Se cuvine să recunoaştem că atracţia este de-a dreptul magnetică. Cine câştigă bunăvoinţa şi simpatia “Universitarilor” câştigă coroana simpatiei populare. Cine se asigură de bunăvoinţa “ciumpalacilor”, “viermilor” etc. are garanţia succesului în alegeri. Universitatea este însă aidoma unei fecioare cu năbădăi şi, vorba ceea, “mulţi i-ar dori nurii, da puţini i-au şi putut adjudeca”. Unii oameni politici au fost împinşi de la spate ori aruncaţi, de-a dreptul, în arenă , decretată odinioară ca fiind “zonă liberă de comunism” de către ambiţiile lor, din dorinţa de a epata şi demonstra că au, încă, mare valoare de întrebuinţare politică. Unii au dat târcoale la ceva distanţă de acea vânzoleală umană, fiind gardaţi de corpuri vânjoase de jandarmi, cum s-a văzut pe sticla televizorului in cazul micuţului şi nepriceputului ministru al treburilor dinlăuntru, dl. Traian Igaş. Reacţia mulţimii nu s-a lăsat aşteptată, mai ales după acea noapte încrâncenată de şarjele militarilor şi huiduielile oamenilor. A apărut pe scena tentativei in scop de a zice ceva inteligent în cadrul perimetrului Universităţii dl. Ludovic Orban. A fost nevoie de eforturi serioase din partea jandarmilor pentru a-l scoate din mulţime. A mai încercat odată, acelaşi fost ministru al Transporturilor, pentru a dovedi că are snagă şi putirinţă dar rezulatul a fost acelaşi. Oamenii din piaţă se menţineau pe poziţie: fără politicieni şi fără gulgutele lor răsuflate, mincinoase şi dezamăgitoare. A apărut pe firmamentul Pietei un personaj declasificat din funcţia de ministru de Finanţe. A fost zguduit copios şi a trebuit să plece cu coada între picioare. Apoi jandarmii au fost nevoiţi să facă eforturi serioase, vorbim de eforturi fizice, pentru a-l scoate la liman pe mereu tânărul, potentul, elegantul şi vorbăreţul fost prim ministru dl. Petre Roman. În cazul domnului Roman, zicala “ce am fost şi ce-am ajuns” este plină de substanţa umilinţei, de acea doză de desnădejde care face ca distanta de la sublim la ridicol să fie ceva mai mică decât pasul de furnică. Vă mai amintiţi ziua ,ora şi locul în care dl.Roman a fost numit prim ministru al României ? Ce euforie,ce atmosferă de sărbătoare! Cum îl priveau tinerii ,ce mai fremătau frumoasele uvriere de la Apaca, cum mai tresăltau cancelariile lumii care se felicitau şi-i firitiseau pe cei care îl racolaseră , instruisera şi-l cultivaserea pe acest tânăr intelectual de rasă. Bine mai fusese dresat , învăţat, şi acum , iată , aruncat în lupta pentru ceea ce urma a împlini. Apoi, în acea zi , după învestitură, a urmat celebrul discurs rostit în Parlamentul României de tânărul prim ministru. Ce cuvântare ,ce expozeu al unei esenţe de intelighenţie . N-am înţeles nimic deşi mi-am luat notiţe , aproape cuvânt cu cuvânt. Am recitit-o , am reluat-o de câteva ori, neam, n-am priceput o iotă. Asemeni subsemnatului ,probabil, milioane de oameni au urmărit cu sufletul la gură încriptata zicere ,lungă de cca. 70 de minute şi, la final, au conchis: “ e dat în p.m e dăştept dm’le! , ce mai ,vorbeşte şi ingleza şi pă franţozeşte , ăsat-i omul nost” . După nici câteva zile, vulcanic, vijelios , exploziv , primul ministru a trecut la punerea în opera a dispoziţiilor primite. Prima şi cea mai importantă misiune consta în evaluarea industriei româneşti. Rasatul,adulatul,inteligentul prim ministru a rostit ,clar celebrul diagnostic socio-economic: “ Industria românească este un morman de fier vechi !” Aşa a început apocalipsa României! Măsura premergătoare uriaşului cataclism care a aruncat ţara în urmă cu un secol, s-a referit la restituirea părţilor sociale către toţi deţinătorii. Am primit, alături de alte milioane, suma de 10.000 de lei . Nu am bănuit niciodată că gestul de aparentă mărinimie era de fapt determinat de debutul unui plan de sărăcire a României şi a românilor. Apoi au început marile afaceri cu fier vechi .Cucuveaua ,nevăzută încă şi neauzită, jelea undeva. Peste 9 milioane de români încă aveau un loc de muncă. Nu se prea ştia de şomaj, foamete, mizerie, umilinţă. Cucuveaua vestea însă nenorocirile ce urmau a lovi România şi pe români. Primul cioclu al ţării era acel tânăr frumos, educat,vorbitor de limbi străine, cel care în zilele revoluţiei devenise simbilul tineretului cu puloverul pe gât . Este drept că şi-a dat primul şut într-un loc dureros prin efectul de bumerang atunci când , dispreţuitor care orice parvenit, adresându-se pensionarilor le-a zis “ia să mă mai lase în pace pensionarii ăştia". Istoria criminalisticii moderne releva extrem de multe paradoxuri. Unul dintre acestea se referă atitudinea unor criminali de a se reântoarce la locul crimei. Este o pornire masochistă, specifică persoanelor al căror “ego” se simte împlinit dacă admiră consecinţele faptelor . Firi simple ,unii “ciumpalaci” de la Universitate i-au reproşat dlui Petre Roman că a adus minerii în Bucureşti. Dacă s-ar fi rezumat numai la aşa ceva ar fi fost încă bine...
Comentarii
DUPA LOVITURA DE PALAT DIN DECEMBRIE 1989 FACUTA DE ARIPA MAFIEI SECURISTO - COMUNISTE, ACTUAL TRAIM IN CREATIA ,, ORIGINALA” A ACESTEI MAFII, DE ASA ZISA ,,DEMOCRATIE DIMBOVITEANA’’, O ROMANIE COMUNISTA ,, RESAPATA ” CONDUSA DE COMUNISTI ,,VOPSITI’’ ATIT VIRSTNICI CIT SI ,, TINEREII …” SI REPARTIZATI PRIN METODA CEAUSISTA
,, ROTIREA CADRELOR’’ IN DIVERSELE PARTIDE SI CULORI APARUTE CA CIUPERCILE DIN P.C.R. DUPA 1989 , ACTUAL FIIND LA PUTERE ARIPA COMUNISTILOR VOPSITI ,, PORTOCALII ”.
MONARHIA SALVEAZA ROMĂNIA ! -- ESTE TIMPUL ŞI SINGURA SOLUŢIE !
Anul acesta se împlinesc 65 de ani de la distrugerea în 1947de către cei 800 comunişti cu ajutorul armatei sovietice de ocupaţie a statului român de drept REGATUL ROMÂN, MONARHIA ROMÂNĂ şi forţarea M.S. REGELE MIHAI I să abdice.
Vreţi un nivel de trai ca în ANGLIA, SPANIA, OLANDA, BELGIA, etc...., ţări europene cu monarhii, ALEGEŢI REVENIREA LA REGATUL ROMÂN, MONARHIA ROMÂNĂ şi M.S.REGELE MIHAI I, altfel veţi fi poporul orbilor, veţi cânta ,, Republică Măreaţă Vatră ” şi ,, Odă Conducătorului Iubit ” , sclavi în propria ţară sau sclavi pe plantaţii în celelalte ţări europene şi vom fii în continuare de râs drept MĂMĂLIGA Europei pentru toate naţiunile europene.
MONARHIA SALVEAZA ROMÂNIA ! REGELE MIHAI ! REGELE MIHAI !
Publică un comentariu nou