Publicat: 7 Iulie, 2016 - 10:16

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, s-a întâlnit miercuri, 6 iulie 2016, cu o delegație a Băncii Europene de Investiții (BEI) în cadrul unei vizite de lucru, care a avut loc la sediul instituției. Delegația BEI a fost reprezentată de doamna Anca Ocroteala  - “Responsible for lending operations in Romania, Bulgaria and Turkey”, domnul  Filip Vandeputte – Senior Eingineer BEI și consultantul financiar al Primariei, domnul Mihai Tudorancea – Mananging Director -Tud Consult.

    În cadrul întâlnirii au fost discutate o serie de proiecte de investiții care urmează să fie dezvoltate de administrația locală a Sectorului 1 în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții.

    Principalul punct pe ordinea de zi a întâlnirii a constat în definirea unui program pentru reabilitarea termică a caselor, gratuit pentru cetățeni, astfel încât să nu existe nicio discriminare între proprietarii de apartamente din blocurile reabilitare termic și cei care dețin locuințe unifamiliale.

    În perioada următoarea, o echipă de specialiști din cadrul Primăriei Sectorului 1, va defini un program pilot pentru aproximativ 10–15 case din categorii diferite – regim de înălțime, formă în plan, elemente arhitecturale deosebite -  pentru a stabili categoriile de lucrări ce pot fi finanțate in viitorul program de către BEI. Menționăm faptul că, aceste lucrări vor fi finanțate atât din buget  local al Sectorului 1, cât și din parteneriatul cu BEI, astfel încât reabilitarea termică a caselor să fie gratuită pentru toți locuitorii Sectorului 1. 

    Totodată, cele două părți au discutat și despre continuarea  parteneriatului  dezvoltat de către BEI cu Sectorul 1 privind finalizarea programului de reabilitare termica a blocurilor inclusiv includerea unor masuri suplimentare de eficiență energetică prin posibilitatea înlocuirii surselor de energie clasică cu surse de energie alternativă, prin montarea de panouri solare pentru apă caldă menajeră și curent electric. Nu în ultimul rând, în cazul acestor măsuri se vor analiza opțiunile de a înlocui ascensoarele din blocurile reabilitate termic cu unele noi, pentru a creea condiții de siguranță locatarilor din aceste imobile și a reduce costurile lunare la plata întreținerii.