Publicat: 6 Decembrie, 2017 - 22:15

Regele a murit, trăiască Regina! - pot spune românii, precum francezii în vremurile în care nu-și decapitau monarhii. Regulamentul casei Regale spune că urmașa la tron e Margareta, iar Radu Duda, doar prinț consort, după moda britanică STOP  TVR a transformat jurnalul de știri în „Ora Regelui”, redactorii săi nemaicatadixind să-și bată capul cu alte subiecte STOP  Într-un fel, pe bună dreptate: în ultima jumătate de secol este primul șef de stat care moare de moarte bună! Doi au fost împușcați, iar unul iradiat! STOP  Guvernul a adoptat bugetul pe 2018 care prevede, bineînțeles, o creștere economică pe principiul mutării banilor dintr-un buzunar în altul: se măresc salarii și alte venituri pentru ca statul să colecteze taxe mai mari de pe urma acestora STOP  Cele mai mari alocații revin Ministerului Muncii (31,6 mld), urmat de Educație (23,7 mld) și de Agricultură (23,5 mld), Apărarea, cu cei 2% ai ei, venind abia pe locul 4 STOP  Plutonul primilor zece beneficiari e încheiat de SRI care încasează 2,3 mld STOP  Adică două treimi din tot ce primesc prețioasele servicii secrete  - 3,1 mld, ale căror bugete au fost majorate în medie cu 17,5% STOP  „Victimele” noului buget rămân, la fel ca și până acum, investițiile. Transporturile (cu 9,1 mld) și Dezvoltarea (cu 6,2 mld) nebeneficiind de sumele necesare unui reviriment real STOP  A fost repusă pe tapet și chestiunea „Cumințeniei pământului”, practic fără șanse de rezolvare atâta timp cât proprietarii vor 16 milioane de euro, iar Ministerul Culturii nu e dispus să dea mai mult de 5. Iar cum nu poate fi scoasă din țară, soarta ei este rămână sechestrată prin vreo colecție privată, în cel mai bun caz STOP  Dacă micul partid USR a adus ceva nou în politica românească, domeniul preferat rămâne invectiva și pancartele agitatorice fluturate pentru camerele TV în plin parlament, în loc de dezbatere. O jună useristă pe nume Chichirău (inspirată onomastică) l-a provocat la un schimb de replici pe pesedistul Șerban, fără să realizeze că acesta  e mai versat în domeniu. A rezultat un spectacol nerecomandat minorilor...

Topic: 

Format: 

Rubrici: