Publicat: 9 Ianuarie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

FANARIOTISMUL CONTEMPORAN

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

Probabil că nu este nimic nou sub soarele Balcanilor şi, în urmă cu două secole, mazilii fanarioţi mînă în mînă cu aspiranţii pămînteni la onorurile domneşti procedau la fel, învîrtindu-se pe lîngă iatacurile puterii de la Stambul şi prevestind cîte nenorociri va aduce bietei ţărişoare nefericita numire agreată, de Sultan şi de dregătorii lui. Singura deosebire este că astăzi pungile aspiranţilor sînt goale şi că ei nu pot oferi altceva - decît perspectiva instaurării unei democraţii pe placul înaltelor Porţi de dincolo sau dincoace de ocean...

În plin secol XX, moravurile fanariote persistă în politica românească şi ele nu pot fi consacrate apanajul exclusiv şi celor care se află astăzi în opoziţie. Să nu vă miraţi dacă, peste un an, peste doi sau peste patru, reprezentanţi de vază ai Puterii de astăzi, trecuţi cu arme şi bagaje de cealaltă parte a baricadei ca urmare a scrutinului democratic, vor proceda exact cum au procedat şi procedează, d-na Doina Cornea, dl. Corneliu Coposu sau dl. Nicolae Manolescu. Adică prezentîndu-se ei ca unicii şi inconfundabilii garanţi ai democraţiei pe care „puterea" domnilor Coposu şi Manolescu (în eventualitatea că vor accede democratic la ea) o compromit prin abuz şi teroare. Scena politică românească trebuie privită, cred, într-o oglindă în care reflexul are abia o vagă tonalitate ideologică, diferenţele dintre realitate şi aparenţe dîndu-le doar exercitarea atributelor executive. După o jumătate de secol de totalitarism şi de presiune psihologică continuă, mi-e greu să cred că dl. Coposu s-a păstrat mai puţin atins de sechelele — inconştiente poate — ale unor judecăţi mai puţin concordante cu adevăratele valori democratice decît dl. Iliescu. Vom avea nevoie, probabil, de cei 20 de ani prorociţi de profesorul Brucan pentru a accede la aceste valori, iar ceea ce se întîmplă acum Ia noi justifică în totalitate această sceptică apreciere. La noi contează încă mai mult destinul individual şi aspiraţia personală a omului politic decît programul ansamblului pe care iniţiativele umorale nu fac decît să-l blocheze punîndu-i în roate beţele egoismului.
Recentul episod cu raportul Congresului american pe marginea discuţiilor purtate în legătură cu neacordarea Clauzei către România nu face decît să readucă într-o tristă şi jenantă actualitate duplicitarismul omului politic român de după Revoluţie. Pe de o parte, faxurile Convenţiei Democratice incriminează — preventiv - lacunele Constituţiei şi cadrul în general nedemocratic din România, iar pe de alta aceeaşi Convenţie trimite la Washington emisari gata să preia „tortul" Clauzei în eventualitatea în care el ar fi fost acordat, în relaţie directă cu unele estimări super-optimiste asupra scrutinului din septembrie.
Dar să nu ne mirăm: aici, la Porţile Orientului, totul este posibil. Inclusiv manevra care a devenit o adevărată specialiste românească: să ne dăm cu stîngul în dreptul. Sau viceversa.

Octavian ANDRONIC