Publicat: 10 Ianuarie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

De pe o zi pe alta

SCURT ŞI CUPRINZĂTOR! După trei zile, s-au recenzat 875 000 DE PERSOANE şi 300 000 DE LOCUINŢE 

În comerţ cresc chiria şi birocraţia, dar cer 24.300 salariu minim pe economie. Guvernul trebuie să aleagă între INFLAŢIE şi EXPLOZIE SOCIALĂ 

„Fără transformarea primăriei în prefectură vom îngheţa şi la anul" - este de părere dl. viceprimar Andrei Anastasiu 

 * Mîine şi  duminică — ZILELE HANDBALULUI


Oricărui psihanalist i-ar fi suficientă doar această fotografie pentru a pune diagnosticul: MAZILU şi PUTEREA. Sau complexul ei...

A fost odată o Revoluţie...

CELE 22 DE ZILE ALE COLONELULUI

Este aproape incredibil câtă densitate de fapte, de trăiri, au putut să aibă aceşti doi ani care au trecut de la Revoluţie. Aş putea spune că am comprimat în ei ceea ce mulţi dintre noi n-au traversat în decursul întregii lor existenţe. 
Parcă a fost ieri şi parcă a fost, totuşi, cândva, demult...
Exact la un început de ianuarie, în preajma Bobotezei, la Palatul Victoria, într-o sală lungă din stânga clădirii, se desfăşura prima şedinţa a CFSN-ului cu participarea reprezentanţilor puterii în pripă instalată prin judeţe. 

Alături de „vedetele" Revoluţiei, cărora  televizarea în direct le adusese un capital de popularitate pe care alţii nu-l obţin într-o viaţă, se aflau fel de fel de oameni. 
Şi mai tineri — unul, cel de la Argeş, era chiar foarte tânăr — şi mai bătrâni, şi mai civili şi mai militari, chiar şi femei, deşi lunga epocă de promovare a ei cu orice preţ începea deja să-şi arate roadele inverse. 

Erau şi gazetari, doar vreo trei, dacă-mi aduc bine aminte, pentru prima dată invitaţi oficial. 

Flancat de Dumitru Mazilu, în stânga, şi de Petre Roman (pentru prima dată în costum), la dreapta, Ion Iliescu căpătase deja aerul acela paternalist şi amabil care avea să fie atât de rodnic electoral. 

Nu mai reţin exact ordinea de zi, dar îmi amintesc că Mazilu a prezentat, în stilul său declamatoriu, frumoasele principii ce aveau să stea la baza viitoarei constituţii. Era convingător, părea bine intenţionat. 
Roman a prezentat şi el un raport al guvernului, a spus ce alimente se vor importa de urgenţă, erau câteva milioane de dolari şi Mircea Dinescu a sărit ca pişcat cerând imperios să se dea de mâncare la oameni, să nu se mai facă economii că doar de asta am luptat, nu? 
Radu Filipescu, modest luase loc într-un capăt al mesei şi asculta tăcut. Generalul Militaru, în uniformă, cu celebrele-i cearcăne, părea obosit. 
Proaspăt ministru, Andrei Pleşu, era nedumerit de statutul său: ce să facă, să ţină cont de legile vechi, care-l îngrădeau, sau să dea drumul la lucruri? 
Sfatul ii era cerut lui Roman, care nici el nu era prea lămurit în privinţa asta. 
Lîngă Pleşu, Ana Blandiana nu părea în elementul său, nu apucase încă să-i placă mesele de prezidiu. 

Îmi scormonesc memoria şi nu mai ştiu dacă barba albă a lui  Gelu Voiculescu era prezentă, şi nici pulovărul verde al profesorului Brucan nu-l reţin. 
Reprezentanţii judeţelor aveau şi ei o serie de probleme. 
Singurul lor model de conducere cunoscut era cel al primului secretar şi acţionau de zor în aceasta maniera. 
Cereau deja, ultimativ, priorităţi de aprovizionare cu materii prime şi cu alimente. 

Toată lumea părea animată de cele mai bune sentimente, dar o brambureală generală părea să paralizeze orice iniţiativă şi se cerea, permanent, sprijin. 

Apoi, uşor-uşor, lucrurile au început să treneze şi de undeva din apropierea domnului Iliescu — dacă nu mă înşel, chiar de lîngă Roman — s-a auzit o voce subţire. 
Vocea a căpătat siluetă şi persoana — dotată deja cu legendara-i căciuliţă tricotată — s-a dovedit a fi doamna Doinea Cornea. 
Care punea o întrebare buimăcitoare pentru majoritatea celor prezenţi: ce este de fapt CFSN-ul ăsta? 
E un organism obştesc? „Pentru că dacă e partid, eu nu vreau să fac parte din ei!". 
Explicabil acum, dar nu atunci, când opţiunile naţional-ţărăniste ale disidentei din Cluj erau mai puţin sau deloc cunoscute, întrebarea a stîrnit consternare. 

Domnul Iliescu a furnizat o explicaţie, ceva legat de celebra emanaţie, dar argumentele sale n-au părut s-o convingă pe interlocutoare. 
Au intervenit şi alte voci, dar problema nu s-a reuşit a fi elucidată în cursul acestei istorice reuniuni. 
Pentru că atunci, fără să ne dăm seama, se producea una dintre primele fisuri ale „monolitului" invers, generat de Revoluţie. 

România nu mai era, nu mai putea fi monolitică. 
Şi nici consensuală. 
Pentru că dedesubt, în miezul noului „organ" începuse deja să lucreze viermele ambiţiilor personale. 

Lupta pentru putere, pentru întîietate, ce păruse stabilizată odată cu comunicatul CFSN-ului din seara de 22 decembrie, se relansase. 
În „Tripleta de aur", formată din Iliescu — Roman — Mazilu, ultimul începuse deja jocul pe cont propriu. 

Peste doar cîteva zile avea să se afle la Timişoara, în postura de moderator al agitaţiilor de acolo, participînd cu o mimică autoritară la slujbe şi depuneri de coroane.

Întors de la Timişoara, în acea celebră zi de 12 ianuarie, avea să se afle, cu discreţie profesională, în imediata vecinătate a evenimentelor. Unii sunt de părere şi astăzi că marea cantitate de sticle goale rămase în urma militanţilor anti totalitari, antifascişti şi anticomunişti, avea o sursă pe care el o cunoştea foarte bine. 
Vechea sa experienţă în materie de diversiune găsea un cîmp de aplicare remarcabil. 

Tentativa de puci din 12 ianuarie, dirijată şi speculată de Mazilu, avea un scop clar, pentru înfăptuirea căruia nimic nu era prea mult: nici măcar „moartea securiştilor", clamată atunci cu convingere şi cu dreaptă manie proletară de fostul şef al şcolii de la Băneasa. 

Tot Mazilu are şi meritul de precursor, de creator al unui slogan care va face o carieră nici azi încheiată: „Jos Iliescu!". Acolo, în piaţă, pe tanchetă, nu mai era profesorul care prezenta, cu morgă doctorală, sonor, principiile separaţiei puterilor în stat. 
Era doar un personaj ahtiat după puterea care-i scăpase printre degete în 22 şi pe care acum o dorea cu atîta patimă încît ar fi sacrificat totul pentru ea — inclusiv onestitatea şi demnitatea. 
Puciul — nereuşit, ca mai toate puciurile din ultima vreme — avea să însemne şi sfîrşitul fulgurantei cariere politice a colonelului Mazilu: 22 de zile! 

Cifră fatidică, poate. Pentru că tot ce s-a întîmplat în continuare nu a făcut altceva decît să confirme datele unei personalităţi maladive, trăind tot mai mult într-o irealitate traversată doar de această infinită obsesie a puterii. 

O obsesie pentru care s-a „înjunghiat" cu lama de ras, pentru care a cerşit o strapontină în CPUN, pentru care a oferit reporterilor amatori de senzaţii tari interminabile deliruri incoerente... 

Mazilu, erou al Revoluţiei, are meritul incontestabil de a fi cel care a declanşat lupta pentru putere pe faţă, fără false pudori şi reticenţe. 
O luptă care a continuat, care continuă şi care nu se va sfârşi, probabil, decît atunci cînd vreo altă revoluţie va închide capitolul. 
Deschizînd, inevitabil, un  altul.

Octavian ANDRONIC

 

Ziarul Libertatea din 10 ianuarie 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Începînd de Iuni vom continua publicarea listelor de candidaţi la funcţiile de primari şi consilieri ai sectoarelor.

„GURA LUMII"

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• Reportaj de actualitate pentru un post de televiziune independent.
Echipa de reportaj a postului de televiziune independent a hotărit să ia pulsul străzii, adevăratul puls al străzii pentru a prezenta telespectatorilor realitatea aşa cum e ea. Operatorul şi-a fixat cadrul şi tînăra reporteriţă I-a acostat pe primul cetăţean. .Nu-i aşa că-i rău?" „Da". „Totul merge prost!". „Prost“. „V-aţi pierdut orice speranţă..." „Definitiv". „Şi nici mîncare nu e!“ „Ioc!". „De băutură, ce să mai vorbim...". „Îhî“. „E o scumpete de speriat!". „Chiar aşa..." „Şi se pare că nu se va opri aici..." „Nu?!1 „Guvernul nu face nimic!" „Ce să facă?“ „Sa facă ceva". „Aha".• „Şi nici parlamentul!'. „Nici" „De preşedinte ce să mai vorbim. Stă la Cotroceni şi zîmbeşte... De ce?" „Păi eu ştiu?". „Sint tot cei dinainte la putere“. „Tot ei!“ „Şi nu Iasă pe altii". ;,Nu-i lasă!". „Opoziţia...". „Da, opoziţia". „Ea încearcă 'să mai facă ceva, dar n-o lasă". „N-o lasăl". „E prost, nu-i aşa?*. „Prost". „Vă mulţumim !n numele telespectatorilor pentru sinceritatea şi transparenta dv.". N-aveţi de ce".„Stimaţi telespectatori, v-am prezentat un sondaj de opinie efectuat de studioul nostru în mijlocul maselor largi de oameni aduşi Ia sapă de lemn de actualul regim. Bună seara".

Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

COMISIA ELECTORALA A CIRCUMSCRIPTIEI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Conform dispoziţiilor Legii nr. 70/1991, publicăm mai jos, în ordinea înregistrării, propunerile de candidaţi pentru alegerile locale de la 9 februarie 1992, după cum urmează:

I. Pentru Consiliul local al municipiului Bucureşti (consilieri)

II. Pentru funcţia de primar general
 

Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 5-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 7-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 8-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 9-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 10 ianuarie  1992, pag. a 12-a ▼ Click pe imagine pentru mărire