Publicat: 18 Mai, 2015 - 13:02

Liviu Dragnea şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD, dar membrii de partid nu au fost de acord, spunând că suspendarea lui Traian Băsescu din 2012 a fost condusă de ambele partide, PSD şi PNL, iar funcţia politică este pierdută doar la corupţie, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta.

"Am avut o discuţie cu colegii mei din Biroul Permanent Naţional şi absolut toţi nu au fost de acord cu demisia lui Dragnea şi, atunci, memrgem miercuri şi ne întâlnim în forum mai mare, în Comitetul Executiv Naţional. Situaţia este extrem de importantă, suntem sancţionaţi tot PSD-ul că l-am suspendat pentru Băsescu şi pentru referendumul din 2012, cei de la PNL s-au fofilat în stilul lor obişnuit şi nu mai ştiu nimic. Dragnea şi-a prezentat demisia şi toţi am spus că am fost PSD cu PNL care l-am suspendat pe Băsescu, nu l-a suspendat Dragnea singur pe Băsescu", a declarat Ponta.