Publicat: 8 Martie, 2018 - 09:24

Update: Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a ajuns la Palatul Cotroceni, unde are o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Vucic a fost întâmpinat de Iohannis pe platoul de ceremonii de la Palatul Cotroceni, unde, după prezentarea onorului de către Garda de Onoare, s-au intonat cele două imnuri de stat.

Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi joi, 8 martie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează la București, la invitația Președintelui României.

Vizita are loc ca urmare a contactelor bilaterale româno-sârbe intense din ultimii ani și confirmă caracterul foarte bun al relațiilor dintre Bucureşti și Belgrad. Președintele Klaus Iohannis s-a aflat în vizită oficială în Republica Serbia în iulie 2015.

În cadrul discuțiilor, cei doi şefi de stat vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial. De asemenea, vor fi discutate modalităţile de sprijin din partea României al procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Președintele României și Președintele Republicii Serbia vor aborda, totodată, în cadrul întâlnirii problematica minorităților naționale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest și principalele evoluții în dosarul „Kosovo”.

Tag-uri Nume: