Publicat: 2 Ianuarie, 2020 - 16:43

Ultima săptămână din 2019 ne-a adus o ploaie de articole despre piaţa mondială de artă. Aproape toate site-urile specializate în comerţul de artă şi destule publicaţii economice au propus propria lor perspectivă într-un domeniu dintre cele mai pasionante, la jumătatea drumului dintre creaţia artistică şi afaceri, bani, investiţii. Ce e nou cu adevărat ? Vom cita mai ales, traducând şi adaptând pentru publicul român, din „Géopolitique du marché de l’art”/Le marché de l’art contemporain (fr.artprice.com), un studiu aprofundat publicat de Artprice.

Piaţa americană de artă este primul motor al creşterii în 2019. Piaţa asiatică se diversifică şi se dezvoltă, în frunte cu Hong Kong-ul, care este un pod („bridge”) între Occident şi Asia. Piaţa americană superperformează, cu 724,5 milioane de dolari pe opere vândute, o cifră în creştere cu 18 % faţă de anul anterior, şi el cu foarte bune rezultate. Cu titlu de comparaţie, New York-ul (95 % din piaţa de artă contemporană din SUA) generează de 17 ori cifra de la Paris şi de 3 ori vânzările realizate la Hong Kong sau Beijing.

E adevărat însă că rezultatele americane sunt obţinute pe operele unui număr foarte restrâns de artişti. Cinci semnături – Jean-Michel Basquiat, Jeff Koons, Kaws, Christopher Wool şi George Condo – constituie soclul pieţei de artă contemporană top level din SUA. Vânzarea cumulată a lucrărilor lor (485,5 milioane de dolari în 12 luni) reprezintă un sfert din piaţa globală de artă contemporană. Nu mai puţin de 106 opere contemporane au depăşit un milion de dolari în SUA, contra 81 în Regatul Unit. Şi nici una în Europa... La fel de adevărat e că majoritatea operelor majore de artă contemporană din Europa se vând la New York şi la Londra. Oferta „haut de gamme”, de top, de vârf rămâne concentrată la New York şi la Londra, cu toată „dematerializarea” în creştere a licitaţiilor şi a posibilităţii de a achiziţiona la distanţă (prin Internet, la telefon).

Capitala mondială a licitaţiilor de prestigiu, New York-ul, concentrează şi cele mai prestigioase galerii de pe planetă, a căror influenţă dar şi suprafaţă fizică nu fac decât să crească. Galeria Zwirner se pregăteşte să-şi deschidă al patrulea spaţiu de expunere la New York, iar faimoasa Pace Gallery a anunţat pentru 2020 deschiderea unui spaţiu cu opt etaje, cu o suprafaţă de 7 000 m2, mult mai întinsă decât cea a lui Whitney Museum, care măsoară 4 500 m2. Aceste galerii oferă suprafeţe muzeale artiştilor pe care îi lansează spre celebritate.

Statele Unite concentrează în acelaşi timp operele cele mai scumpe (cu 46 din 100 cele mai mari scoruri mondiale), oferta cea mai densă (aproape 17 000 de loturi propuse spre vânzare) şi cea mai bună adecvare la cererea pieţei (25 % nevândute, faţă de 39 % media mondială). Hong Kong-ul ţine aproape jumătate din piaţa de artă contemporană în Asia şi 14 % din piaţa mondială. Performanţele în netă creştere (+ 56 %) îl aduc anul acesta în faţa Beijing-ului. Din ce în ce mai prestigioasă şi globală, oferta hongkongheză o concurează deja pe cea din Londra şi New York, cu câteva recorduri stabilite la Hong Kong în 2019, printre care o operă de Kaws, pe numele lui adevărat Brian Donnelly (14,8 milioane de dolari – de 15 ori estimarea înaltă anunţată de Sotheby’s şi cam cât tot comerţul de artă de toate genurile din România în 2019). Sotheby’s a reuşit, de asemenea, la Hong Kong recorduri personale pentru etiopiana Julie Mehretu (5,6 milioane de dolari), japoneza Yayoi Kusama (4,8 milioane de dolari) şi americanul Mark Grotjahn (3,4 milioane de dolari).

Veche colonie britanică, Hong Kong-ul, unde nu există nici o taxă pe importurile sau exporturile de artă, îşi joacă plenar rolul de platformă comercială şi artistică, în creştere cu fiecare an, făcând poduri între Est şi Vest. Tokyo este al cincilea oraş mondial pentru piaţa de artă după New York, Londra, Hong Kong şi Beijing. În Europa, Marea Britanie deţine locul dominant (23 % din piaţa mondială), înaintea Franţei (în 2019, doar 2,3 %). Piaţa de artă contemporană din Marea Britanie a rezistat destul de bine Brexitului (23 %, contra 30 % în anul precedent), în vreme ce piaţa s-a prăbuşit în Franţa (– 39 % faţă de anul precedent) şi datorită marilor mişcări sociale care au făcut Parisul nefrecventabil. Germania realizează doar 1,1 % din piaţa mondială, Italia 0,6 %, Austria 0,4 %, Belgia şi Polonia 0,3 % fiecare.

Marc-Arthur Kohn, commissaire-priseur (organizator de licitaţii) la Paris de vreo 45 de ani, ne aduce alte informaţii şi cifre pline de interes : „Christie’s, de exemplu, este deja în măsură să indice că 60 % dintre cumpărătorii săi licitează numai online, iar cei 12 milioane de vizitatori unici ai site-ului său înseamnă o creştere de 21 % faţă de anul anterior. Activitatea în online generează cca 30 000 de mail-uri pe săptămână. Achiziţionarea de către Sotheby’s, anunţată în ianuarie 2018, a start-up-ului american Thread Genius, care a lucrat pe funcţionalitatea recomandării muzicale a lui Spotify, arată încrederea casei de licitaţii în algoritmii şi tehnologia de recunoaştere a imaginilor ca instrument pentru a prevedea gusturile utilizatorilor şi pentru a le prezenta alte opere care i-ar putea interesa. Se pare că ar trebui să ne aşteptăm ca tot mai multe licitaţii să se facă online (ultima victimă pentru cei care preferă să privească de aproape arta înainte de a o cumpăra este licitaţia de artă erotică a lui Sotheby’s din februarie 2020). [...] După ce s-a focalizat de-a lungul multor ani asupra unui număr mic de colecţionari, comerţul de artă pare, în aceste vremuri din ce în ce mai dificile, să încurajeze un evantai mult mai larg de clienţi internaţionali. În 2019, vânzările de artă din secolul XX mai ales au atins totalul lor cel mai înalt din toată istoria licitaţiilor publice şi nu există nici un motiv să credem că se va schimba ceva...” (Marc-Arthur Kohn, 31 decembrie 2019, www.agoravox.fr)

Fără îndoială, piaţa mondială de artă contemporană poate să le apară colecţionarilor şi iubitorilor de artă români de domeniul science-fiction. Cele câteva mii de euro pe care le obţin cu greu tinerii artişti români contemporani par foarte mult la Bucureşti, dar, după cum putem vedea, nu sunt decât nişte „bacşişuri” faţă de piaţa globală de artă contemporană. Capitaliştii români sunt încă în faza acumulării primitive de capital şi sunt deci mai interesaţi de imobiliare, terenuri, maşini scumpe, fotbal şi vacanţe. După mijloacele lor mult mai modeste. Timpul pierdut şi energiile risipite în interminabile şedinţe de partid vreo 50 de ani şi în bâlbâieli politice, lupte intestine fără sens, hoţie şi corupţie alţi vreo 30 de ani – tocmai într-o ţară cu un uriaş patrimoniu artistic, cu talente şi tradiţii dintre cele mai bogate şi rare, cu generaţii educate şi înzestrate cu ideal – îşi spun încă dramatic cuvântul.

Topic: 

Format: