Publicat: 14 Martie, 2018 - 10:05

Rata inflaţiei a cunoscut în februarie o creştere la un nivel care nu a mai fost atins de aproape cinci ani, ajungând la 4,72%, cel mai mare nivel de după iunie 2013. Promisele creşteri salariale nu s-au concretizat în acest an, după mutarea contribuţiilor fiscale în sarcina salariaţilor, ci dimpotrivă, câştigurile reale nete s-au diminuat în ianuarie 2018 cu 5,5% faţă de decembrie 2017. Cei doi factori, rata anuală a inflaţiei în creştere galopantă şi diminuarea câştigurilor reale nete, au condus la o depreciere semnificativă a puterii de cumpărare a salariaţilor. Acum ies la iveală efectele nocive ale guvernării haotice, bazată doar pe propagandă, pe creşteri salariale vizibile doar pe hârtie, nu şi în buzunarele românilor.

Datele statistice asupra indicatorilor economici şi fiscali ai României la acest început de an arată clar cum sunt cifrele reale ale guvernării, negative şi deloc îmbucurătoare, în sens opus faţă de laudele şi promisiunile PSD-ALDE.

Institutul Naţional de Statistică arată în buletinul său din 13 martie 2018 cum au evoluat în rău câştigurile salariale în ianuarie 2018. Creşterea câştigului salarial mediu nominal net a fost de 8,0% într-un an, iar indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,5%, în timp ce rata inflaţiei reale pentru 2017 s-a ridicat la 3,3%. Practic, creşterea salarială netă ajustată cu inflaţia este aproape de zero, comparativ cu nivelul salarial de acum un an.

Parametrul cel mai descurajant cu privire la nerealizarea creşterilor salariale promise de actuala guvernare PSD-ALDE se regăseşte în dezechilibrul profund dintre evoluţia salariilor din administraţie (aici se resimt creşteri moderate, în administraţie publică cu +3,2%, sănătate şi asistenţă socială cu +2,6%, respectiv învăţământ cu +0,9%), în timp ce în sectorul privat, adevăratul "motor" al economiei reale, cifrele sunt negative. Ce-i drept, în educaţie şi sănătate salariile au crescut începând cu 1 martie cu diverse procente, însă rămâne de văzut cât de mult se vor simţi în buzunare aceste majorări, primele semnale venite din partea sindicatelor fiind negative.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net din ianuarie 2018 faţă de decembrie 2017 s-au înregistrat astfel:
- între 22,0% şi 31,0% scădere în activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, în alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
- între 15,0% şi 18,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tranzacţii imobiliare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor mijloace de transport;
- între 10,5% şi 14,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

Nici măcar investirea celui de-al treilea guvern PSDragnea, la doar un an de la preluarea puterii, nu a reuşit stoparea efectelor negative din evoluţia salarizării şi a puterii de cumpărare în România, dovadă precisă ce vorbeşte despre adevărul de tip propagandistic al aşa-zisului program de guvernare pesedist.

Secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaţilor
Coordonator al Comisiei de Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport a PNL
Deputat, Marilen Gabriel Pirtea

Tag-uri Nume: