Publicat: 10 August, 2018 - 11:28

Liviu Dragnea a decis. Ministerul Finanțelor va supune instituția prezidențială unui control sever. Pentru că există bănuieli grave. de fraudă financiară. Dacă se descoperă așa ceva, scandalul între Palate va cunoaște din nou o dimensiune inedită.

O fi țopăit financiar Klaus Iohannis? S-o fi jucat el iresposabil cu banii statului? Liviu Dragnea crede că da. Iar motivul pare solid. La numai câteva ore de la briefingul de presă al purtătoarei de cuvânt de la Cotroceni, s-au făcut plăți în valoare de nu mai puțin de 20 de milioane de lei. Raționamentul președintelui PSD e simplu și greu de combătut. El sună în felul următor: dacă instituția prezidențială a făcut cu asemenea viteză plăți, este firesc ca instituțiile abilitate ale statului și în primul rând Ministerul de Finanțe să verifice în ce bază s-au făcut respectivele plăți. Existau facturi vechi neonorate de mult timp? Ar fi ilegal. Sau s-au emis hocus-pocus asemenea facturi? Ar fi tot ilegal. Nu putea fi organizate licitații în câteva minute. Și așa mai departe. Acest tip de raționament poate continua.

Nu s-a mai întâmplat până acum, cel puțin din câte știu eu, ca instituția prezidențială să fie luată la puricat de către Guvern din motive de țopăială financiar-contabilă. Dar acest lucru, iată, nu este imposibil. Și este cât se poate de legal. Sub aspect financiar, instituția prezidențială trebuie să se comporte ca orice altă instituție bugetată din bani publici. Dar dacă, Doamne ferește, s-a produs o țopăială financiară  ea trebuie sancționată cum scrie la carte.

Format: