Prioritate de grad zero pe timp de criză: investiţiile

Primăria Sectorului 1 a alocat în acest an peste 40% din bugetul local pentru proiecte de investiţii majore menite să combată criza economică şi să crească calitatea vieţii locuitorilor din această zonă administrativă. Astfel, în anul 2012 bugetul general consolidat al Sectorului 1 este de 1,4 miliarde lei din care aproape 600 milioane lei au fost alocaţi pentru investiţii.

În perioadă de recesiune economică, cel mai eficient mod de a administra resursele de la bugetul local îl reprezintă investiţiile care, pe lângă beneficiile aduse comunităţii, generează locuri de muncă şi dezvoltare economică. Prin activitatea economică desfăşurată pe raza Sectorului 1, agenţii economici generează venituri la bugetul local care se întorc în servicii mai bune pentru populaţie.

”Fără infrastructură, fără investiţii nu putem vorbi de dezvoltare economică. Am anticipat criza şi am orientat bugetul local încă din 2009 pentru investiţii majore: reabilitarea termică a blocurilor, consolidarea şi modernizarea spitalelor, amenajarea de noi locuri de parcare, investiţii în educaţie etc. Cu alte cuvinte, investim pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor Sectorului 1”, afirmă Primarul Andrei Chiliman.