Publicat: 13 Iunie, 2018 - 10:22

Ministrul George Ivașcu s-a deplasat marți, 12 iunie 2018, la Timișoara, având ca obiectiv principal evaluarea și analiza stadiului pregătirii programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2021, de importanță strategică pentru valorificarea culturii române în spațiul european și pentru care, în vederea unei reprezentări valoroase a României, pregătirile trebuie făcute din timp, cu mult profesionalism, dăruire și coeziune comunitară.

În acest sens, ministrul Culturii a avut o întâlnire de lucru cu experții comisiei de monitorizare și evaluare a Comisiei Europene, cu reprezentanți semnificativi, direct implicați în acest program, ai Primăriei (primarul Nicolae Robu), Consiliului Județean, Prefecturii și ai societății civile.

Discuțiile au fost concrete, pline de pragmatism, stabilindu-se obiective și etape de lucru reale, care să asigure baze solide pentru reușita acestui demers de mare impact internațional.

Un punct distinct al discuțiilor au fost investițiile în infrastructura culturală a orașului, cuprinse în programul Timișoara – CEaC 2021, cum ar fi: restaurarea Castelului Huniade, reabilitarea Muzeului Satului, realizarea Centrului de Artă, Tehnologie și Experiment, Muzeul Revoluției Române, Muzeul Național al Banatului.

Cu ocazia deplasării la Timișoara, delegația Ministerului Culturii și Identității Naționale a avut întâlniri la nivelul instituțiilor de cultură importante ale Timișoarei: Teatrul Național, Palatul Baroc, Biblioteca Județeană, vizând aspecte ale activității curente, probleme de perfecționare a activității acestora, și identificarea soluțiilor pentru optimizarea activității în viitor.

Tag-uri Nume: