Publicat: 19 Decembrie, 2019 - 21:07
Share
FUMIGENE DE WEEKEND (117)

FUMIGENE DE WEEKEND (117) “Fiecare om care se simte bine e de fapt un bolnav care se neglijează” spunea Jules Romains. Afirmație cu atât mai actuală cu cât industria farma și asociațiile ei, gen ARPIM “se dau de ceasul morții” (vorba vine) că România cheltuie cel mai puțin pe medicamente, în ciuda diluviului de reclame la așa-zise suplimente alimentare minune și a sutelor de hapuri “noi” pe care încearcă să ți le bage pe gât farmaciștii, când tu vrei un banal antinevralgic sau un prozaic dicarbocalm STOP În materie de țigări electronice, funcționează perfect principiul “una caldă-una rece”. “Fumătorii care doresc să treacă la utilizarea ţigaretelor electronice în locul tutunului, nu trebuie să ezite”, a precizat Academia franceză de Medicină, potrivit AFP STOP Comunicatul francezilor a apărut joi, iar cinci zile mai târziu a apărut comunicatul americanilor. O universitate din California susține exact “vițeversa”: “utilizarea țigaretelor electronice crește cu o treime riscul de afecțiuni pulmonare, cum ar fi astmul și emfizemul”. Cum ziceam, “Dracul să-i mai creadă”, fiind din ce în ce mai clar, chiar și pentru analfabeții funcționali, că în domeniul ăsta “cine plătește, ăla comandă muzica” STOP Instituţia franceză menționată mai sus e îngrijorată de “efectele negative” pe care le-ar putea provoca ''criza de încredere'' asociată cu ''epidemia subită de afecţiuni pulmonare'' în SUA, unde au murit 52 de persoane, precum şi cu raportul OMS (influențat de finanțatorul Bloomberg- n.n.), care consideră ţigaretele electronice ''incontestabil nocive'' STOP ''Cauza principală'' a epidemiei de afecţiuni pulmonare în Statele Unite este utilizarea unor substanțe periculoase: “probabil uleiul de vitamina E adăugat în rezervele cu canabis vândute pe piaţa neagră”, avertizează francezii STOP Cum mai stăm cu inițiativa Ramona Brad/Emanuel Ungureanu, de interzicere (printre altele) a vapatului în locurile publice? Ca și săptămâna trecută, stăm. Cu diferența că proiectul a primit un al treilea aviz negativ, de la Comisia juridică a Camerei (care se adaugă precedentelor, de la Drepturile omului și Tehnologia informației) STOP Între timp și pe nesimțite, a trecut cu majoritate covârșitoare de voturi un alt proiect “de țară” al USR, inițiat de deputata Lavinia Cosma, prin care se majorează pedepsele cu închisoare pentru deținerea sau vânzarea drogurilor. “Nici noi nu știam", scrie organizația de tineret a USR pe Facebook, adăugând un emoticon cu lacrimă STOP Nici Barna nu știa, deci susține că e dezinformare și lasă să se înțeleagă că, de fapt, USR va propune dezincriminarea consumului de droguri ușoare. Culmea e că, din câte se pare, nici măcar inițiatoarea nu prea știe ce a propus, explicând, tot pe FB, mediul favorit al USR, că "proiectul de lege cu privire la incriminarea etnobotanicelor nu crește pedepsele pentru consumatori". După care o bagă pe aia clasică cu “vidul legislativ” STOP Flotări logice. “Cum adică sunt condamnați deținătorii, dar nu și consumatorii? Cum poți să consumi, dacă nu deții?”, comentează cineva. “Aveți la bază niște surse concrete de documentare sau aliniere cu standardele europene? Un coleg al dvs, tot așa dornic de afirmare, dar fără nicio pregătire pe subiect, a venit cu alte idei de a îngrădi (și mai mult) accesul la țigări electronice. Nu credeți că e lipsit de respect să vreți să ne reprezentați fără să vă faceți temele?” STOP “Înțelege cineva că statul ăsta nu e plătit doar că să îngrădească și să pedepsească? Cu ce măsuri veniți în sprijinul celor dependenți, intoxicați și care sunt măsurile de prevenție în rândul adolescenților care nu au citit încă legislația și nu înțeleg urmările?", adaugă un alt cetățean ușor turmentat STOP 40.000 de oameni au murit în accidente rutiere în România în ultimii 17 ani “echivalentul unui oraș ca Mangalia”, scrie Republica. Anul trecut, peste 1,3 milioane de persoane și-au pierdut viața în acest mod, arată ONU, care a “marcat Ziua mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere”, constatând