Publicat: 4 Iulie, 2014 - 13:50

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au stabilit că sintagma "aceeaşi funcţie" din articolul 25 din Legea ANI, folosită când o persoană este găsită în incompatibilitate sau în conflict de interese, se referă la toate funcţiile alese.

Prin urmare, interdicţia de a ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de trei ani se adresează tuturor persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese.

Potrivit textului de lege menţionat, "persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".