Publicat: 9 Februarie, 2020 - 00:00
Share

Nimic nu-l poate opri pe Autorul acestei rubrici din competiția în care concurează (deocamdată!) de unul singur:

  Reamintim trei epigrame politice, apărute aici, în 20 oct.2019, care s-au adeverit și sunt valabile și acum

   ACEEAȘI MIZERIE

   Se hlizește națiunea,
   Că învinse moțiunea;
   Pleacă unii, vin nebunii,
   Noi ? Tot proștii națiunii.

   HAZNAUA POLITICĂ

   Ne-am convins cu pesedeul;
   Dar să vină peneleul ?
   Moțiuni, anticipate;
   Încă o calamitate.

   A CĂZUT GUVERNUL; EI, ȘI CE-I ?

   Să nu-i plângeți pe mișei,
   Că sunt mulți milionari;
   N-au căzut în gropi de lei,
   Ci pe funcții , în dolari.

   ȘI DUPĂ 5 FEBRUARIE 2020

   ORBAN PRECUM DĂNCILĂ

   Zicale dibace :
   Ce ție nu-ți place,
   Alteia nu-i face!
   Șică, dormi în pace ?

   P-ĂȘTIA I-AM VOTAT ?

   Să nu credeți că-i de vis,
   Când un guvern e demis;
   În loc să facă spitale,
   Se mânjesc toți cu fecale.

   AVORTON POLITIC

   Orice-avort încă se poate,
   Pân’ la trei luni și jumate;
   Șică, guvernu-avortat,
   Iese pe unde-a intrat.

   UN PREȘEDINTE “IMPARȚIAL”, CA TOȚI DE PÂNĂ ACUM

   A căzut guvernul meu,
   Îl voi resuscita eu;
   Cu Orban și peneleul,
   Vrem să radem pesedeul.

   CE FAC ALEȘII ?

   Nu dezbateri pe reforme,
   Investiții, noi platforme;
   Nimic pentru-alegători,
   Doar pentru ei, sugători.

   LA MÂNA LUI IOHANNIS

   PSD ar vrea rocada;
   Nu s-au prins, mușcară nada;
   Klaus le-o dă-n bot și-n spate,
   Cu-alegeri anticipate.

   SĂ NE TREZIM LA VIITOARELE ALEGERI

   Am votat ca moșnegi beți,
   Hoți, borfași, analfabeți;
   S-alegem neapărat,
   Doar tineri, cu doctorat.

  

 DUMITRU BUJDOIU

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Geo: