Publicat: 15 Martie, 2019 - 13:50

La puțină vreme după ce am ridicat pe site-ul Cotidianul articolul despre anunțul cu candidatura la europarlamentare a lui Sebastian Ghiță, a apărut și declarația sa belicoasă. Iat-o:

Dacă îi mai prindem pe străzi pe bandele #rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la PRU, care să le dea niște șuturi în fund și să-i trimită acasă, că, dacă Poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi (…) Facem ca oriunde. Dacă avem o lege și o instituție și Poliția nu face nimic, că nu se poate să spargă geamuri și să-l bată pe ministru sau judecător. Asta curând se va termina! Dacă Poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei

(S. Ghiță, la România TV).

Imediat ce a fost recepționată, declarația sa a stîrnit un val de reacții. Am aflat că doi militanți #Rezist au și depus plîngere penală. Adevărul este că amenințările lui Sebastian Ghiță (cel mai mare profitor al Guvernului Victor Ponta şi al contractelor cu SRI) depășesc limitele disputelor sau ale polemicilor politice. Avem de-a face cu o amenințare cu violență cum nu a mai  formulat nici un partid politic actual. Prefer să dau credit semnificației unei neinspirate idei de marketing politic. Din cîteva  rînduri, Sebastian Ghiță a pus o anume lumină, e drept, chioară și amenințătoare, pe un partid care nu prea există, oricît s-a străduit el să dea din coate și să sufle în trompete. Avem, deci, o sămînță de partid național-extremist! Cum de-a apărut el peste noapte? Are public? Cine îi suflă în pînze?

După părerea mea, reacția lui Sebastian Ghiță nu a răbufnit, tam-nisam, din subconștientul său de azilant român la Belgrad. Nu încolțesc așa ușor semințele de violență pe o masă de sticlă din Skardarlija, faimoasa stradă  de cîrciumi a Beogradului. Reacția lui Ghiță vine pe fondul unei insistente invitații la „dialog“, în  același registru. De doi ani, poate mai bine, disputele politice din România se rezumă la acuzații, cînd simple, cînd grosolane, la adresa adversarului. Însuși președintele Klaus Iohannis a fost dirijorul acestui curent. Din campania electorală și-a rezumat gîndirea la un  insistent „Jos PSD!“. Demonstrațiile din Piața Victoriei, ideea de a-i folosi pe Mălin Bot, Dide și Alina Șerban în combaterea lui Liviu Dragnea, s-a dovedit  și ineficientă și provocatoare. Și, pe deasupra, falimentară. Au apărut bodyguarzi, au apărut demonstrațiile la Cotroceni, țara s-a împărțit în două. Zăngănitul cătușelor la urechile lui Dragnea și a reprezentanților PSD și transformarea lor în simbol al luptei Opoziției au încărcat și mai mult starea de tensiune, au înmulțit amenințările, au colorat înjurăturile. S-a deschis front larg unor agresiuni de-a dreptul stupide. De la  Nicolae Bacalbașa la Valer Dorneanu, diverși politicieni au fost tratați într-o manieră inacceptabilă. Poliția și Jandarmeria au dormit în papuci, președintele și liderii PNL s-au făcut că plouă, zîmbind viclean și satisfăcuți în barbă (cu un fel de Doamne-ajută în gînd) și așa am ajuns la o încărcătură nervoasă cum n-a mai fost din 1990.

Ce și-au imaginat demonstranții #Rezist, SRI-ul și Iohannis? Că sloganurile „Muie PSD“, „PSD-Ciuma Roșie“, sau „DNA – să vină să vă ia“ etc. vor naște simpatie și acceptanță? Că după două-trei scandări și demonstrații, PSD-iști de vază vor ieși din Parlament și vor zice „Să trăiți, ne mutăm la Jilava și vă facem loc să vă puneți în aplicare ideile voastre geniale?“.

Era logic că decăderea limbajului (lansată de pe vremea lui Traian Băsescu) va aduce, mai devreme sau mai tîrziu, răbufniri de violență. Și de aici pînă la confruntările  extremiste de proporții nu mai este decît un pas. E de mirare că PSD-ul a îndurat atîtea înjurături și amenințări și nu i-a întors lui Iohannis cîteva reacții din același registru. În fond, președintele României are rolul de mediator în societate, de promotor al concordiei, de arbitru al disputelor publice. În loc să joace rolul acuzatorului orb și înfometat de putere, el ar fi trebuit să se așeze în poziția de promotr al dialogului, de generator de încredere în societatea românească. Or, el n-a fost decît un difuzor de tip vechi cu „Huo PSD!“, fără să-și dea seama că a dus România într-o atmosferă nebună de neîncredere a cetățenilor în propria lor țară, transformînd agenda publică într-o competiție rudimentară și isterică de obiecții, nemulțumiri, critici și înjurături. Oamenii nu se mai întreabă ce am putea face pentru a ieși din situația asta. Toți se întrec în acuzații și înjurături și devin doctori în redactarea de liste de motive pentru părăsit Romania.

Amenințările grosolane rostite de Sebastian Ghiță, pe postul de televiziune nășit de  Maior, Coldea și Kovesi, nu sunt decît o reacție nefericită, dar logică a unui tip de politică tembelă și a unui demers rudimentar al unei Opoziții limitată la cîrteală și amenințare.

Dacă lucrurile continua în acest stil și în același ritm nu scăpăm de alegeri cu păruială și de amenințarea unui partid extremist de proporții! Păzea, că există riscuri de mare furtună!

Format: