Publicat: 12 Aprilie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O SĂPTĂMÎNĂ LA ALTA ’
EPILOG SAU UN NOU ÎNCEPUT ÎN...
"SCANDALUL GRÂULUI"?
DEMITEREA DIRECTORULUI „AGROEXPORT“, TRIŢĂ FĂNIŢĂ, S-A FĂCUT DUPĂ TOATE CANOANELE PECERISTE:
• LA INTERVENŢIA „SCÎNTEII“
• PRIN UCAZ MINISTERIAL
DECIZIA PARE SĂ AIBĂ VICII DE FOND Şl NU ESTE EXCLUS SĂ ASISTĂM LA UN MARATON JURIDIC CU CONSECINŢE IMPREVIZIBILE
Precedentul „Mazilu" ar fi trebuit să-i pună pe gînduri pe cei care s-au grăbit cu pronunţarea „sentinţei" fără a se respecta „regulamentul" societăţilor mixte cu capi tal ne stat şi privat
PARADOXAL, ÎŞI URMA DEZVĂLUIRII UNUI ÎNTREG ŞIR DE MATRAPAZLÂCURI LA ROMCEREAL, ESTE DESTITUIT DIRECTORUL "AGROEXPORTULUI"!

CUVÎNTUL PROTAGONIŞTILOR
Pentru a afla poziţiile protagoniştilor implicaţi în acest contencios am încercat să-i contactăm sîmbătă şi duminică. Domnul ministru Oancea s-a eschivat de la orice comentariu. Dl. Triţă Făniţă ne-a pus la dispoziţie nota remisă conducerii Ministerului Agriculturii — pe care o puteţi citi în pagina a treia. în aceeaşi pagină purtătorul de cuvînt al împuterniciţilor mandataţi să reprezinte interesele capitalului de stat, dl. Alexandru Iordăchescu, precizează motivele pentru care a fost întocmită nota de încetare a raporturilor de muncă cu dl. Triţă Făniţă.
La ora apariţiei pe piaţă a ziarului nostru, la Agroexport a fost convocată o conferinţă de presă cu tema — aşa-zisa încetare a raporturilor de muncă cu directorul general al Agroexport.


 

Corespondenţă din ABU DHABI de la Octavian Andronic

MIRAJUL EMIRATELOR

Nu ştiu cum îşi vor fi imaginat raiul bunicii emiratezilor (cum li se spune naţiunilor din E.A.U.), dar sînt sigur că nepoţii nu mai realizează pe deplin faptul că trăiesc astăzi, în ceva asemănător. Există o lege divină a compensaţiilor, care — conform moralei creştine — oferă celor care trăiesc prost în prezent, fericirea în lumea cealaltă. Nu prea văd - după o experienţă de doar două zile — ce şi-ar mai putea dori supuşii şeicului — preşedinte Sayed bin Sultan al Nahayan — în plus. Nivelul lor de trai (la un venit anual de 20.000 dolari) este unul dintre cele mai înalte din lume. Trăiesc într-o lume de basm in care rigoarea arhitecturală se îmbină cu grijă pentru natură („întreţinerea" unui palmier costă vreo 7 000 dolari anual şi s-au plantat sute de mii) în care îmbinarea dintre nevoi şi posibilităţi se armonizează, aşa cum în van a propovăduit-o doctrina comunistă pe partea ei. În condiţiile acestea „dictatura luminată a şeicilor, nu mai este resimţită opresiv, iar nevoia unei democraţii de tip occidental, cu toată cohorta de neajunsuri, dispare aproape complet. Emiratele Arabe Unite fiinţează în actuala formă de vreo 20 de ani.
Oceanul subteran de petrol (care le-ar fi suficient, în ritmul exploatării actuale, vreo 200 de ani) a fost utilizat în mod inteligent pentru a se construi o economie dependentă de el doar în proporţie de 40 la sută.
Cele 7 emirate — care însumează mai puţin de 2 milioane de suflete, dintre acestea doar un sfert fiind urmaşii crescătorilor de cămile din deşertul acestui colţ de Arabie — au căpătat vocaţie financiară şi comercială. Dispun de o reţea solidă de bănci şi poate, de cea mai importantă „zonă liberă" — portul Jebel Ali - de cîteva mari aeroporturi şi de un şirag de perle arhitectonice absolut uluitoare prin modernitate, armonie şi funcţionalitate: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah...

 

De sâmbătă după-amiază, o delegaţie oficială română condusă de preşedintele lliescu, se află în Emirate. Componenţa delegaţiei — ce-i cuprinde pe ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, ministrul Comerţului, Nicolae Teculescu şi viceguvernatorul Băncii Naţionale, Emil Ghizari — spune cîte ceva despre caracterul pragmatic al vizitei. Ea a început, de altfel, prin contacte şi discuţii concrete.
S-au semnat mai multe acorduri — uzuale pentru demarajul unor schimburi comerciale serioase — iar la întîlnirea dintre dl. lliescu şi gazda sa, şeicul Sayed, acesta l-a asigurat pe Preşedintele nostru că are intenţia fermă de a transforma relaţia cu România în una privilegiată. „Nu veţi fi dezamăgit de această vizită !“ — i-a mai spus şeicul, care este recunoscut ca fiind o persoană care se ţine de cuvînt. Întîlnirile avute de delegaţia română cu miniştrii, cu reprezentanţii Camerelor de comerţ din Abu Dhabi şi Dubai au avut tocmai rolul de a face o trecere în revistă a posibilităţilor de cooperare: procesare de petrol, depozite bancare în România, societăţi mixte în domeniul producţiei de echipamente, efectuarea de lucrări de construcţii şi instalaţii în Emirate. S-a subliniat, cu înţeles, ideea complementarităţii dintre noi şi ei, care, cel puţin deocamdată, se cam menţine la nivelul "voi aveţi, noi avem nevoie".
Interlocutorii în djelaba (halatele albe specifice) s-au dovedit foarte pragmatici: vom trimite o delegaţie la Bucureşti şi vom discuta punct cu punct.
Pînă atunci, dl. lliescu i-a propus şeicului să patroneze împreună un centru de informare a oamenilor de afaceri arabi, care să se deschidă la toamnă în Bucureşti.
La ora cînd citiţi aceste rînduri — luni la prînz — ne aflăm la Sharjah, al treilea ca mărime dintre cele 7 emirate, unde au loc ultimele activităţi oficiale dinaintea plecării spre Siria.
Seara vom fi la Damasc, pînă a doua zi după prînz. Atît vizita în Emirate, cît şi cea in Siria sînt considerate a avea o importanţă deosebită, prin efectul refacerii unor legături tradiţionale cu lumea arabă, care s-au dovedit aproape întotdeauna productive şi benefice din punctul de vedere al echilibrului politic dintr-o zonă în care România are interese multiple. 

                                                                                                Corespondenta speciala de la Octavian Andronic


 

Săptămîna politică

CAUZA noţiunii celei mai favorizate

Pe la mijlocul săptămînii care a trecut, o distinsă doamnă americană de origine română, iniţiatoarea unui program de scrisori adresate tuturor mărimilor de la Washington prin care se cere reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României, a fost primită la Cotroceni şi la Victoria, unde a explicat ce şi cum cu această campanie. Aproape concomitent, opoziţia — din care face parte acum şi fosta putere din urmă cu vreo doi ani — a dat o declaraţie categorică în care se pronunţă pentru reacordarea clauzei, nu fără a menţiona că actuala putere nu o merită. Fiind insă vorba despre poporul român, legislativul american este rugat să trateze chestiunea cu toată atenţia. Din acest punct de vedere se pare că ne aflăm în situaţia unui consens pe care societatea românească nu l-a mai înregistrat de multă vreme, ambele tabere fiind de acord, pe fond, că menţinerea României in afara unui joc din care fac parte Albania sau China, este nefirească. Nu poţi să constaţi acest lucru fără a evoca profunda dezbinare care domnea şi în acest domeniu în urmă cu doar vreo doi ani.

Pe atunci guvernul Roman se arăta extrem de nemulţumit de manevrele opoziţiei care nu contenea, pe toate căile posibile, să demonstreze Americii că orice ajutor dat puterii ar avea consecinţe nefaste pentru progresul democraţiei. Nu ştiu cât de mult a progresat democraţia intre timp, dar ştiu cât au progresat opiniile politice.

Ele s-au nuanţat.
Era vorba şi atunci despre poporul român, acelaşi popor în numele căruia este ceruta azi clauza şi care a fost afectat de lipsa ei. Politicienii noştri şi-au dat însă seama că nu pot face la infinit un astfel de joc fără a pierde şi bruma de credit pe care o mai aveau. Inşişi americanii nu cred să-i fi privit cu ochi prea buni — cu toate rezervele lor faţă de spectrul cripto-comunismului dâmboviţean — pe cei care veneau la ei să ceară să NU.

Nimeni nu-i iubeşte pe delatori, chiar dacă-i foloseşte.
Or în fond, despre aşa ceva era vorba.
Pe măsură ce lucrurile au evoluat, ideea a pierdut teren în favoarea acceptării progresive a faptului că tăierea noastră de la porţia clauzei era total neproductivă, inclusiv pe plan politic.
Ultimul refuz al Congresului a reuşit să-i deconcerteze până şi pe contestatarii de ieri,cu atât mai mult cu cât, înainte de alegeri, unii dintre ei chiar luaseră drumul Washingtonului, grăbindu-se să-şi asume meritele.
În acest moment, toate semnele conduc spre concluzia că ni se va acorda clauza.
Din raţiuni politice interne (americane) şi externe.
Este un necesar gest de bunăvoinţă faţă de o naţiune prea mult înşelată în aşteptări, şi o revanşă faţă de eşecul republican (e drept, pe fondul unei majorităţi democrate) de a compensa cumva ataşamentul românesc faţă de chestiunea Golfului şi faţă de cea a Iugoslaviei.

"Noţiunea cea mai favorizată" a acestui moment este CLAUZA şi convingerea că ea va fi în sfîrşit reacordată.
Sub drapelul acestei CAUZE s-au înscris, alături de numeroşi oameni de bună credinţă, mai toţi doritorii de profit politic.

Următoarea bătălie va fi, mai mult ca sigur, cea a meritelor.
Pe care le vor revendica furibund toţi cei înscrişi în această competiţie cu câştigătorul dinainte cunoscut.
Dincolo de oportunismul acestei situaţii, merită însă ceva mai multă atenţie un fapt. Şi anume acela care ţine de o schimbare de fond a tacticii opoziţiei reunite.

Centrul de greutate se va muta pe paranteza recentei declaraţii adică a faptului că guvernul, puterea în general, nu merită de fapt această favoare.
Pentru că este de sorginte comunista.
Pentru că nu vrea să urnească din loc carul privatizării.
Pentru că oamenii sunt aceiaşi. Pentru că, practic, aşa cum Petre Roman a ţinut să sublinieze — din septembrie 1991, o dată cu căderea lui, s-a produs o adevărată restauraţie a vechiului sistem.

Din păcate, nu puţine sunt aspectele care vin în sprijinul acestor idei.
Pornind de la anturajul prezidenţial şi continuând cu cel guvernamental, adăugând imobilismul ce guvernează procesul unei privatizări de esenţă cosmetică şi culminând cu lipsa de reacţie in faţa unor fenomene stresante — corupţia, hoţia, îmbogăţirea peste noapte a unei clase favorizate — totul se leagă.
Ca să nu mai vorbim de lăcomia şl tendinţele tot mai exclusiviste ale durilor partidului de guvernământ, ce continuă să meargă pe principiul „câştigătorul ia totul".
Vine un moment — şi acesta pare să fie mai apropiat decât speră unii — în care câştigătorul poate să piardă totul...

Octavian ANDRONIC