Publicat: 19 Iunie, 2018 - 14:21

În legătură cu articolele apărute în presă referitoare la reorganizarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) face următoarele precizări:

Propunerea de reorganizare a celor 13 stațiuni de cercetare-dezvoltare nu implică și desființarea acestora. Scopul acestei acțiuni este de a eficientiza activitatea desfășurată de stațiunile care fac obiectul proiectului de act normativ, precum și de a valorifica produsele rezultate în urma activității de cercetare-dezvoltare.

De altfel, capacitatea de investiții va crește și vor fi prevăzute sume mai mari pentru administrarea și întreținerea bunurilor aflate în proprietatea stațiunilor, reorganizarea permițând finanțarea acestora atât de la bugetul de stat, cât și din venituri proprii.

Prezentul proiect de act normativ va prioritiza activitățile specifice ale stațiunilor prin cunoașterea clară a patrimoniului și a domeniului de activitate al fiecărei stațiuni, fapt ce va ajuta la relansarea și productivitatea sectorului de cercetare-dezvoltare.

Prin Hotărârea de Guvern inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la propunerea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), în conformitate cu Legea nr. 45/2009 există obligația că unitățile de cercetare-dezvoltare să se reorganizeze. Ca atare, prezentul proiect de Hotărâre de Guvern pune în practică o obligație ce revine ASAS și MADR potrivit normei juridice mai sus menționată.

De la 1 ianuarie 2017 , au fost reorganizate 37 unități de cercetare-dezvoltare față de numai 3 unități în perioadă 2009-2016. Din ianuarie 2018 și până în prezent au fost reorganizate 15 unități de cercetare-dezvoltare.