Publicat: 25 Mai, 2018 - 14:27

În prezent, poliţişti din cadrul Secţiei 20, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pun în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

Cercetările au fost declanşate la data de 21 mai a.c., când Secţia 20 Poliţie a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 10 ani, a fost agresată sexual de un bărbat care îi preda în particular lecţii de chitară. Au fost efectuate multiple activităţi procedurale, pe baza cărora Judecătoria Sectorului 6 a autorizat efectuarea percheziţiei domiciliare.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, la finalizarea percheziţiei domiciliare urmând ca bărbatul să fie condus la sediul Secţiei 20 Poliţie.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Comunicat de presă - DGPMB