Publicat: 12 Septembrie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

.TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

Nevoia de infamant

În lupta politică declanşată in România după Anul Nou 1990, una dintre cele mai redutabile arme s-a dovedit a fi calomnierea adversarului. "Dezvăluirile senzaţionale" despre viaţa, despre persoana contracandidatului s-au ţinut lanţ şi, trebuie să o recunoaştem, nu fără efect. Să fi fost vorba de o necesitate impusă de penuria argumentelorpolitice, aşalncît ideea să trebuiască a fi substituită de injurie, de huiduială? Poate. Să fi fost vorba de o necunoaştere a jocului politic democratic, de lipsa de experienţă a unor oameni, plină mai ieri, supuşii unei dictaturi teribile? Este cumva vorba de o "tradiţie" - şi cind spunem asta ne glndim la moravurile lumii noastre politice interbelice şi ea plină de invective, înjurături şi acuze fără acoperire? Indiferent de cauză, ori de cauze, viaţa politică românească a avut - şi, se pare, mai are încă - nevoie de infamant. Nimic nu e neglijat, din acest punct de vedere, orice poate fi folosit în scopul "demascării": adversarul a fost (sau este) fie "securist", fie colaborator al unor servicii secrete străine. Şi-a ucis soţia sau are mamă ţigancă. A primit casă din ordinul personal al "tovarăşei", ori soţia a avut un unchi ambasador. Este ori evreu, ori mason, ori legionar. Are amante sau două magazine pe Lipscani. A fost In tinereţe hoţ de maşini sau are soţie iredentistă...

Evident, democraţia are nevoie de transparenţă, nimeni nu neagă dreptul opiniei publice de a fi informată, de a cunoaşte cine slnt "liderii". Este tot atlt de adevărat că unele dintre "acuzele picante" formulate de presă pe adresa unor "personalităţi" s-au dovedit dacă nu integral exacte, cel puţin apropiate de realitate. Dar, de aici, de la dezvăluirea adevărului şi plnă la goana după morbid, după infamant e o cale lungă. Distanţa ce desparte - sau ar trebui să despartă - mahalaua de Agoră.
Cu certitudine, în ultimii doi ani, viaţa politică s-a civilizat oarecum. Plnă fn prezent cel puţin, actuala campanie electorală se deosebeşte radical de generala huiduială din aprilie-mai 1990, cînd taberele In dispută aruncau spre adversar tone şi tone de noroi. Să dăinuie acest climat de decenţă plnă la 27 septembrie? Dar-ar Dumnezeu!

Sînt totuşi "Semne" că unele gazete slnt gata, pentru sporirea tirajelor să intre cu cizmele In viaţa privată a oamenilor, să "demaşte" azi, pentru a dezminţi mline. Dacă va fi aşa, dacă "bombele" vor începe să explodeze într-o anume "tranşee", replica nu va întîrzia şi există pericolul "războiului total".

Practica politică a calomniei s-a dovedit utilă. Utilă pentru perioada "bulucelii" postrevoluţionare. Necesară pentru cei lipsiţi de argumente. Salvatoare pentru autenticii "infami" care - într-o atmosferă plină de acuze care de care mai gravă şi in care nimeni nu mai crede, care nu mai tulbură pe nimeni - şi-au văzut nestingheriţi de treburi. Vom avea oare puterea, inteligenţa, de a trece acum cu totul, în Agora?...

Val. VOICULESCU