Publicat: 31 Mai, 2018 - 11:11

În perioada 2016-2018 a crescut numărul investitorilor în proprietăți imobiliare, cei ce achiziționează  apartamente pentru a le închiria ulterior. Cei mai mulți sunt oameni de afaceri români, care cumpără portofolii mici, de unul sau două apartamente de două camere.
 „Cei care realizează investiții în domeniul imobiliar, atât pentru închiriere ulterioară sau revânzare cu profit, în principal sunt oameni de afaceri, manageri de top, oameni din spațiul public sau cei care își fac exit-ul din diverse business-uri și vor sa asigure o parte din capital în plasamente mai sigure. Datorită randamentelor între 5 și 7% an, aceste plasamente în imobiliare au devenit mai atractive decât depozitele bancare”, declară Florin Poștoacă, managerul Departamentului de Investiții, în cadrul Nordis.
Potrivit unui studiu realizat de Nordis, 60% din investitorii în locuințe sunt oameni de afaceri, 20% manageri, 10% oameni din spațiul public și 10% au alte profesii.
 
În cea ce privește naționalitatea investitorilor în locuințe, cei mai mulți sunt români peste 70%, fiind urmați de cetățeni din Israel, Germania, Franța si Italia. 
În ultimul an, ponderea investitorilor români a crescut ușor. 
 
În ce fel de locuințe se investește cel mai mult
Majoritatea investitorilor achiziționează unul sau două apartamente și le păstrează închiriate, acestea având un randament bun, între 5 si 7% pe an, varianta de a cumpăra apartamente finalizate sau apartamente care sunt deja închiriate si sunt preluate deja cu chiriaș.
 Pentru cei cu un apetit de risc puțin mai mare, dar și cu un profit mai bun există posibilitatea de a achiziționa proprietățile în stadiu de proiect, în acest caz fiind un preț de cumpărare cu discount.
„Există și un alt tip de investitori, care cumpără în același proiect un pachet de apartamente și mențin un portofoliu de apartamente, fie închiriate, fie pentru revânzare. De obicei, acești investitori au angajați si un property manager, cel care gestionează relația cu toți chiriașii sau cu potențialii cumpărători. Mai exista și tipul de investitori, cu un apetit mai mare spre risc, cei care încep dezvoltarea proiectelor imobiliare sau care intră in asociere în astfel de proiecte. În acest caz, randamentele sunt de peste 25% pe an”, completează Florin Poștoacă, managerul Departamentului de Investiții, în cadrul Nordis.
Grupul de firme imobiliare Nordis a fost înființat în 2008, de către Emanuel Poștoacă, consultant imobiliar cu experiență in investiții rezidențiale în zona de nord și astăzi reunește trei firme specializate: Nordis ¬ Development, de dezvoltare imobiliară, Nordis Management, de management de proiecte imobiliare și Nordis Premium Properties, de intermediere și investiții imobiliare.

Din 2016 Nordis a intrat și pe segmentul dezvoltării imobiliare, prin brandul propriu de apartamente Nordis Residence. În 2018, Nordis are in lucru cinci proiecte imobiliare, aflate in diferite stadii de dezvoltare.

Ca agenție imobiliară Nordis are în portofoliu, la vânzare, închiriere sau în administrare peste 2.500 de proprietăți premium din zonele de nord ale Bucureștiului din Piața Victoriei și până în Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Șoseaua Nordului, Băneasa și Pipera.
Printre companiile care au apelat la serviciile Nordis se numără: Generali, De Silva, Porsche Bank, Lukoil, BCR, Lidl, BauMax, Arabesque, Strabag, Alstom, Philips, Dent Estet, Alitalia, Apa Nova precum și Ambasada Ungariei, Ambasada Coreei, Ambasada Ciprului.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: