Publicat: 16 Mai, 2017 - 16:52

Județul Arad va beneficia de fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), pentru refacerea infrastructurii rutiere.

Contractul de finanțare a fost semnat de către doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh și vizează modernizarea DJ 709 km 0+800...30+700 Arad — Pâncota, precum și reabilitarea DJ 792 C, km 0+000...21+000 și 26+000...36+300. Prin proiect vor fi modernizați 61,09 km de drumuri județene conectate la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), beneficiari fiind peste 200.000 de locuitori.

'Acesta este cel de-al doilea contract din categoria drumuri județene reabilitate și modernizate cu finanțare prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 — Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Trebuie să investim în drumuri, pentru a le facilita locuitorilor accesul dintr-o localitate în alta, dar și pentru a crește siguranța în trafic și a reduce timpul de deplasare. Să nu uităm că fondurile alocate României de Uniunea Europeană reprezintă o sursă de finanțare extrem importantă pentru dezvoltarea economiei și a societății în general, creșterea gradului de absorbție constituind o prioritate absolută a Guvernului', a menționat doamna Shhaideh.

Durata de implementare a proiectului este de 82 de luni, iar valoarea totală a investiției este de 141.775.607,47 de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAPFE — AM POR este de 137.861.077,16 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:

* 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;

* peste 100.000 gospodării reabilitate termic;

* peste 45 monumente istorice reabilitate;

* 3 spitale regionale nou construite;

* 122.000 de elevi, studenți care vor beneficia de infrastructura educațională modernizată;

* peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;

* 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;

* 280 de ambulatorii și 35 de unități de primiri urgențe reabilitate/modernizate/extinse;

* peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcția/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale;

* 2.500 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (sisteme IT), utilaje, mașini, noi tehnologii.