Publicat: 15 Aprilie, 2018 - 09:44
Ion Iliescu a fost citat ca suspect înaintea obținerii avizului din partea președintelui

Președintele României, Klaus Iohannis, a avizat cererea de urmărire penală faţă  Iliescu Ion, Roman Petre şi Voiculescu Gelu-Voican, în Dosarul Revoluției, în care cei trei sunt acuzați de crime împotriva umanității. Practic de acum procurorii militari care instrumentează cauza ar putea  începe să efectueze cercetarea penală față de cei trei care aveau calitate specială la acea dată.

Numai că procurorii au făcut o gafă . Potrivit Codului de Procedură Penală împotriva unor persoane cu calitate specială nu se poate începe urmărirea penală decât după obținerea avizului de la Președintele României (foști membri ai guvernului neparlamentari), cele două Camere ale Parlamentului (parlamentari) sau CSM (magistrați). În acest caz era vorba de președinte. Avizul a fost obținut abia în 13.04.2018

Iar procurorii au început urmărirea penală anterior obținerii avizului. Dovadă stă o citație transmisă fostului președinte al României, Ion Iliescu, cu exact două săptămâni înaintea deciziei președintelui României. Potrivit unui document intrat în posesia STIRIPESURSE.RO, citația datată în 26.03.2018 face referire la Ion Iliescu ca SUSPECT, adică persoană împotriva căruia era pornită acțiunea penală!

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: