Publicat: 19 Ianuarie, 2017 - 11:33

Donald Trump, cel de-al 45-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii, va fi investit în funcție vineri, 20 ianuarie. Eenimentul va fi marcat printr-o serie de manifestari, baluri și spectacole, însă vor avea loc și proteste.

Joi, în ajunul ceremoniei oficiale de investire, Trump va fi prezent la momentul special organizat la Cimitirul National Arlington, pentru a le aduce un omagiu eroilor cazuți în lupta.

Seara, actorul John Voight va prezenta la Washington spectacolul intitulat "The Make America Great Again! Welcome Celebration", la care vor canta, printre altii, Toby Keith, Lee Greenwood, Jennifer Holliday, 3 Doors Down, The Piano Guys, Lee Greenwood si DJ RaviDrums, informeaza BBC.

Evenimentul va avea loc în fața Monumentului lui Lincoln din Washington, Donald Trump urmând să le vorbeasca celor prezenti chiar în același loc în care Martin Luther King și-a sustinut, in 1963, celebrul discurs "I Had a Dream", in fata a circa 250.000 de persoane.

Trump va depune jurământul de președinte ales, vineri, în fața clădirii Capitoliului din Washington, ceremonia fiind urmata de tradiționala parada de pe Pennsylvania Avenue.

A doua zi va avea loc o ceremonie religioasa tinuta la Catedrala Nationala din Washington. 

Noul președinte, insoțit de vicepresedintele sau, Mike Pence, care va depune jurământul în aceeași zi cu Trump, va participa și la mai multe dineuri oficiale date în cinstea sa, dar și la un bal al Fortelor Armate.

Potrivit presei americane, au confirmat ca vor fi prezenți la depunerea juramantului aproape toți președintii americani în viață: Jimmy Carter, Bill Clinton și soția sa, Hillary, fosta contracandidata a lui Trump, precum și George W. Bush, insoțit de soâia sa, Laura. In schimb, George H.W. Bush, cel de-al 41-lea presedinte american, in varsta de 92 de ani, nu va putea fi prezent, din cauza unor probleme de sanatate.

Conform tradiției, la investire va participa și predecesorul lui Donald Trump, actualul presedinte al SUA, Barack Obama.

Imnul national va fi intonat de Jackie Evancho, participanta la "America's Got Talent". 

Conform cutumelor, la festivitate au fost invitati sa cante mai multi artisti, insa nume mari, printre care Celine Dion, Justin Timberlak, Adam Lambert, Andrea Bocelli sau Elton John au refuzat din cauza pozitiilor controversate adoptate de Donald Trump in timpul campaniei electorale, dar si ulterior, cu privire la femei sau la diverse minoritati.

Însă, pentru săptămâna viitoare, au fost anunțate și sute de proteste în capitala SUA, dar și înalte orașe. Așadar, există riscul apariției unor conflicte deschise între admiratorii si contestatarii noului presedinte american, relatează Reuters.

Unii protestatari si-au exprimat intentia de a bloca 12 puncte de trecere catre Capitoliu si vor incerca sa perturbe traditionala parada de pe Pennsylvania Avenue, dupa cum a anuntat liderul grupului DisruptJ20.