Publicat: 18 Mai, 2017 - 19:47

Primarul General, Gabriela Firea: "Am decis să majorăm substanțial amenzile pentru nerespectarea normelor de salubritate".

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, in sedinta de astazi, un proiect de hotarare prin care se modifica și completeaza prevederile din Hotărârea C.G.M.B. nr. 120/30.06.2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare si igienizare ale Municipiului Bucuresti. 

Primarul General, Gabriela Firea: "Peste tot în lumea civilizată aruncarea gunoiului în locuri nepermise e o problemă și peste tot se discută de creșterea amenzilor. Am decis să facem același lucru, respectiv să majorăm substanțial amenzile pentru nerespectarea normelor de salubritate, cele mai mici amenzi urmând să fie cuprinse între 200 și 500 de lei, iar cele mai mari între 2.000 și 5.000 de lei, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice. Principalul rol al acestor amenzi nu este cel de prevenire a unor astfel de fapte, ceea ce va avea consecințe directe asupra stării de curățenie a orașului".

Potrivit proiectului de hotarare se va aplica: 

-         Amenda de la 200 la 500 lei

pentru personele fizice si juridice care:

-  nu detin contract pentru evacuarea deseurilor menajere

-  nu au asigurata dotarea necesara pentru precolectarea separată a deseurilor (europubele, containere saci etans saci de plastic), 

-  nu colecteaza si depoziteaza separat deseurile

- introduc in recipientele destinate colectării deseurilor menajere, deseuri cu regim special (periculoase, toxice, explozive), deseuri animaliere, deseuri de constructii, deseuri vegetale

-     depoziteaza deseurile menajere in cosurile de deseuri stradale sau pe arterele de circulatie

-     nu indeparteaza in maxim 24 de ore dupa incetarea ninsorii, zapada depusa si gheata formata de pe trotuarele imobilelor unde domiciliaza sau isi desfasoara activitatea

-  folosesc recipienti (pubele, containere) pentru colectarea deseurilor menajere deteriorati sau in numar insuficient fata de cantitatea produsa

-  nu folosesc recipientii pentru colectarea deseurilor menajere si asimilabile acestora la capacitatea normala si deseurile sunt depozitate in jurul recipientilor pe sol

-    recipientii nu sunt spalati si dezinfectati dupa golire cel putin 1 data pe saptamana

-    spatiile de depozitare a recipientilor nu sunt spalate si dezinfectate fara a aduce atingere factorilor de mediu

-    nu sunt colectate separat deseurile

-    nu respecta data de evacuare a deseurilor voluminoase si intervalul orar

-    nu colecteaza deseuri de echipamente electrice si electronice

-    nu colecteaza separat deseurile vegetale

-    nu este mentinuta starea de salubritate in santiere si nu sunt depozitate corespunzatordeseurile rezultate

-  nu asigura curatenia copertinelor, vitrinelor, geamurilor aferente spatiilor in care locuiesc sau isidesfasoara activitatea, inclusiv a acoperiselor/teraselor

-   Amenda de la 500 la 2000 lei 

pentru personele fizice si juridice care:

-    nu neutralizeaza deseurile periculoase in instalatii speciale si cu folosirea de tehnologii omologate
-         Amenda de la 2000 la 5000 lei 

pentru personele fizice si juridice care:

-   nu asigura permanent starea de salubrizare si igienizare a terenurilor pe care le detin cu orice titlu si aceste terenuri nu sunt imprejmuite

-     nu pastreaza curatenia trotuarelor arterelor de circulatie parcurilor locurilor de joaca, piete oboare si altor locuri publice

-     nu inlocuiesc jgheaburile si burlanele degradate

-     nu mentin corespunzator suprafata imobilelor pe care le detin

-     nu mentin mobilierul urban si stradal in stare corespunzatoare

-     arunca zapada din curti pe trotuare carosabil in intersectii si pe spatiile verzi

-     nu asigura curatenia zilnica si spalarea saptamanala a trotuarelor si a zonelor de acces pietenal (ganguri, pasaje)

-     nu asigura mentinerea starii de salubritate a locurilor de parcare pe care le au in folosinta din domeniul public

-     depoziteaza pe domeniul public deseuri menajere

-     depoziteaza deseuri medicale in containerele de deseuri menajere

-     aruncarea biletelor de calatorie a resturilor de tigari a hartiilor si a altor tipuri de deseuri pe domeniul public

-     aruncarea pe domeniul public din autovehicule a deseurilor de orice natura

-     blocarea gurilor de scurgere a apelor pluviale de pe arterele de circulatie cu desuri, frunze pamant

-   necuratarea instalatiilor de canalizare si nementinerea in stare de functionare  a gurilor de scurgere a apelor pluviale de pe arterele de circulatie

Restul prevederilor Hotararii nr.120/ 2010 raman neschimbate.

NOTA
Câteva exemple din alte țări:

- Anglia - amenzile curente pentru aruncarea gunoiului pe stradă sunt cuprinse între 50 și 80 de lire. 

- Paris - amenda pentru aruncarea mucurilor de țigări de de 68 de euro. Până în octombrie 2015 a fost de 35 de euro.

- Belfast - amenda pentru aruncarea gunoiului pe stradă este de 80 de lire și trebuie plătită în termen de 14 zile pentru a evita punerea sub acuzare.

- Italia: 300 de euro pentru aruncarea mucurilor de țigări; între 30 și 150 de euro pentru aruncarea gumei de mestecat sau a chitanțelor

- Olanda: amenda standard pentru aruncarea gunoiului pe stradă este de 90 de euro; 

- Suedia - amenda pentru aruncarea gunoiului pe stradă este cca 80 de euro.

- Elveția - amenda pentru aruncarea gunoiului este de 200 de franci.

- În Statele Unite, amenzile diferă de la stat la stat. Pentru cazuri relativ minore, amenzile variază 20 dolari în Colorado și 30.000 dolari în Maryland. În cazuri mai serioase, persoana care aruncă gunoiul poate fi condamnată la închisoare, pedepsele variind între 10 zile în Idaho și 6 ani în Tennessee. În Maryland, Massachusetts, și Louisiana, ca pedeapsă suplimentară se poate suspenda și permisul de conducere. În toate statele americane, repetarea infracțiunii e un factor agravant.