Publicat: 13 Iunie, 2018 - 08:53

Profitând de vizita delegației Comisiei de la Veneția, Președintele Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă ad hoc prin care, în formă, a dat răspunsuri, fie ele și incomplete, privind poziția sa față de aplicarea Deciziei CCR referitoare la revocarea procurorului șef al DNA, iar în fond, a transmis urbi et orbi (orașului și lumii) un mesaj politic oarecum cifrat.

 

Preocuparea centrală a Președintelui nu este soarta dnei Kovesi, ci, a repetat de n ori ca să se rețină, faptul că puterile Președintelui se reduc. Cel care lucrează în acest sens ar fi PSD, iar CCR, pe care s-a ferit să o acuze de partizanat, conspirație sau subiectivitate ideologică, a mers într-o direcție convergentă cu el.

 

Restul a constat doar din plângeri menite a oferi „canaliei de ulți” teme pentru sloganuri populiste:

 

  1. Că justiția nu ar mai fi independentă dacă Ministrul Justiției i-ar numi / revoca pe procurorii șefi, sau că CSM, având doar un aviz consultativ de dat, de care, nu se știe prin ce miracol, Ministrul nu ar ține niciodată cont, dar pe care totdeauna Președintele l-ar respecta, nu și-ar mai putea îndeplini rolul de gardian al independenței justiției. Păi justiția, potrivit Constituției, nu se realizează prin procurori, ci prin judecători, iar avizul consultativ era același și până acum; este avizul de care nu a ținut cont Președintele Băsescu când a numit-o pe dna Kovesi.

 

  1. Că procurorii nu vor mai fi independenți. Păi nici nu trebuie să fie. Independenți sunt doar judecătorii, care alcătuiesc puterea judecătorească. În toate statele UE și în SUA procurorii sunt doar autonomi în efectuarea anchetei, ei nefăcând parte din puterea judecătorească, ci doar din autoritatea judecătorească, în calitate de funcționari publici, avocați ai statului; deci, de membri ai executivului, pe cale de consecință, în mod firesc aflați sub autoritatea Guvernului, prin intermediul Ministrului Justiției.

 

  1. Că Președintele ar deveni subalternul Ministrului Justiției, ajuns astfel „superministru”. Păi, dacă așa spune Constituția Președintele poate fi și subaltern. Nu al ministrului, ci al Constituției. În realitate, însă, nu este vorba nici de un „președinte subaltern”, nici de un „superministru”, ci de două instituții cu funcții diferite și complementare. Oricum, este preferabil un „superministru” care răspunde în fața Parlamentului, decât un „superpreședinte” care nu răspunde în fața nimănui; cu excepția alegătorilor, dar asta o dată la patru ani.

 

În spatele acestor fumigene, Președintele face două observații corecte și lansează două rachete de semnalizare pentru cunoscători.

 

Da, dl Iohannis are dreptate când spune că PSD îi amputează puterile și CCR validează această operațiune. Cu un detaliu esențial, însă: nu este vorba de reducerea puterilor constituționale, ci de confiscarea celor însușite fără drept de predecesorii săi, și pe care el ar dori să le păstreze neîntemeiat. Actualului Președinte i se cere să restituie ordinii constituționale a României puterile moștenite de la Traian Băsescu, pe care acesta le deținea ilegitim în temeiul unui titlu viciat. CCR a repus în drepturi Constituția pentru a întări statul, ceea ce nu este același lucru cu a-l slăbi pe Președinte răpindu-i din atribuții. Nici Președintele Germaniei nu are atribuții mai mari.

 

Care sunt, deci, mesajele politice criptate? Este important ca ele să nu treacă neobservate.

 

Realizând, probabil, că a rămas singur în bunker, dl Președinte cere un armistițiu. Nu spune că nu va respecta decizia CCR sau că ar căuta o procedură legală pentru contestarea sa. Domnia sa solicită doar un „timp rezonabil” până la luarea unei decizii mai complexe care poate include, foarte bine, și oficializarea revocării șefei DNA. Până atunci, ca în orice armistițiu, focul încetează și părțile rămân pe pozițiile pe care se găsesc la intrarea în vigoare a acestuia.

 

Ce se va întâmpla în acest timp? Dl Iohannis dorește să negocieze. Nu cu CCR, căci cu aceasta nu mai este nimic de negociat, ci cu PSD. Ce anume? O formulă de împărțire a puterii între Președinte și Guvern. Cu ce scop? Evident, cu scopul de a păstra o felie cât mai mare din puterea executivă și fiind probabil gata ca, în schimb, să împartă și uzufructul armei nucleare a justiției selective. Cu alte cuvinte, în spatele unei figuri care mimează siguranța de sine și fermitatea, Președintele solicită un nou pact de coabitare.

 

Pentru asta, a menționat-o clar și repetat, la nevoie va colabora pentru modificarea Constituției. (Ceea ce arată a fi înțeles că pe actuala Constituție nu se poate baza decât în caz de viol.)

 

Ce atuuri are în mână dl Iohannis într-o asemenea „conferință de pace strâmbă”? Cei mai mulți se vor gândi, desigur, la sentința ÎCCJ în cazul Dragnea și în altele similare. Dacă acesta este asul din mânecă, atunci el este al cincilea din pachet; adică o carte măsluită dintr-un joc la cacialma.

 

În mod normal, răspunsul la o asemenea ofertă otrăvită trebuie să fie clar, ferm și imediat: Constituția nu se negociază! Sau, dacă se negociază, o negociem cu poporul român, ca obiect al unui nou contract social, iar nu cu grupurile oculte de interse, fie ele interne sau externe.

 

„Caveant consules ne quid detrimenti reipublicae capit!” (Cicero, „In Catilinam”) („Consulii să vegheze ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!” – Cicero, „Despre Catilina”). Dacă din toată suferința ne vom alege cu un nou pact de coabitare, atunci degeaba adunarea din 9 iunie și osteneala militanților; degeaba lacrimile voastre și promisiunile lor; degeaba credința voastră și predica noastră.

 

Topic: 

Format: