Publicat: 5 Noiembrie, 2014 - 09:56

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 7 noiembrie 2014, ora 19,00, în Sala Auditorium a ICR New York. Bruno Andreșoiu, arhitect și director la Igloomedia, va susține o conferință și apoi va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Expoziția cuprinde peste 30 de postere de mari dimensiuni (100 x 70 cm),  de o excepțională calitate grafică, cu zeci de imagini, selectate din trei albume de referință, editate de igloomedia. Primele două au apărut în colecția 'igloopatrimoniu'  și au ca scop recuperarea și revalorizarea arhitecturii tradiționale din mediul rural dobrogean — 'Stuf. Case tradiționale din Delta Dunării' (2008) și 'Olane. Case tradiționale din Dobrogea' (2012)—, iar cel de-al treilea  'Stuf. Tradițional înseamnă modern' (2009) cuprinde 15 proiecte de case și pensiuni pentru Delta Dunării, inspirate de arhitectura tradițională a regiunii, cu acoperișul de stuf, dar cu un look extrem de contemporan. În acest sens expoziția este o pledoarie pentru arhitectură ecologică.

Bruno Andresoiu a absolvit Institutul de Arhitectură 'Ion Mincu' din București, în anul 1996, iar în 1999, a înființat propriul birou de proiectare. Din noiembrie 2001, editează revista lunară igloo habitat & arhitectură, un periodic editat și tipărit în excelente condiții grafice — care se bucură de aprecierea unanimă a specialiștilor în domeniu, din România și de peste hotare.

Bruno Andreșoiu a fost vicepreședinte, responsabil de imagine și comunicare al Ordinului Arhitecților din România (OAR) — filiala București (2006-2010), Comisar al Anualei de Arhitectură București (2007-2010), membru în Consiliul Național al OAR (2006-2013). De asemenea, domnia sa a fost senior editor al revistei de cultură urbană re: PUBLIK  (2005-2009) și al revistei D.sign, supliment lunar al Ziarului Financiar  (2004-2005). Între 2003 si 2010, a editat albumele Anuala de Arhitectură București. Din noiembrie 2005, editează Buletinul informativ al OAR București. Coordonează, prefațează și concepe albumele din colectiile igloomedia: Igloopatrimoniu, iglooprofil, igloobest, igloopocket, iglooguide, igloobooks, igloo art.