Publicat: 28 August, 2016 - 13:13

În perioada 18-28 August, Asociația Economică Germano-Română D.R.W. Arad participă la ediția de anul acesta a târgului organizat în Piața Avram Iancu cu ocazia sărbătoririi zilelor orașului.

Principalul punct de atracție al standului îl reprezintă display-ul interactiv de 180 cm pus la dispoziție de către IVS România, companie membră a D.R.W., pe care vizitatorii pot interacționa cu prezentarea gândită de echipa care s-a ocupat de proiect pentru a afla mai multe informații despre asociație, despre membrii acesteia, despre evenimentele organizate de aceasta sau despre proiectele în care asociația este implicată.

La standul D.R.W. și-au făcut simțită prezența până acum, pe lângă reprezentanți ai companiilor membre ale asociației, numeroși oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților locale și multe alte persoane interesate de inițiativele noastre.

Joi, standul a fost vizitat și de dl. Rolf Maruhn, Consulul Republicii Federale Germania la Timișoara, care a fost plăcut impresionat de prezența D.R.W. la acest eveniment și a făcut o declarație reprezentanților media:

“Observ că odată cu lăsarea serii, târgul este foarte bine vizitat, ceea ce este pe deplin în interesul asociației și al firmelor germane membre, oferind acestora vizibilitate, dar și posibilitatea de a își găsi noi forțe de muncă, de pildă prin programul dual de pregătire profesională care, la Arad, se pregătește să intre în al doilea an. Sunt foarte mulțumit de vizibilitatea standului, este o reușită și un exemplu care merită urmat și de celelalte asociații economice din țară.”

Până duminică, inclusiv, așteptăm cu drag la standul nostru pe oricine dorește să afle mai multe informații despre obiectivele și proiectele noastre sau pentru a se înregistra, gratuit, la tombola organizată de noi cu ocazia acestui eveniment, în care punem la bătaie o superbă tabletă Samsung.