Publicat: 21 Aprilie, 2017 - 13:25

Vineri, 21 aprilie 2017, la ora 19, după cinci ani de muncă şi descoperiri în fotografia de stradă, grupul PhotoTeam România lansează la sediul F64 Studio, din Bdul Unirii nr 45, un mult aşteptat şi necesar album de fotografie de stradă, intitulat „Un cincinal pe stradă”.

Fotografiile sunt semnate de: Dan Moruzan, Mirela Momanu, Cornel Hlupina, Oliver Merce, Eli Driu şi Patricia Hilbert.

Intrebari interviu F64-PhotoTeam

1) Ce reprezinta foto de strada pt fiecare dintre voi

2) Ce a insemnat experienta realizarii unui album tiparit

3) Cum se vede foto de strada azi si incotro credeti ca se indreapta?

Dan Moruzan:

1. Fotografia de strada este pentru mine o pasiune luata ca pe o provocare. Mai intai a fost provocarea de a reusi sa decupez din viata strazii cadre interesante, apoi provocarea de a reusi acest lucru cu o singura distanta focala si cu un aparat pe film, nu digital. Aceste provocari, pana la aparitia altora, ma definesc!

2. Am parcurs in echipa toate etapele realizarii acestui album foto: alegerea fotografiilor, aranjarea lor pe capitole, imperecherea imaginilor. A urmat apoi partea de design si redactare a intregului album. Bunul de tipar si experienta tiparirii efective au reprezentat placeri mai mult sau mai putin personale.
Satisfactia rasfoirii primului album, un cumul de pasiune si munca, a fost totala!
Pentru mine, ca fondator al grupului, aceasta perioada de cinci ani s-a incheiat frumos, rotund, prin realizarea acestui album.

3. Fotografia de strada este inca la moda! Toata lumea face fotografie de strada oriunde, oricand si mai ales oricat si oricum! Din cantitatea enorma de imagini ce apare zilnic, singurul critic adevarat va fi timpul.

Oliver Merce:

1. Pentru mine este unul dintre cele mai sincere genuri fotografice si totodata genul fotografic ce imi da satisfactii/trairi pe care nu le obtin decat cu ajutorul fotografiei documentare. Presupunand ca prin fotografia de strada faci doar fotografii neregizate, esti la mana hazardului, prin urmare factorul surpriza (sau norocul) combinat cu putina atentie te pot pune fata in fata cu scene irepetabile, acesta fiind marele farmec al fotografiei de strada.

2. Orice fotografie buna ar trebui sa-si traiasca viata in print, sa treaca de la stadiul de pixel la cel de hartie. Aceasta este motivatia care il mana, probabil, pe fiecare fotograf sa treca de la prezentarea fotografiilor sale din format digital intr-un format tactil. Tinand cont ca in urma cu cateva luni am mai trecut printr-o experienta similara (tiparirea unui proiect foto personal), emotiile generate de realizarea acestui album au fost usor diluate, mai ales ca greul in realizarea cartii a fost dus de colegii din Bucuresti carora le multumesc inca o data.

3. Nu cred ca am aptitudinea necesara pentru a face astfel de analize, ii las pe altii mai priceputi. Pot insa sa constat cu placere ca genul are noi adepti, unii dintre ei facand fotografii foarte bune. In acelasi timp, nu pot sa nu fiu dezamagit cand vad ca unii fotografi, care m-au inspirat in urma cu 5 - 6 ani cu fotografiile lor de strada, astazi produc fotografii care aproape ca nu mai au nicio legatura cu ceea ce faceau in trecut, complacandu-se in realizarea unor cadre facile.

Patricia Hilbert:

1. Fotografia de stradă m-a ajutat să îmi clădesc încrederea de sine, deci nu este doar un hobby, ci o parte inportantă din viaţa mea. Datorită fotografiei am întâlnit oameni extraordinari care m-au susţinut şi încurajat să îmi urmez pasiunea chiar şi în momentele grele. De asemenea, făcând fotografie de stradă am învăţat să privesc lucrurile diferit, să fiu mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu şi să analizez lucrurile mult mai critic, mai detaliat. Aceste apritudini îmi sunt de ajutor în viaţa de zi cu zi - la muncă, la facultate - aşa ca sunt foarte bucuroasă că am descoperit acest stil de fotografie din timp. Multe mulţumiri lui Silviu Gheţie, care m-a îndrumat încă din primii ani de liceu - evoluţia mea, nu doar cea fotografică, se datorează lui. Odată cu intrarea în grupul PhotoTeam, fotografia de stradă a devenit şi un exerciţiu constant pentru a menţie calitatea fotografiilor, dar şi un motiv pentru a încerca noi stiluri de abordare a subiectelor, mai ales că în perioada aceea m-am multat în Londra.

2. Fiind singurul membru plecat din ţară, nu am reuşit să fac parte din toate stagiile de lucru pentru album, aşa că am "scăpat" de părţile mai dificile de organizare ( aş fi vrut să particip, dar nu puteam lipsi de la facultate). Nu aş fi crezut că este atât de multă muncă în spatele realizării unui album tipărit şi sunt mândră de membrii grupului care au putut să se implice mai mult decât mine în acest proiect. Desigur, rezultatul final este de vis aşa că merită efortul depus. ABia aştept să ajung în ţară să răsfoiesc şi eu albumul!

3. Fac parte din diferite grupuri de tineri pasionaţi de fotografie, iar mulţi dintre ei sunt interesaţi de fotografia de stradă. Aici sunt Preşedinta Societaţii de Fotografie a universitaţii în care studiez, aşa că organizez cursuri şi încerc să transmit lucuruile pe care le-am învăţat colegilor mei. Multora le place fotografia de stradă deoarece nu este plănuită - trebuie să ai şi puţin noroc - este un fel de vânat de fotografii. Acum, cu toată aparatura nouă ce apare este şi mai usor să ieşi în oraş la fotografiat - treci neobservat şi nici nu ai de cărat multă aparatură. Ce mă face foarte fericită este că sunt studenţi ai Societaţii de Fotografie care sunt interesaţi de fotografia pe film şi de galeriile Magnum. Încotro se îndreaptă fotografia de stradă? Nu am de unde să ştiu. Probabil doar surprinde momentul.

Mirela Momanu:

1. Fotografia de strada este mai mult decat o simpla inregistrare sau documentare a vietii de zi cu zi. Este interpretarea personala , a fiecaruia dintre noi, a ceea ce se afla in jurul nostru, zi de zi. Unii dintre noi surprind momente, altii surprind expresii, unii povesti, altii concepte, si totul e acolo, in fotografia de strada. Suntem diferiti, vedem diferit. Important este ca ceea ce a fost surprins de fiecare dintre noi, pe strada, sa transmita privitorului o stare, un mesaj.

2. Un album se rezuma la un singur cuvant: munca. Foarte multa munca. Extrem de multa munca. Incepand de la parcurgerea strazilor timp de 5 ani, selectia individuala a imaginilor, prelucrarea lor, asamblarea unor imagini ce apartin mai multor autori, fiecare cu un alt stil, pentru a da un sens interesant de parcurs al albumului, punerea in pagina si nu in ultimul rand finantarea albumului. Merita? Absolut! Cand il vezi acolo, pe masa, in fata ta, il rasfoiesti si vezi imaginile pe care le stii prea bine, dar care in contextul unui ansamblu tiparit sunt cu totul si cu totul diferite, mai bune, mai puternice, unite J….si apoi realizezi ca poate intr-o zi informatia plasata in mediul virtual va fi greu de gasit, dar ceea ce e tiparit ramane tangibil si poate fi vizionat la simpla deschidere a cartii.

3. Este foarte interesant ca din ce in ce mai multe persoane sunt interesate de fotografia de strada. De la aparatele de fotografiat care sunt din ce in ce mai usor de purtat, avand in acelasi timp performante din ce in ce mai bune si pana la placerea de a impartasi ceea ce ai surprins cu alti pasionati de gen, fotografia de strada pare un gen usor abordabil in acest moment. Incotro? Pentru cei care cu adevarat sunt dedicati acestui gen, fotografia de strada va ramane in continuare o mare iubire, iar pentru cei care doar vor sa fie in tendinte, este posibil ca pasiunea sa se topeasca in timp.

ELI DRIU:

1.Modalitata prin care pot sa vad mai bine locurile din jur, sa ma bucur mai mult de oamenii intalniti si sa traiesc mai frumos clipe pe care le pot pastra amintire fotografiindu-le.

2) De la prima idee legata de realizarea unui album si pana in prezent, albumul a fost, rand pe rand, vis, provocare, rabdare, munca, curiozitate, bucurie. Iar, pe viitor, sper sa fie un imbold pentru alte fotografii si albume.

3) Fotografia de strada castiga din ce in ce mai multi simpatizanti, atat fotografi cat si privitori, ba chiar oamenii fotografiati pe strada sunt parca mai prietenosi. Sper ca aceasta "democratizare" a fotografiei de strada sa aiba rezultate bune, de ordin calitativ, nu doar cantitativ.

CORNEL HLUPINA

1. Cel mai la indemana, dar si cel mai generos gen fotografic, daca avem in vedere bogatia estetica si de idei a cadrelor sale reprezentative.

2. Multa munca, justificata de iluzia ramanerii unei urme peste timp.

3. Dupa mai bine de o suta de ani, inca mai apar viziuni proaspete si surprinzatoare asupra strazii. Ele constituie premisele unui viitor, atat timp cat nimic nu va impiedica fotografierea spatiului public si a ceea ce se intampla in el.

 

Prefaţa albumului "Un Cincinal pe Stradă"

Este o onoare pentru mine să fiu printre primii cititori – mai degrabă privitori ai albumului pe care l-aţi răsfoit deja cu o curiozitate legitimă, poate în grabă, pentru a simţi în ce fel se conturează o nouă aventură vizuală. Într-un album cu imagini, locul textului este adesea concurat de înclinaţia noastră naturală de a “citi” imaginile, şi mai puţin cuvintele. Suntem atraşi de vizual, înainte de orice. Poate va fi mai bine să le citiţi după ce veţi fi parcurs albumul, pentru a căuta eventuale confirmări. Probabil că eu aşa aş face.
Dacă însă preferaţi modul clasic de a interacţiona cu obiectul pe care îl ţineţi acum în mână, înseamnă că trebuie să îmi asum eu urarea de bun-venit, în numele grupului de autori entuziaşti.
Să fii unde trebuie, făcând ceea ce trebuie, să îţi doreşti să afli ceea ce nu ştii cum arată încă, ceea ce nu ştii unde poţi găsi şi în ce circumstanţe – reprezintă provocarea reală pe care o aduce fotografia de stradă. Psihologia fotografului de stradă nu trebuie înţeleasă, ci doar acceptată. Ea nu se supune legilor actelor premeditate. Orice este oricând posibil aici, şi cu cât vrei ceva mai puţin, cu atât eşti în mai mare măsură să îl afli. Cu cât nu ţi-ai propus nimic, cu atât mai mult poţi obţine ceva. Cu cât ştii mai puţin încotro te duci, cu atât vei deveni mai conştient de locul în care ai ajuns. Cumva, doar eliberându-te de tine însuţi, căutând armonizarea cu “întregul”, poţi afla pragul către practicarea asumată a acestui gen fotografic. Astfel se poate trăi, experimenta, ceea ce am putea denumi ca fiind un veritabil “moment de graţie”.
Organizat în nu mai puţin de zece capitole tematice, foarte consistent, albumul “Un cincinal pe stradă“ este rezultatul unei adevarate sinergii de viziuni fotografice. Membrii grupului PhotoTeam trebuie înainte de toate lăudaţi, aplaudaţi. Eli Driu, Patricia Hilbert, Cornel Hlupina, Oliver Merce, Mirela Momanu şi Dan Moruzan demonstrează faptul că viziuni individuale, de cele mai multe ori complet separate între ele – fie prin distanţe fizice, fie de o formare diferită, de experienţa de viaţă sau de percepţii particulare asupra acesteia sau genului fotografic în speţă, se pot regăsi într-un produs vizual unitar, găsind adesea punţi de comunicare, în cel mai surprinzător mod posibil. Ca şi cum lumea ar putea fi “tradusă” prin semne diferite, folosite de oameni diferiţi, şi care, cu toate acestea, se înţeleg între ei perfect. Aceste dialoguri vizuale constituie “coloana vertebrală” care structurează întreg albumul. Uneori imaginile par că se poftesc una pe cealaltă la dialog, se introduc una pe cealaltă în discuţie, alteori pare că sunt concurente, ceea ce crează o tensiune interesantă şi necesară chiar, ca între doi poli opuşi.
Capitolul “Geometrii” are darul de a ne introduce în lumea limbajului fotografic specific fotografiei de stradă.Compoziţia este pusă la rang de măiestrie, prin linii de fugă asumate, prin geometrii atent aflate şi fixate, prin spaţialitate, scara obiectelor, dinamica lor, intersecţii şi suprapuneri care atrag privirea. Pe alocuri beneficiem de mărturia scrisă a autorului. Patternul compoziţional este acela care structurează relaţia dintre cadre – fie că sunt linii drepte sau curbe, sau aparente “accidente” vizuale. Cartea de vizită fotografică fiind deja înmânată, suntem conduşi în capitolul al doilea să explorăm momente de mirare în faţa lumii cotidiene. “Ciudăţeniile” devin subiect în fotografie, amintind faptul că ceea ce este diferit, ceea ce este atipic, ceea ce poate atrage în fapt atenţia, se poate specula cu uşurinţă în fotografia de stradă. Mirarea oferă pretextul cel mai bun pentru o declanşare. Punctul de staţie devine aici intrumentul central prin care este abordată situaţia întâlnită, lucrurile atipice necesitând un mod atipic de a le privi, pentru a fi descifrate. Aici fotografia încearcă să arate, fără a oferi şi o explicaţie. Aflarea acesteia este lăsată, dacă este necesară, la latitudinea privitorului. Lumi posibile şi imposibile ne sunt prezentate, cu lejeritate, fapt care poate face ca “ciudăţeniile” să fie în fapt prietenoase, chiar amuzante. Imaginile acestui capitol ne invită să încercăm să privim lumea dincolo de obişnuinţe, să acceptăm ieşirea de sub incidenţa normei. Orice e posibil, putem sfida legile gravitaţiei, lucurile pot părea şi altceva decât ceea ce sunt. Un alt mod de a privi lumea, câteodată necesar. “Animalele de companie” sunt protagonistele celui de-al treilea capitol. În scene compuse riguros, sau pur şi simplu de o spontanietate pură, căţei şi pisici – altminteri un subiect relativ lateral în fotografia de stradă, vin aici să demonstreze, în imagini pline de candoare şi emoţie, că nu trebuie să fim tributari unor idei preconcepute. Lăsând fotografia să fie, cu sinceritate şi deschidere, respectând subiectul, fără a cădea în derizoriul emoţiilor accesibile, autorii realizează fotografie de stradă de cea mai bună calitate. Anecdota vizuală este tema centrală a capitolului “Un pic de umor”. Asocieri neaşteptate, suprapuneri care aduc noi sensuri, mimici spontane, mici întâmplări cu haz, imaginile îşi extrag forţa de această dată prin capacitatea autorilor de a sesiza potenţialul anecdotic al situaţiilor fotografiate. Strada, oraşul, viaţa însăşi, sunt încărcate cu umor, pentru un ochi capabil să îl afle spontan, dincolo de “faţade”, de “ceea ce este”.
Aflăm la jumătate de drum însăşi tema care defineşte alcătuirea albumului. Capitolul cu numărul cinci prezintă “dialoguri”. Persoane comunicând în diverse ipostaze. Solitare, sau împreună, oamenii sunt figurile centrale ale naraţiunilor vizuale. Aici imaginile par a fi stop-cadre din secvenţe mai largi, îţi dau impresia că priveşti un film, poveştile sunt complexe şi solicită atenţia privitorului, deschizând căile imaginaţiei. Cadrul în cadru sau privirea frontală, directă, par a fi mijloacele de compoziţie favorite aici, lumina şi umbra decupând cu eficienţă planurile succesive ale imaginilor, firul lor narativ.
Printr-o punere în lumină binevenită, “seniorii” definesc poetica celui de-al şaselea capitol. Fără să deschidă un plan emoţional accesibil, fără să dramatizeze, autorii propun o adâncire a trăirii prin priviri care au ca subiect central o anumită discreţie introvertită. Vârste, contraste, solitudine, timiditate sau nonconformism, devin teme expresive care însoţesc imaginile. Dialogurile dintre cadre devin parcă mai pregnant ca până acum chiar un leitmotiv care subîntinde firul poveştilor prezentate.
Prin “reflexii şi umbre” se revine la un limbaj fotografic abstract. Imagini puternice, pline de caracter, pun în lumină lumi multiple. Jocul vizual capătă adâncime, privim înainte şi înapoi concomitent, lumile se suprapun şi imaginile subliniază modul în care straturi complet diferite pot crea un tablou unic. Mic şi mare, departe şi aproape, static şi dinamic, real şi imaginar, contrastele se împletesc într-o alegorie a contemplărilor aparent distante, dar implicate în esenţă, atente şi chiar grijulii cu ceea ce se desfăşoară în faţa obiectivului camerei. Autorii îşi dau mâna aici, lăsându-se liberi şi prin culoare, în cadre foarte atent compuse uneori, alteori aparent foarte libere, în general însă abstracte.
Capitolul opt conferă momentului ce e al “Momentului… decisiv”. Cadre de mare inspiraţie pun în lumină conceptul care reprezintă cheia de boltă în fotografie, în general. Armonizarea tuturor părţilor întregului, iniţial disparate, prin declanşarea optimă, într-o secvenţă temporal spaţial-emoţională decupată cu precizie, puse în operă prin raportarea fotografului la întreaga scenă, confirmată prin declanşare – reprezintă ecuaţia a cărei rezolvare este conţinută în imagine, ca produs al acestui întreg proces “alchimic”, irepetabil. Timpul se opreşte şi putem admira, prin darul pe care doar fotografia ni-l poate oferi, ceea ce cu ochiul liber doar am fi sesizat poate, fără puterea însă de a conferi efemerului aura de permanenţă mult dorită. Autorii ne spun poveşti complexe, aduc mărturii relatate cu inspiraţie, prezintă asocieri vizuale care nasc noi sensuri. Ne arată spre ce trebuie să tindă fotografia de stradă, şi un bun fotograf de stradă. A fi la locul potrivit, în momentul potrivit, având reacţia potrivită, aflând relevanţa unei întregi scene de viaţă care se petrece şi e pe cale să se consume, dacă nu ar fi fotografiată când trebuie. Fotograful devine aici martor tăcut, discret, eficient, curios, iscoditor, răbdător, care are capacitatea să îţi facă simţită prin prezenţa decisivă tocmai absenţa efectivă, necesară pentru a nu influenţa scena, ci pentru a o putea captura neatinsă. O contradicţie necesară şi posibilă, specifică fotografiei de stradă. Ultimele două capitole sunt cumva subtil conectate prin ingredientele feminităţii şi anecdotei vizuale. Capitolul nouă pune în lumină aerul diafan al “feminităţii”, prin priviri intersectate, mai degrabă oferind un popas al simţurilor. Aici nu ne mai grăbim nicăieri să prindem ceva anume, ne bucurăm să stăm, privirea acaparând şi aducând cumva cu
sine, în mod seducător, o atenuare a zgomotelor de fond ale oraşului. Privim şi atât, ne lăsăm purtaţi de poveştile imaginilor. Pentru a fi treziţi printr-un spirit ludic, în final, de mesajele comunicate în toate direcţiile şi prin toate mijloacele. Oraşul vorbeşte cu noi, oamenii comunică, uneori fără să fie conştienţi, cine sunt, ce fac şi încotro se duc. Cum trăiesc şi încotro se îndreaptă.
Albumul reuşeşte, în cele zece capitole, prin zecile de imagini consistente care dialoghează în mod fericit şi inspirat, şi toate cu privitorii, să aducă o mărturie despre lumea în care trăim, aşa cum a fost ea privită la un moment dat de către cei şase autori, fotografi de stradă. Este lăudabil că a luat naştere acest album. În peisajul editorial autohton, este probabil printre puţinele opere care pun în valoare fotografia de stradă, ca gen de sine stătător, într-un mod consistent, implicat, cu dăruire şi pasiune.
Eli Driu, Patricia Hilbert, Cornel Hlupina, Oliver Merce, Mirela Momanu şi Dan Moruzan dovedesc astfel faptul că fotografia de stradă prinde un contur palpabil, semnificativ, oferindu-ne spre delectare şi luare-aminte o lucrare cu rol de reper. Sper să fie doar începutul de bun augur al unei colaborări care merită să continue să exploreze şi să descifreze fotografic tainele lumii în care trăim.

Vlad Eftenie