Publicat: 15 Mai, 2018 - 13:07

Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a oferit patronajul MCIN pentru prima conferință din România dedicată exclusiv culturii digitale, care va avea loc miercuri, 16 mai 2018, începând cu ora 9:00, la World Trade Center București.

”La momentul în care românii sărbătoresc 100 de ani de la împlinirea unui deziderat vechi de secole, la nivel personal îmbrățișez și susțin pe toate coordonatele proiectele care promovează, atât în țară cât și în străinătate, cultura poporului nostru și oferă soluții pentru a aduce cu adevărat în secolul 21 operele sale, de o valoare inestimabilă, astfel încât, prin intermediul noilor tehnologii, să devină cunoscute și admirate în toate colțurile lumii”, a declarat ministrul George Ivașcu.

Potrivit organizatorilor, Digital Culture Conference explorează, pe rând, modul în care, în întreaga lume, tehnologia transformă educația, cultura, locurile de muncă și obiceiurile de consum, interacțiunile crescânde dintre universul fizic și cel digital, felul în care putem folosi cercetarea și inovația, inteligența artificială și realitatea virtuală pentru a menține România atractivă, într-o lume hiper-conectată și deja dependentă de tehnologie.

Cele 4 ateliere ale conferinței: Data literacy - competențe și abilități digitale, Soluții digitale interactive, Antreprenoriat și finanțări pentru afaceri și Noul ecosistem financiar și Cultura digitală sunt susținute de 20 de speakeri din mediul academic, cercetare, antreprenoriat, IT și industrii creative, care vor urca pe scena principală a evenimentului și vor prezenta soluții inovatoare cu care se pot fructifica numeroasele oportunități oferite de digitalizare, atât pentru a transpune în spațiul virtual pagini ale istoriei și culturii naționale, opere fizice sau din patrimoniul imaterial, cât și pentru a promova în mediul online produse românești care caută să acceseze piețe de pe alte continente.

Digital Culture Conference este eveniment partner Bucharest Technology Week și este organizată de FORUM IT și Asociația Blockchain România, cu sprijinul/powered by Smart Alliance – Innovation Technology Cluster.
 

Tag-uri Nume: