Publicat: 2 Ianuarie, 2017 - 16:40

"În data de 01.01.2017, procurori criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Grecu Mihai Sorin, în vârstă de 26 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, tentativă de tâlhărie, tentativă de furt, furt și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere", arată un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Prezentăm comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București:
"Probele administrate în cauză până în prezent au conturat următoarea situație de fapt:

În data de 01 ianuarie 2017, în jurul orei 03:00, inculpatul GRECU MIHAI SORIN a pătruns, prin escaladarea zidului, într-un imobil din sectorul 6, unde a încercat să sustragă bunuri, răvășind mai multe încăperi din locuință. În aceste împrejurări, inculpatul a înjunghiat-o pe victima P. A., proprietara imobilului, în vârstă de 93 de ani, care se afla într-un dormitor al imobilului, aplicându-i trei lovituri cu un cuțit in zona cervicală, care i-au provocat decesul.

Ulterior, GRECU MIHAI SORIN a părăsit imobilul, plecând spre b-dul Uverturii, zonă în care a încercat să sustragă un autovehicul marca Renault, prin forțarea portierei.

Întrucât nu reușit să sustragă autovehiculul menționat, inculpatul și-a continuat deplasarea în zonă și a sustras un autoturism marca Dacia, pe care l-a condus până pe strada Cernișoara, unde l-a abandonat.

2. În data de 01.01.2017, procurori criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatei Matei Mirela Mădălina, în vârstă de 21 de ani, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.

Probele administrate în cauză până în prezent au conturat următoarea situație de fapt:

La data de 01 ianuarie 2017, în jurul orei 03:00, în timp ce se afla într-un apartament situat str. Amurgului din sectorul 5, pe fondul unui conflict spontan, MATEI MIRELA MĂDĂLINA i-a aplicat două lovituri de cuțit concubinului său I. A. I., în zona toracică, victima decedând din cauza hemoragiei interne provocate de plăgile înjunghiate.

3. În data de 01.01.2017, procurori criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Petrișor Brezoi Ioan, în vârstă de 74 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie.

Probele administrate în cauză până în prezent au conturat următoarea situație de fapt:

În ziua de 01 ianuarie 2017, în jurul orei 06.30, în timp ce se afla într-un imobil situat pe b-dul Basarabia, inculpatul a lovit-o cu un topor în cap pe sora sa, F. E., în vârstă de 61 de ani, cu intenția de suprimare a vieții, victima fiind internată la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

4. În data de 01.02.2017, procurori criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatei Leuș Dorina, în vârstă de 37 de ani, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

Probele administrate în cauză până în prezent au conturat următoarea situație de fapt:

În data 01 ianuarie 2017, în timp ce se afla în locuința sa din b-dul Nicolae Titulescu, sector 1, a încercat să-l înjunghie cu un cuțit în zona toracică pe G. I. V., cu intenția de suprimare a vieții, dar, întrucât acesta s-a apărat, i-a produs leziuni doar la nivelul feței și al antebrațului stâng (plagă perforantă).

În cursul zilei curente, au fost formulate propuneri de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de cei patru inculpați menționați, propuneri ce vor fi soluționate de Tribunalul București.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București — Secția de urmărire penală și D.G.P.M.B. — Serviciul Omoruri.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".