Publicat: 24 Mai, 2012 - 12:30

  Primăria sectorului 2 invită pe toţi care l-au cunoscut şi îi îndrăgesc opera lui Adrian Păunescu - Sâmbătă, 26 Mai, ora 12.00 - la festivitatea prilejuită de dezvelirea bustului poetului, amplasat în parcul Grădina Icoanei, la eveniment anunţându-şi participarea numeroase personalităţi ale vieţii culturale româneşti, scriitori, membri ai familiei, prieteni.

 Statuia în bronz care-l reprezintă pe celebrul poet al „repetabilei poveri” a fost realizată de sculptorii Ion Deac Bistriţa şi de Dragoş Neagoe.

  Poetul Adrian Păunescu se numără printre marile personalităţi care, o bună parte a vieţii lor, au trăit şi creat pe teritoriul sectorului 2, locuind nu departe de statuia din parcul Icoanei care-i eternizează memoria.

 Acesta este unul din principalele motive care l-au determinat pe primarul Neculai Onţanu, un admirator al talentatului poet dispărut, să decidă instalarea bustului lui Adrian Păunescu, în centrul Capitalei, în parcul Grădina Icoanei.

 Fondatorul cenaclului „Flacăra”, poetul, ziaristul şi omul politic Adrian Păunescu, s-a stins din viaţă la 67 de ani, pe 5 noiembrie 2010. Unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani, Păunescu a devenit celebru ca organizator al Cenaclului Flacăra, dar şi ca redactor şef al săptămânalului „Flacăra” care a influenţat şi a schimbat destinele a mii de generaţii .

Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român".