Publicat: 18 Martie, 2017 - 22:26

Săptămâna trecută premierul Grindeanu s-a echipat cu cizme de cauciuc și a descins în glodul din Ialomița unde Regia Pădurilor a organizat momentul festivist al debutului Lunii Plantării Arborilor. Această paranteză din programul încărcat al șefului Executivului avea o semnificație specială: aflată în centrul unor dispute acute, problematica pădurii intra astfel pe agenda de priorități a Guvernului. Grindeanu și-a făcut datoria cetățenească și a plantat cu mâna lui un frasin, dar cioporul de reporteri l-a atacat - după obicei - cu chestiuni colaterale subiectului. Așa încât nația nu a aflat prea multe despre viitorul pădurii, cu atât mai mult cu cât directorul Pahonțu s-a ascuns, prudent, în spatele participanților, pentru a nu fi nevoit să cuvânte. Personaj șters, lipsit de experiență managerială, acesta a fost instalat în fruntea Regiei de fosta ministră a Mediului, ca soluție a debarasării de fostul director Crăciunescu, devenit indezirabil pentru guvernul tehnocrat. De-a lungul perioadei în care a lucrat la Romsilva, Pahonțu s-a ocupat de studii științifice și de participări la simpozioane și nu e de mirare că de când a devenit director nu a reușit să genereze nici o schimbare. Ba din contră: ultimele sale luări de poziție (o raritate, dealtfel) în comisiile parlamentare și prin comunicate de presă îl situează pe o poziție cel puțin stranie. Susține cu tărie că amenzile și sancțiunile pentru delicte silvice ar trebui micșorate, față de ceea ce a fost prevăzut în Ordonanța lui Cioloș - pe motiv că pădurarii care colaborează cu „ilegaliștii” au salarii prea mici ca să le poată achita! A protestat, deasemenea contra manifestațiilor de... protest ale unor organizații civice care, blocând niște camioane cu lemn tăiat din zone protejate, au dorit să atragă atenția asupra continuării masacrului silvic - prefăcându-se că nu înțelege mesajul. Aflată într-o îndelungată și rodnică colaborare cu compania Schweighofer, Romsilva este singura entitate implicată care nu a denunțat colaborarea cu aceasta, cum au făcut majoritatea retailerilor după decizia de „descalificare” a austriecilor, luată de o organizație internațională pentru manevrele dubioase ale acesteia în România.
Prin toate aceste poziții Pahonțu și - implicit - ROMSILVA se situează într-o zonă care nu onorează de fel o instituție  cu o remarcabilă tradiție de seriozitate și onestitate. Pădurarii erau considerați - alături de ceferiști - ca formând o veritabilă armată aflată în slujba protejării și administrării sustenabile a patrimoniului silvic. După greaua lovitură primită prin criminala Lege Lupu a retrocedării in integrum dată de țărăniști, care a înjumătățit, practic, suprafața aflată în grija statului, și după păgubosul deceliu liberal inaugurat de ucigașul de găini, Flutur, în care directori incompetenți și lacomi au pus practric padurea pe tava procesatorilor lipsiți de scrupule, Regia Pădurilor nu mai este în stare sa-și exercite atribuțiile elementare la nivelul de exigență pe care îl presupune integrarea europeană. In continuare se defrișează mai mult decât se reîmpădurește, se afectează grav unele dintre ultimele habitate naturale ale continentului prin intervenții abuzive, iar pădurile care nu aparțin statului (de parcă aceasta ar fi o scuză)sunt lăsate la bunul plac al contrabandiștilor de lemn tăiat ilegal, astfel încât în fiecare oră mai dispar trei hectare de pădure - după cum au calculat organizațiile internaționale de protecție a mediului. România este ținta atenționărilor ecologiste care văd în ceea ce se întâmplă la noi un pericol pentru întregul continent. Iar în acest timp Regia se face că lucrează plantând niște copaci pe ici pe colo și declarându-se neputincioasă în fața agresorilor. Astfel încât o mobilizare ca cea de săptămâna trecută, la nivel de premier, rămâne un soi de frecție la piciorul de lemn...furat din codru...

Format: 

Punctul pe Y - acum 10 ani