Publicat: 14 Martie, 2018 - 13:07

Ambasada Germaniei la Bucureşti va acorda şi în anul 2018 două premii pentru mass-media, intitulate „O privire asupra Germaniei” şi „Unitate prin diversitate – contribuţia minorităţii germane la dezvoltarea României în ultima sută de ani”.
Prin intermediul celor două premii pentru mass-media vor fi distinse creaţii publicistice remarcabile din presa românească – fie din cotidiene, săptămânale, din mass-media regională şi supraregională, din presa scrisă, online sau din radio şi televiziune – care contribuie la o cunoaştere aprofundată a Republicii Federale Germania (premiul „O privire asupra Germaniei”), respectiv a minorităţii germane din România (premiul „Unitate prin diversitate – contribuţia minorităţii germane la dezvoltarea României în ultima sută de ani”).
Pot participa jurnaliştii profesionişti (liber-profesionişti sau angajaţi), cu domiciliul principal în România. Fiecare autor poate participa cu câte 1 articol sau emisiune la fiecare dintre cele două premii pentru mass-media. Sunt excluse contribuţii cu conţinut explicit publicitar.
Materialele înscrise în concurs trebuie să fi fost publicate/difuzate în intervalul 01.01.2018 - 15.09.2017 şi trimise la Ambasadă până la 02.04.2017. Acestea pot fi trimise în format tipărit
(print/online) sau pe suport electronic de date USB sau DVD (TV/Audio) împreună cu un CV al autorului/autorilor. Vor fi luate în considerare atât proiectele trimise personal cât şi cele
nominalizate de către terţi.
Câştigătorul va fi selecţionat de către un juriu independent, format din trei membri. Un reprezentant al Ambasadei Republicii Federale Germania în România va sta la dispoziţia juriului pentru întrebări concrete legate de Republica Federală Germania, fără a fi, însă, membru cu drept de vot al juriului.
Premiile constau în bani, fiecare a câte 500 de euro. În plus, câştigătorului premiului „O privire asupra Germaniei” i se acordă şi o călătorie de trei zile în Germania (biletul de avion şi două nopţi de cazare), iar câştigătorului premiului „Unitate prin diversitate – contribuţia minorităţii germane la dezvoltarea României în ultima sută de ani” un sejur de trei zile (cheltuieli de transport şi două nopţi de cazare) într-un loc semnificativ pentru minoritatea germană din România. Scopul acestor deplasări este de a aprofunda în continuare cunoştinţele despre Republica Federală Germania, respectiv despre minoritatea germană din România.
Pentru întrebări vă puteţi adresa Secţiei de presă şi relaţii publice din cadrul Ambasadei Republicii
Federale Germania la Bucureşti (e-mail: pr-11@buka.auswaertiges-amt.de, Tel.: 021 - 202 98 30).