Publicat: 1 Mai, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

MĂCAR ATÂT
SENATORII VOR VORBI ÎN CONTINUARE MULT ŞI IEFTIN
Încercările domnului Ovidiu Gherman de a menţine ordinea în Senat, dând — la figurat — cu ciocanul în nedisciplinaţii aleşi ai naţiunii, au reuşit să producă cea mai uluitoare regrupare politică post-revoluţionară — solidarizarea unei părţi din UDMR şi PNŢCD cu PUNR. Noua alianţă politică a avut ca bază logistică bufetul Senatului, unde combatanţii s-au retras pentru a-l obliga pe, preşedintele Senatului să renunţe la indexarea timpului de microfon. Am ajuns să ne scumpim şi la vorbă?

1 Mai - Ziua eliberării de subvenţii

ÎNCEP ZILELE NAŢIONALE ALE CELOR CE PLĂTESC!

AMERICA, AMERICA

FRONTUL SALVĂRII MONDIALE ALINIAT IN STÂNG A ŞI DREAPTA ARBITRULUI DE CENTRU, BILL CLINTON
O VIZITĂ ŞI DOUĂ HOLOCAUSTURI
Patru zile de întâmplări văzute, auzite şi citite de trimisul nostru—
 — IN PAGINA A III-A —

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

"DIVERSIUNEA" 1 MAI

 Ceea ce nu reuşise propaganda în anii comunismului timpuriu, reuşiseră ceauşeştii: să dea senzaţia de eveniment aniversărilor de la 1 mai şi 23 august. După defilarea prin faţa tribunei oficiale în care luau loc mărimile orăşelului copilăriei mele, urma partea cu adevărat sărbătorească: plimbarea în parcul plin de chioşcuri şi tarabe unde populaţia — vorba d-lui Văcăroiu — se delecta cu rarisimii crenvurşti subţiri şi cu bere.

Cu timpul, locul crenvurştilor subţiri a fost luat de parizer, iar sărbătoarea şi-a pierdut — pe măsură ce era sărbătorită prin muncă — savoarea. Ideea de 1 mai, ca zi a muncii, a rămas, ea nefiind de fapt inventată de comunişti, ci de pesederiştii d-lui Cunescu. Întâmplarea — oare doar întâmplarea? — a făcut ca în acest al patrulea an de după Revoluţie, întâiul de mai să capete cu totul alte conotaţii. Prezicerile catastrofice din anumite părţi ale presei l-au transformat într-un soi de apocalips al economiei de piaţă.
Valul aproape neîntrerupt de scumpiri, declanşat de liberalizarea din noiembrie '90 a d-lui Roman, pare să cunoască acum nivelul maxim şi, pe bună dreptate, nu puţini sunt cei care se întreabă : cum vom trăi de aici înainte?
Pe de altă parte, guvernul Văcăroiu, care abia acum primeşte adevăratul botez al focului politic, caută să convingă aceeaşi populaţie că dracul nu va fi chiar atât de negru şi că într-un anume fel, indexările şi compensările ar putea face ca noile majorări să nici nu se observe.
Noi, ca spirite publicistice vigilente, am dat la iveală tabele şi calcule de coşniţă pe cât de complexe, pe atât de sugestive, din care reiese clar că nu vom
putea supravieţui multă vreme acestei faze.
Îndârjirea veto-ului sindicalist duce şi el cu gândul la o luptă pe viaţă şi pe moarte în numele celor nevoiaşi, cu insensibila putere.
Sunt, desigur, greu de evaluat în acest moment, implicaţiile acestei ultime faze a reducerii subvenţiilor.
Ea este, fără îndoială, cea mai dură, în special pentru o parte a aceleiaşi populaţii.
Pentru că, dacă stăm şi ne gândim bine, vom vedea că aproape jumătate din aceasta, mai ales pătura ţărănească, va trage beneficii din majorările la alimentele de bază, unde ea deţine un adevărat monopol.
Practic, neatinsă va fi şi categoria noilor oameni de afaceri şi a întreprinzătorilor particulari, care au luat deja un avans pe drumul economiei de piaţă. Beleaua cea mare va cădea asupra muncitorilor — în special asupra celor din unităţile nerentabile sau din ramuri ce nu se pot ţine pe picioare fără subvenţii...
Îndrăznesc însă să cred că vom supravieţui acestei încercări.
Cum am supravieţuit şi celorlalte. Mai cred că în dulcele stil clasic a funcţionat — uneori chiar fără voie — o diversiune care pe timpul comunismului funcţiona fără greş: zvonurile propulsau variante de două ori mai rele decât cele care aveau să se aplice în realitate. Iar realitatea — odată mai rea — smulgea oftaturi de uşurare: n-a fost dracul chiar atât de negru!
Probabil că aşa se va întâmpla şi de data aceasta.
Se va rata însă un lucru: testul sincerităţii. Este clar că dacă lucrurile nu se vor schimba prea tare — prin prisma compensaţiilor — se poate pune întrebarea: de ce toată această tevatură?
De ce nu rămân aşa cum sunt?
În fond este vorba doar de o nouă majorare pe care compensaţiile au doar rolul că o facă mai putîn demolatoare, mai suportablă.
Or, dacă procesul depăşeşte limita suportabilităţii, înseamnă că nu este bun şi că toată operaţiunea este sortită eşecului.
Aşa că, stimaţi cititori, vă propun să fiţi optimişti: chiar dacă nu va fi atât de negru, dracul tot drac rămâne.

Octavian ANDRONIC 

Libertatea din 1 mai 1993