Publicat: 15 Iunie, 2017 - 11:34

Deși viața noastră politică nu a dus lipsă de momente și episoade penibile până la absurd, parcă nici unele dintre acestea nu l-au egalat pe cel de față, în care partidul care a desemnat premierul vrea să scape de el și întâmpină refuzul hotărât al acestuia.
Așa ceva nu se poate întâmpla decât în structurile de putere necoapte, care păstrează reflexe de tip totalitar și în care numirea într-o funcție este confundată cu alegerea pe viață. Nu este primul exercițiu de demitere/demisie al unui premier. Lista a deschis-o Roman la Mineriada din 91 și nici astăzi nu este clar dacă și-a „depus mandatul” sau a fost pur și simplu înlăturat prin forță din funcția pe care începuse să o considere prepetuă și meritată. Scenariul a continuat cu un Ciorbea greu de convins să facă pasul înapoi după „greva” democrată declanșată de zurbagiul Băsescu. În cazul lui Radu Vasile găsim cele mai multe similitudini cu situația lui Grindeanu, acesta renunțând la funcție doar după ce a primit asigurări că i se vor acorda niște compensații, pe care nimeni nu s-a mai obosit să le respecte. Singura dată când un premier a fost dat jos cu tot cu guvern a fost în mandatul lui Ungureanu, prin unica moțiune de cenzură reușită până atunci. Ponta a demisionat sub presiunea evenimentelor declanșate de incendiul de la Colectiv, el fiind și cel care a lansat ideea, preluată acum de Grindeanu, ca președintele să-și asume obligația de a numi un nou premier tot de la PSD - lucru de care atunci Iohannis, îmbătat de perspectiva neașteptată a unui guvern propriu, nici nu s-a sinchisit.
Toată piesa asta care se joacă, pe acte, de câteva zile, este de un comic absurd total. Părinții devotați care îl duceau de mână pe imberbul nou șef de guvern la prima sa ședință se leapădă acum de acesta ca de Satana, după doar șase luni în care nu au avut timp să clădească vreun sentiment. Simulacrul de evaluare, dată imprudent pe mâna unui personaj dubios, nu are nici ea corespondent în practica guvernamentală, organul nerezultând din vreo guvernanță corporativă ad-hoc. Premierul și membrii Executivului au fost pur și simplu desemnați de Dragnea și de câțiva dintre noiii baroni doar pe baza intereselor sau slăbiciunilor de clan. Însuși șeful Guvernului a ieșit din joben ca la tragerea loto, după ce biletul pe care era înscris numele lui Shaihdeh a ieșit necâștigător la Cotroceni, în criza generată de președinte prin refuzul de a o valida pe cea propusă de Dragnea doar în virtutea devotamentului și a lipsei de ambiții personale. Ce să se evalueze la niște persoane (nici măcar personalități - cu mici excepții) care pur și simplu s-au trezit în niște demnități cu care nu aveau contingențe? Cât despre Grindeanu, nu ar mai fi de spus decât că va rămâne în memorie printr-o prestație finală plină de patetism ieftin și prost jucat și prin absurdul justificărilor (nota bene pentru rolul pe care și l-a atribuit, de a asista o nouă propunere din scaunul de care nu concepe să se despartă prea ușor) - dincolo de evidenta absență a unor calități de autentic lider, care i-au consolidat, până la un punct, imaginea de marionetă dereglată. Dacă ar fi să-i căutăm o pereche, aceasta nu ar putea fi decât Zgonea.
Deși este - pe undeva - de înțeles frustrarea lui Liviu Dragnea de a nu fi putut să devină premier, chiar dacă este liderul formațiunii care a cîștigat autoritar alegerile și a format guvernul, nu sunt de înțeles stîngăciile în serie  de care a dat dovadă în gestionarea situațiilor critice de genul Ordonanței 13 și, acum, a demiterii premierului, operațiune care naște o serie întreagă de probleme care nu au fost luate în calcul atunci când s-au asumat niște decizii importante. Nu ar fi exclus ca pentru a se putea debarasa de Grindeanu alianța dintre un PSD tot mai măcinat de contradicții interne și ce a mai rămas din ALDE să fie nevoită să recurgă, în premieră, la o paradoxală moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, ceea ce va ridica serioase semne de întrebare în legătură cu seriozitatea administrației de la București. Și a politicii românesti în general.

Post Scriptum. Intâmplarea face ca exact în urmă cu zece ani , vizita lui Iohannis în America lui Trump să fi fost „prefațată” de o vizită a ministrului de Externe de atunci, Adrian Cioroianu, la Washington, unde s-a întâlnit cu secretarul de stat al lui Bush, Condoleeza Rice. Iată ce scriam atunci și cât de puține lucruri s-au schimbat în parteneriatul nostru atlantic:

Raspunsul Condoleezzei la intrebarea lui Adrian

Ministrul Cioroianu a fost in America, la Departamentul de Stat, unde a avut prima intalnire cu Condoleeze Rice, dupa cateva tentative esuate. La intrarea pe teritoriul Statelor Unite, ministrul de Externe a fost supus procedurilor standard pe care le aplica autoritatile de imigrare: si-a scos cureaua si s-a descaltat la controlul antitero, i-au fost luate amprentele si i s-a facut o fotografie digitala. Constiincios, functionarul de la ghiseu l-a intrebat cu ce scop face vizita si probabil ca nu a fost prea impresionat cand i s-a spus ca cel din fata sa se va intalni cu Condoleezza. Condoleezza who?
Seful diplomatiei unuia dintre statele care s-au alaturat prompt si aproape neconditionat coalitiei pe care Statele Unite au fost nevoite sa o formeze pentru a justifica o interventie ‘internationala’ in Irak (ONU si NATO s-au ferit sa gireze operatiunea) a fost tratat ca oricare cetatean care vine in State dintr-o tara care nu beneficiaza de un regim preferential, in virtutea unor relatii speciale. La fel ca nu stiu ce bastinas din insula Tombuktu sau din Seychelles, Cioroianu venea la Washington ca sa discute cu omologul sau, printre altele, si aceasta problema: a vizelor pentru romani. De cand si-au recapatat libertatea, in decembrie 1989, in fata lor au inceput sa rasara tot felul de bariere, campionii libertatii circulatiei de pana mai ieri, cand Ceausescu pazea cu grija granitele spre interior, au schimbat brusc macazul. Au trecut de atunci aproape 17 ani de umilinte si interdictii care ne-au facut sa ne simtim ca niste cetateni de mana a doua ai lumii libere. Intre timp, unele bariere s-au ridicat. Una insa a ramas ferma pe pozitie. Cea americana. Isterizati de evenimentele de la 11 septembrie, americanii au inasprit regulile de admisie. La ambasada din Bucuresti se fac cozi si se amana decizii, in cazul ca nu se refuza din start. Bariera ii opreste, de-a valma, si pe aventurieri, si pe oamenii de afaceri, si pe oamenii de cultura. Gesturile de adeziune la diferitele lor politici sunt primite de americani ca ceva de la sine inteles, care nu mai are nevoie de un raspuns. Si oricum, nu ne aflam printre cei care prezinta interes. Nu figuram nici macar in programul de ‘Visa Waiver’, un fel de anticamera a eliminarii vizelor, unde sunt prezenti altii, mai importanti pentru administratia de la Washington. Dl Cioroianu a dorit un raspuns in acest sens de la Condoleezza Rice. L-a primit: Romania nu figureaza printre tarile pentru care vor fi desfiintate vizele. Deocamdata.

Topic: 

Format: 

Punctul pe Y - acum 10 ani