Publicat: 9 August, 2018 - 18:42

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a declarat, joi, în localitatea Stejaru, că a emis ordinele de ministru pentru recoltarea a doi urşi şi relocarea altor cinci urşi, din Tuşnad, ca urmare a atacurilor înregistrate asupra unor oameni sau la gospodăriile din zonă.

"Este, într-adevăr, o problemă continuă cu atacul ursului, fie direct la om, şi am văzut ce s-a întâmplat săptămâna aceasta cu cei doi pompieri, fie la gospodăriile oamenilor, fie că se plimbă ursul pentru că noi, deşeurile pe care le producem le lăsăm pe unde nu trebuie în urma ieşirii la picnic. Am primit 11 solicitări de la Tuşnad. Din momentul în care am primit solicitările am analizat imediat dosarele trimise de comisia care, conform ordinului de ministru dat anul trecut, s-a întâlnit. Am emis deja ordin de ministru pentru două recoltări şi pentru cinci dintre ursoaicele care aveau pui am dat ordin de derogare prin relocare", a declarat Graţiela Gavrilescu. 

Ea a adăugat că documentele pentru celelalte speţe urmau să fie trimise de autorităţi la minister, până cel târziu joi la ora 16.00, astfel încât să poată fi emise şi celelalte ordine. 

"Avem în continuare la dispoziţia ministerului cotă de intervenţie de 60 de bucăţi, fie cotă de derogare prin relocare, fie prin recoltare, în funcţie de ceea ce s-a întâmplat în zona respectivă. La sfârşitul deplasărilor din săptămâna aceasta, sâmbătă voi ajunge şi la Tuşnad. În toate zonele în care atacul ursului la om sau la gospodării este făcut şi autorităţile au cerut prin depunere de documente ordin de relocare, în cel mai scurt timp Direcţia de Biodiversitate mi-a propus ordinul de relocare. La noi în sertare nu stau documente. Răspundem imediat pentru că nu vreau să se întâmple sau să se înrăutăţească situaţia", a precizat Gavrilescu. 

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu, şi-a exprimat luni îngrijorarea faţă de înmulţirea urşilor care vin în Băile Tuşnad, susţinând că există riscul ca, din acest motiv, turiştii să înceapă să ocolească zona. 

Acesta consideră că Ministerul Mediului trebuie să găsească soluţia cea mai bună pentru a putea scăpa de ameninţarea urşilor, "într-o staţiune în care s-au făcut multe eforturi investiţionale" şi unde numărul turiştilor e mare. 

Patru bărbaţi au fost răniţi de urşi la Băile Tuşnad, în ultima perioadă, ultimul caz fiind înregistrat duminica trecută, când doi tineri au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de o ursoiacă. Oamenii spun că şi în cursul zilei de duminică urşii au intrat într-o pensiune, un magazin alimentar şi în curtea unui localnic. De asemenea, săptămâna trecută, un urs a intrat într-un centru de plasament din Băile Tuşnad, unde se aflau peste 50 de copii, a spart o uşă şi a mâncat îngheţată şi legume congelate dintr-o ladă frigorifică. 

Localnicii din Băile Tuşnad au trimis săptămâna trecută o petiţie ministrului Mediului în care îi solicită să ia măsuri imediate, întrucât viaţa lor şi a copiilor lor este pusă în pericol permanent şi nu le mai este garantat dreptul la viaţă, la integritate fizică şi la siguranţă.

Tag-uri Nume: