Publicat: 14 Ianuarie, 2014 - 07:55

Preşedintele PSD, Victor Ponta, spune că colegii săi de partid aşteaptă din partea sa, ca lider, garanţii constituţionale că partidul care câştigă alegerile nu va mai fi împiedicat de către preşedinte să obţină postul de prim-ministru.

"Ceea ce oamenii din PSD vor este să guvernăm bine şi garanţii că, dacă noi câştigăm alegerile, nu se mai întâmplă ca în 2004 şi 2008, când le-am câştigat şi le-am câştigat degeaba - vorbesc de garanţii constituţionale aici - că se punea problema când s-a mai întâmplat să câştigi alegerile şi să nu ai prim-ministru. Păi noi, PSD-ul, am păţit-o, chiar de două ori, în 2004 şi 2008. Deci, asta aşteaptă PSD-ul de la mine, ca lider, după ce atâţia ani am stat în opoziţie sau am fost obligaţi la compromisuri care nu ne-au ajutat, nici pe noi, nici electoratul nostru", a declarat Ponta la România TV.