le este plapuma”. In largul coastelor Coreii vegheazà flota cu cele trei faimoase portavioane si in Guam motoarele bombardierelor atomice B21 sunt mereu in stare de preincàlzire…

A vorbi despre “armistitiu olimpic” in aceste conditii mi se pare a pàcàtui de ingenuitate.   El va sta in picioare doar datorità spaimei de neprevàzut, de gestul demential care, intamplàtor sau cu bunà stiintà, poate sà declanseze dezastrul. Care in mod providential se amanà.

 

 

Format: 

Tags: