Punctul pe Y. Deszăpezirea bugetelor

Anul ăsta este unul de coşmar pentru deszăpezitori. Adică pentru firmele care au încheiat contracte pentru repunerea în funcţiune a arterelor de circulaţie şi a infrastructurilor urbane. Nu pentru că au (prea) mult de lucru. Ci pentru că această iarnă îi scoate dintr-un ritm cu care s-au obişnuit în ultimii ani: să muncească puţin pe bani mulţi.

Practic, această operaţiune este un fel de loterie. Pe baza unor calcule – despre care nu se ştie mare lucru – se estimează un anumit volum al operaţiunilor. De cele mai multe ori acest volum este considerabil mai mult decât cel real. Iernile blânde din ultimii ani au făcut ca în conturile deszăpezitorilor să intre bani din bugetele publice cu nemiluita. Ba, chiar, unii mai deştepţi, au organizat carteluri, în care mai multe firme se prezentau la contractări cu aceleaşi utilaje. Le prezentam frumos beneficiarilor la început de sezon, după care le mutau la alţii. Există – şi o anchetă va putea confirma acest lucru – firme de deszăpezire care, dacă situaţia o cerea, cumpărau sau închiriau utilajele după ce ningea.
 

Spuneam că operaţiunea este o loterie, pentru că nimeni nu poate să plătească aceste servicii cu ora, fără să şi le asigure dinainte. Imaginaţi-vă că, Oprescu de pildă, ar zice: eu nu mai fac contract cu nimeni. Când ninge, îi chem să deszăpezească şi-i plătesc cu ora sau cu metrul! Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă la apel nu s-ar prezenta nimeni pentru că toţi cei disponibili au deja contracte cu alte entităţi administrative?
 

Nu există, deasemenea, nici o categorisire a gradului de complexitate a operaţiunilor. Cum s-ar rezolva – din punct de vedere contabil – o acţiune întreprinsă pe o arteră, care după câteva ore s-ar umple din nou de zăpadă? Cum demonstrează prestatorul că operaţiunea a fost executată, dacă administratorul vine şi constată că artera este impracticabilă?
 

Evident, sunt multe chichiţe şi nimeni nu le stăpâneşte, pentru că fenomenele nu sunt unele de regularitate. Au fost ierni fără pic de ninsoare, în unele zone. Şi vine după aia o iarnă ca asta! Din punctul de vedere al prestatorilor intervin anumite dificultăţi legate de durata contractelor. Nimeni nu-şi poate permite să achiziţioneze echipamente specializate – care sunt şi dintre cele mai scumpe – pentru un contract potenţial sau unul de scurtă durată. După cum, de cele mai multe ori, tarifele sunt extrem de diferenţiate, nu atât din cauza complexităţii operaţiunilor, ci din cauza diferenţelor de apreciere şi de taxare ale beneficiarilor.
Şi aici ajung la “cuiul” problemei: până când nu vor fi create strategii unice, cu valori care să se încadreze într-o plajă rezonabilă, activitatea de deszăpezire va rămâne acelaşi hei-rup conjunctural, ale cărei costuri vor depăşi sistematic orice prevedere. Cel mai simplu lucru ar fi ca un organism competent să studieze cu seriozitate cum se rezolvă această problemă în ţări cu tradiţie (şi cu abordări competente) şi să autohtonizeze un astfel de model. Atunci deszăpezirea nu va mai reprezenta doar o metodă de “curăţire” a bugetelor locale şi centrale.