Publicat: 19 Mai, 2017 - 18:34

„Plantăm pentru viitor’’, amplul proiect de reîmpădurire implementat în România de către Fundația Mihai Eminescu Trust (MET) în parteneriat cu grupul hotelier AccorHotels - Orbis, atinge cifra de 2.000.000 de puieți plantați în Transilvania.

Pentru a marca acest eveniment, puietul cu numărul 2.000.000 va fi plantat de către Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, Președintele României. Activitatea va avea loc luni, 22 mai, ora 16:30, în parcul aflat în fața Facultății de Silvicultură din Brașov. Locația are o semnificație simbolică, întrucât în ultimii 8 ani Fundația a avut o colaborare strânsă cu inginerii silvici, absolvenți ai acestei prestigioase instituții. Toate acțiunile de plantare din cadrul proiectului „Plantăm pentru viitor” au fost realizate în parteneriat cu ocoalele silvice, iar actualii și viitorii specialiști în silvicultură sunt cei care vor administra, vor proteja și vor păstra pădurile Transilvaniei.

Pentru proiectul „Plantăm pentru viitor” acest puiet va deveni un simbol al susținerii mediului academic pentru activitățile de reîmpădurire și conservare a biodiversității, o mărturie a  susținerii acestui tip de proiecte din partea viitorilor specialiști. De asemenea, ne dorim să transmitem un semnal cu privire la importanța de a educa în mod permanent publicul larg, dar mai ales pe cei tineri, cu privire la valoarea pădurilor, acest patrimoniu natural inestimabil al țării.

Proiectul „Plant for the Planet” a început în 2009 și a fost dezvoltat de către grupul hotelier AccorHotels - Orbis. La nivel internațional, proiectul este prezent în 25 de țări din întreaga lume, iar ținta proiectului este ambițioasă: plantarea a 10 milioane de copaci până în anul 2021.

În România proiectul, se derulează sub denumirea „Plantăm pentru viitor” iar timp de 5 ani Fundația Mihai Eminescu Trust a fost singurul partener european al grupului hotelier. Au fost reîmpădurite 445 de hectare aparținând comunităților locale din județele Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare și Sibiu. Soiurile plantate sunt tradiționale pentru această zonă, dar preponderent este stejarul. Până în acest moment, sunt implicate în proiect 104 școli (8100 de elevi din clasele V-XII), 1500 de voluntari, 28 de ocoale silvice, 60 de composesorate, 23 de primării, și 7 episcopii și parohii, dar proiectul continuă.  Specialiști în silvicultură,  elevii și profesorii au lucrat împreună în toate etapele procesului, de la planificare până la plantarea propriu-zisă. Astfel proiectul ”Plantăm pentru viitor” a crescut și gradul de conștientizare a populației în legătură cu problemele ecologice din zonă. În același timp, au fost revigorate 5 livezi școlare din Transilvania. Îngrijirea livezilor este preluată de fiecare generație de elevi din clasa a VI-a, astfel încât este asigurată continuitatea firească a proiectului. Fiecare școală participantă a fost dotată cu un laborator mobil de ecologie, ceea ce va spori aplicabilitatea cunoștințelor dobândite în proiect și va strânge legăturile create între elevi și mediul înconjurător.

Încă de la început, proiectul „Plantăm pentru viitor” s-a bucurat de susținerea constantă a unor parteneri de excepție. Cei mai însemnați dintre aceștia au marcat alături de echipa MET și de Directorul Executiv, Caroline Fernolend, cele mai importante victorii de etapă ale proiectului. În septembrie 2015, puietul cu numărul 1.500.000 a fost plantat împreună cu domnii Gilles Clavie, Președinte și CEO al Grupului Hotelier Orbis, și Laurent Picheral, Membru al Comitetului Executiv al AccorHotels. Înainte de asta, puietul cu numărul 1.000.000 a fost plantat la Archita, județul Mureș, în mai 2013, de către Alteța Sa Regală, Prințul de Wales, în prezența comunității locale.

Succesul proiectului „Plantăm pentru viitor” a fost recompensat cu Premiul I la secțiunile Mediu și Impact ale Galei Societății Civile în anul 2014 și Premiul III la secțiunea Mediu în 2010.