că... “acestea reprezintă principala cauză a mortalității copiilor și tinerilor cu vârste mai mici de 29 de ani”. Cum rămâne atunci povestea cu fumatul drept cauză principală? Dar cea cu poluarea? Că și astea erau tot statistici ONU STOP Alina Mungiu despre proiectul Legii Bugetului, într-un text intitulat “SRI, lasa-ne măcar bani de sănătate”. Ea consideră că Proiectul “confirmă cele mai rele profeţii din ultimii doi ani: nu PNL a câştigat alegerile şi implicit guvernarea, ci instituţiile de forţă...Proiectul propune tăieri drastice la sănătate şi la dezvoltare, cu creşteri masive la armată, interne şi servicii secrete...Dacă noua societate civilă din ultimii trei ani a fost într-adevăr civilă, o să vedem acum proteste. Dacă nu, nu”, concluzionează Mungiu STOP Vai de capul lor. Vai, mama noastră. “Dan Barna a anunțat că va organiza un referendum intern pentru ca membrii USR sa decidă poziționarea doctrinară a partidului, pe care o visează de centru dreapta, deși tot ce a întreprins până acum e fix în direcție inversă. Zice lumea că asta ar fi de fapt o fumigenă, ca să distragă atenția de la excluderea Olimpiei Ardeleanu, pe numele de alint Oli STOP Oli, Oli, who the f...is Oli? O membră care a îndrăznit să fluiere în biserica feisbucistă. Și care a declanșat un val de excluderi discreționare din partidul fără doctrină, dar dominat clar de principiul stalinist “cine nu e cu noi, e împotriva noastră” STOP După Oli, urmează excluderea altor cinci cetățeni de care, până acum, cu ocazia prilejului, n-a prea auzit nimeni în lumea reală: Vişinel Bălan, Daniel Giurcă, Claudia Postelnicescu, Ciprian Lupaş şi Cosmin Stoenoiu. Mediafax relatează: “de exemplu, Claudiei Postelnicescu i se reproşează că are postări critice pe Facebook la adresa lui Dan Barna” STOP Dar nici ea nu se lasă și dă cu “liderul” de perete: „Hai că asta e culmea tupeului! Sunt acuzată că îmi ‘hărțuiesc’ colegii și că vorbesc ‘urât’ despre Barna. Îmi asum tot ce am spus despre Barna: că este mediocru, că distruge partidul, că a avut un eșec major strict bazat pe incompetența proprie, că favorizeaza o gașcă de sicofanți și profitori care beneficiază în mod exclusiv de resursele partidului”, scrie ea STOP Iar mai la vale, adaugă: “îmi repugnă delatorii şi delaţiunile, îmi aduc aminte de PCR şi Securitate...nu au murit nişte copii şi tineri acum 30 de ani, ca să îmi fie mie luată libertate de exprimare de un mediocru patentat, pus moţ în vârful partidului fondat de altul, și de o gaşcă de securişti de nouă generaţie” STOP “Olimpia Ardelean, de la USR Ilfov, a acuzat că a fost exclusă din organizaţie pentru o postare făcută la începutul lunii noiembrie în care amintea că Barna a ştiut de semnături false la iniţiativa „Fără Penali”, dar n-a făcut nimic STOP Cum ziceam, Barna vrea definire ideologică de centru dreapta, dar Goțiu, Greta USR-ului, vrea preocupări de mediu, cât se poate de la stănga. Vai de busola lor STOP Cum mai salvează țărișoara Uniunea Salvați România? Păi, tot cu goange și aroganțe hipsteriste. “Aveți acasă o pungă cu medicamente expirate? Ele nu vor mai putea fi aruncate la gunoi, așa cum se întâmplă acum, ci vor trebui returnate în farmacii și ulterior incinerate, prevede un pachet de proiecte legislative inițiat de USR”. În plus - păi se putea să lipsească modelul clasic?- toate cutiile cu medicamente ar urma să fie inscripționate, precum pachetele de țigări, cu mesajul "Returnați medicamentele expirate în farmacii!" STOP E drept că “medicamentele expirate sunt aruncate, în prezent, la gunoi sau în canalizare, iar apoi ajung în pânza freatică sau în sol”...Dar, serios, asta era prioritatea României, astăzi? Chiar nu mai aveau farmaciștii altă hârțogăraie de făcut? Printre inițiatori se numără Wiener, cel cu taxa pe zahăr, și un anume Zainea STOP “Nu știam că au declarat război și farma”, care ar trebui să suporte costurile returnării, ale inscripționării medicamentelor cu avertismente ș.a.m.d., scrie cineva “Ce o să mă împiedice să arunc la gunoi aspirina expirată? O sa fie un milițian care îmi scormonește în pubelă sau cum? Hipsterisme tipice usr-ului. Următoarea initiațivă va fi pista de biciclete cu aer condiționat cu pit-stop-uri de facut selfie”, comentează cu umor un cititor STOP “Fratele Vintilă cel bun”, refugiat pe undeva pe la Barcelona, comemorează pe FB, cimitirul amintirilor noastre recente, patru ani de la “victoria” Aureliei Cristea împotriva fumătorilor și a fumatului în locurile publice. El mai crede și astăzi ce i-au susurat atunci lobiștii, că firmele de tutun nu ar avea voie să participe la dezbaterile parlamentului, ca orice persoană fizică sau juridică română. În paralel, “fratele Vintilă cel rău” face un ban grămadă ca “entertainer” la petrecerile  companiilor de tutun STOP DIICOT confirmă reținerea lui Gelu Oltean” (fostul șef al DGIPI), împreună cu iubita lui și un “șaman”, pentru că organizau undeva în Răcari, ca în Amazonia, pentru “modica” sumă de 550-1100 de euro, ritualuri cu ayahuasca. Folosită de triburi amerindiene izolate, aceasta are ca bază DMT, un drog halucinogen de mare risc. La percheziție, în imobil erau 42 de persoane și trei kile de ayahuasca. Fără alte comentarii STOP BAT România zice că ar fi colectat 500.000 de chiștoace care vor fi valorificate energetic. Așa o fi, dar cine o fi stat să le numere, de a ieșit fix juma de milion? STOP Copiii de la Academia de Balet a Operei de Stat din Viena ar fi fost fost încurajaţi să fumeze pentru a-şi controla greutatea - potrivit BBC. Academia, fondată în 1771, cu rigori tradiționale și rezultate pe măsură, e condusă în prezent de românca Simona Noja. Raportul pornește de la “corectitudinea politică prezentă (a se vedea utilizarea “horizontally challenged” în loc de obez), considerând că viitorii balerini, cărora li s-a atras atenția asupra greutății, ar fi fost discriminați. Ceea ce ne duce cu gândul la hipopotămițele dansatoare dintr-un celebru desen animat. Ancheta a arătat şi că ritmul de lucru „pune în pericol sănătatea copiilor". Pe vremuri, tostă lumea știa că “arta cere sacrificii” STOP Așa-zisul partid al lui Dacian Cioloş “încearcă să blocheze candidatura lui Nicuşor Dan în competiţia internă din Alianţa USR-PLUS”. Nicușor Dan se luptă cu Vlad Voiculescu pentru desemnarea în cursa către Primăria Capitalei. Război USR și la Ploiești, împotriva Primarul PNL Dobre. Acesta a fost reclamat la DNA de candidatul USR Poliţeanu pentru organizarea Târgului de Crăciun. “USR pe buza irelevanței”, scria pe undeva Mircea Morariu STOP Fumatul și sexul. Știu că vă gândiți la clasica “țigară de după”, dar...Philip Morris, producătorul Marlboro, e pus pe studii. Zice că “aproape un sfert dintre fumători se ascund de cei dragi şi de prieteni din cauza acestui obicei, iar unii dintre cei care au o relaţie cu fumători iau în considerare despărţirea”. Deci, “rușinică!...STOP Deputatul PSD Bacalbașa a luat-o iar prin porumb, acuzându-l în plen pe PNL-itul Roman că odată, pe când „mirosea violent a alcool”, ar fi „profanat” (!?) injurii la adresa sa. Spiritele s-au încins cu prilejul dezbaterii inițiativelor liberale mai vechi, de reducere a TVA și dublare a alocațiiilor pentru copii, prilej cu care PSD a vrut să “i-o tragă”, cu propriile arme, partidului aflat în prezent la guvernare STOP Lelia Munteanu scrie în Gândul că “Râdem, glumim, dar nu părăsim samsara”. Editorialista notează: “oricât aş fi de lama, pe premierul Ludovic Întâiul n-am ce să-l învăţ. E un Bodhisattva - a experimentat Marea Trezire. Înainte de a intra în Palatul Victoria, a ieşit din maya (lumea iluziei): <<Oamenii trebuie să înţeleagă că unul este discursul politic alta este posibilitatea de a realiza ceva efectiv>>”. STOP Pe de altă parte, “Vicepremierul Turcan e reîncarnarea lui Saraswati, zeiţa elocinţei. Păcat că doar iniţiaţii au înţeles ce-a vrut să spună cu omul care se poate <<trezi mort>>. Budismul tibetan e plin de poveşti despre rolang (leşul care se ridică în capul oaselor) şi cadavre ghiduşe care dansează” STOP Ca să încheiem în aceeași notă, cităm din Mark Twain: “moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic”  (HEXAVALENT)